Situație de urgență în Slănic Prahova, după surparea străzii din centru. Localitatea stă pe un uriaș zăcământ de sare

×
Codul embed a fost copiat

Este alertă în Slănic Prahova, după ce o stradă din centrul orașului a început să se surpe. Zeci de oameni din blocurile din apropiere au fost evacuați, iar circulația în zonă este oprită.

Dacă surparea continuă, ar fi un dezastru. Localitatea stă pe un uriaș zăcământ de sare, iar apele infiltrate ar fi dizolvat o parte din el, și ar fi creat o cavernă, bănuiesc unii specialiștii.

Asfaltul străzii unde solul se surpă în Slănic - județul Prahova s-a fracturat în forma unei armonici și a apărut un crater adânc de 2 metri, care acum se întinde pe o o suprafață de peste 60 de metri pătrați.

Întreaga stradă a fost distrusă. Putem vedea cum bucățile de asfalt au fost ridicate la suprafață.

Totul s-a întâmplat în doar câteva ore. La 7 și 40 de minute dimineața era doar o fisură în asflat. Peste 40 de minute, strada începuse deja să se surpe. Iar 4 ore mai târziu apăruse craterul.

Citește și
Avertismentul lui Warren Buffett cu privire la inteligența artificială. Ce a prezis mogulul investițiilor

În zona cu probleme sunt 4 blocuri cu câteva zeci de apartamente, magazine și sediul poliției din localitate. În pereții blocurilor au apărut deja fisuri.

În zonă a fost declarată „situație de urgență” și mai mulți militari de la IGSU, jandarmi și polițiști au fost trimiși acolo.

Cu un elicopter Black Hawk au ajuns faţa locului și geologi și specialiști în construcții; primii - ca să afle cauza dezastrului, ceilalți să stabilească riscurile pentru imobilele din zonă.

Pentru că situația este destul de gravă au fost evacuate două blocuri de locuințe. 20 de persoane au fost duse la adăposturi. Mai mult decât atât, până și sediul poliției a fost evacuat.

Se ia în calcul că zăcămintele de sare - care au făcut cunoscută zonă - să fi fost cele care au creat problema.

Locul unde s-a produs surparea se află la circa 500 de metri de Salina Slănic Prahova - unde, la o adâncime de peste 200 de metri, se află Mina Unirea, cu o suprafață de peste 50 de mii de metri pătrați.

În urmă cu câteva luni - la jumătate de kilometru de dezastrul de acum - s-au mai produs surpări pe două străzi.

Foarte aproape sunt și două exploatații de sare, acum închise.

Danieluș Costea, primar Slănic: „Nimeni nu știe ce pe dedesubt. Așteptăm specialiștii care sunt în geologie să ne dea verdictul. Să fie de undeva vreo cavernă făcut din cauza apei pluviale, nu ne dăm seama.”

Și totuși despre riscurile din zonă se știa de mult. Studii mai vechi au delimitat în oraș locuri unde sunt posibile surpări ale terenului, determinate de dizvolvarea sării din subteran în urma inflitrării apelor din precipitații.

Iar un studiu făcut anul trecut arăta că locul se poate încadra în categoria celor cu risc geotehnic major.

Compania Națională a Sării - SALROM - a anunțat că va pune la dispoziție toate hărțile masivului de sare din zona Slănic.

Acesta se întinde la pe 2 kilometri și jumătate și are o lățime de aproape un kilometru. Depozitele de sare din subteran se găsesc la adâncimi de peste 30 de metri, însă solul de deasupra este cel care ar fi putut să pună și el probelme.

Constantin Dan Dobrea, director general SALROM: „Este posibil să existe galerii. Terenul are o structură extrem de ciudată. Foarte multe nisipuri. Pietrişuri și șisturi argiloase. E posibil ca și aceasta să fie una din cauze. Noi la ultimele foraje am dat de sare la peste 38 de metri ceea ce face imposibilă interferența exploatării miniere cu surpările care au avut loc.”

Autoritățile spun că dacă situația se va agrava în orele care urmează, în zonă sunt posibile alte evacuări de persoane.

Autoritățile au adoptat măsuri preventive

Urmare a ședinței Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, convocat ca urmare a evenimentului petrecut în localitatea Slănic, județul Prahova, după evaluarea preliminară efectuată de experții cooptați în gestionarea acestei situații de urgență, au fost adoptate următoarele măsuri preventive:

- Extinderea perimetrului de siguranță, prin evacuarea unei scări de bloc a unui imobil din vecinătate, a postului de poliție și a unui operator economic;

- Interzicerea completă a traficului, atât rutier, cat și pietonal în zona perimetrului de siguranță;

- Efectuarea zilnică de măsurători de specialitate pentru a se determina dacă terenul continuă să se deplaseze;

- Inițierea demersurilor necesare pentru efectuarea expertizei de specialitate care are ca scop stabilirea exactă a cauzei ce a condus la tasarea terenului;

- Monitorizarea permanentă a situației.

La nivelul autorității publice locale au fost identificate spații pentru cazarea persoanelor din imobilele evacuate, urmând ca în situația în care acestea vor solicita sprijin, să fie direcționate spre aceste locații.

Articol recomandat de sport.ro
Nebunia sezonului în Liga 1: "Renunț la toți banii și dau ture în chiloți dacă salvez echipa!"
Nebunia sezonului în Liga 1: "Renunț la toți banii și dau ture în chiloți dacă salvez echipa!"
Citește și...
Ursulețul Paddington cu ouă tricolore, postat de Paște de Ambasada Britanică în România: ”Este pur și simplu adorabil”
Ursulețul Paddington cu ouă tricolore, postat de Paște de Ambasada Britanică în România: ”Este pur și simplu adorabil”

Celebrul ursuleţ Paddington care ţine ouă vopsite în roşu, galben şi albastru apare într-o imagine creată de Inteligenţa Artificială şi postată de Ambasada Britanică la Bucureşti pentru a marca Paştele Ortodox.

 

Tragedie în ziua de Paște. Bărbat carbonizat într-un apartament din București, de la lumânarea de Înviere | VIDEO
Tragedie în ziua de Paște. Bărbat carbonizat într-un apartament din București, de la lumânarea de Înviere | VIDEO

Tragedie în ziua de Paște. Un bărbat a murit carbonizat într-un apartament din București, din cauza lumânării de la Înviere lăsată să ardă, care a cuprins obiectele inflamabile din locuință.

Mesajul lui Zelenski de Paște: „Dumnezeu are steagul ucrainean pe umăr”
Mesajul lui Zelenski de Paște: „Dumnezeu are steagul ucrainean pe umăr”

Mesajul lui Zelenski pentru ucraineni, cu ocazia Paștelui ortodox, e ca oamenii să se unească în rugăciune. Dumnezeu are "steagul ucrainean pe umăr", spune, încrezător în victorie, președintele Volodimir Zelenski.

Recomandări
Cum a decurs Învierea Domnului în bisericile din țară. „Învierea înseamnă lumină, înseamnă să fim mai buni între noi”
Cum a decurs Învierea Domnului în bisericile din țară. „Învierea înseamnă lumină, înseamnă să fim mai buni între noi”

Bisericile din toată țara au fost pline de credincioși care au primit lumina sfântă - acel miracol al Învierii care ne amintește în fiecare an că nu suntem singuri.

Tragedie în ziua de Paște. Bărbat carbonizat într-un apartament din București, de la lumânarea de Înviere | VIDEO
Tragedie în ziua de Paște. Bărbat carbonizat într-un apartament din București, de la lumânarea de Înviere | VIDEO

Tragedie în ziua de Paște. Un bărbat a murit carbonizat într-un apartament din București, din cauza lumânării de la Înviere lăsată să ardă, care a cuprins obiectele inflamabile din locuință.

Cum a apărut Putin la slujba de Înviere. Patriarhul Kirill s-a rugat pentru protejarea „granițelor sfinte”
Cum a apărut Putin la slujba de Înviere. Patriarhul Kirill s-a rugat pentru protejarea „granițelor sfinte”
Vladimir Putin a participat la slujba de Înviere, alături de zeci de credincioși din Moscova. Slujba a fost oficiată de capul Bisericii Ortodoxe din Rusia, patriarhul Kirill, un susţinător fervent al liderului rus şi al războiului său în Ucraina.