Simona Halep, înfrângere neașteptată la Roland Garros. A pierdut în două seturi cu Swiatek

62151118
Getty

Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 1, a fost învinsă, duminică, scor 6-1, 6-2, de poloneza Iga Swiatek, locul 54 WTA, în optimile de finală ale turneului de la Roland Garros.

Simona Halep, mare favorită la câştigarea trofeului, a fost eliminată de o adversară care a reuşit, probabil, meciul carierei.

Halep a pierdut în 70 de minute

 

Swiatek a luat-o tare de la început pe Halep, în partida de pe arena Philippe Chatrier. Cu forţă, precizie şi agresivitate, poloneza a "îngropat" mingea în terenul româncei. Swiatek a servit puternic, a returnat la fel, mai ales pe serviciul al doilea al Simonei Halep, a jucat contre pied, a făcut pasul în teren, a schimbat la momentul potrivit direcţia jocului, a folosit lovitura scurtă şi a punctat spectaculos, potriit News.ro.

A fost un recital căruia Halep nu i-a făcut faţă. Ea a fost surprinsă de asaltul adversarei şi trei ghemuri a rămas aproape fără reacţie. Cu mingi înălţate şi cu o încercare de a lungi punctele, fostul lider WTA a părut că poate să intre în meci, că poate să domolească bombardamentul venit de dincolo de fileu, însă rivala nu a lăsat-o.

Jucătoarea română a fost condusă cu 3-0 după numai opt minute de joc, perioadă în care şi-a pierdut serviciul în ghemul secund, apoi a reuşit să pună primul ghem pe tabelă în dreptul ei şi să conducă cu 30-0 pe serviciul adversarei. Acestea au fost singurele momente mai bune ale Simonei Halep, pentru că Swiatek şi-a reluat jocul strălucitor şi nu a mai cedat nimic până la finalul setului, scor 1-6, după 24 de minute de la start.

Cu 17-4 lovituri câştigătoare şi 7-2 erori neforţate, Swiatek a fost jucătoarea care a făcut aproape totul pe teren.

Simona a câștigat doar 3 game-uri

 

Setul al doilea a curs pe aceleaşi coordonate, cu Swiatek pe tot terenul şi cu Halep mai mereu cu un pas în urma mingii. Jucătoarea poloneză a făcut 2-0, după un break în ghemul I, scor la care Halep a reuşit cu greu să-şi fructifice serviciul, după ce a salvat patru mingi de break. La 1-3, campioana de la Wimbledon şi Roland Garros a mai salvat cinci mingi de break, înainte de a-şi ceda din nou serviciul.

Halep a mai luat un ghem, la 1-5, înainte de a se înclina, cu 2-6, după un meci care a durat o oră şi nouă minute. Sportiva română nu a avut nicio minge de break în această întâlnire.

Iga Swiatek va evolua în sferturi cu olandeza Kiki Bertens, locul 8 WTA şi cap de serie numărul 5, sau cu italianca Martina Trevisan, locul 159 WTA, venită din calificări.

Câți bani a câștigat Simona la Roland Garos

 

Calificarea în sferturi este recompensată cu un premiu de 283.500 de euro şi cu 430 puncte WTA. Halep rămâne cu un premiu de 189.000 de euro şi cu 240 de puncte WTA după această ediţie a turneului de la Roland Garros.

Halep a câştigat ediţia 2018 a French Open, a mai fost finalistă în 2014 şi 2017 şi anul trecut a fost eliminată de americanca Amanda Anisimova, în sferturi, scor 2-4, 4-6.

Swiatek a oprit la 17 numărul de victorii consecutive ale Simonei Halep, în acest an.

În ciuda acestui eşec, Simona Halep nu este în pericol să-şi piardă locul 2 WTA.

Articol recomandat de sport.ro
Maya Jama a ”rupt” internetul cu ultima postare, după ce Ruben Dias s-a afișat cu noua iubită
Maya Jama a ”rupt” internetul cu ultima postare, după ce Ruben Dias s-a afișat cu noua iubită
Citește și...
Coronavirus România, 4 octombrie. 56 de oameni au murit, record de pacienți la ATI

Alte 56 de persoane infectate cu noul coronavirus au murit, numărul total al deceselor în România ajungând la 5.003, informează, duminică, Grupul de Comunicare Strategică

Un adolescent internat pentru o operație banală se zbate între viață și moarte. Ce s-a întâmplat

Un adolescent din Pașcani se zbate între viață și moarte după ce a mers la spital să se opereze de apendicită. Tânărul de 14 ani ar fi avut o reacție adversă la medicamentația care se dă pacienților înainte de a li se administra anestezia.

Rezultate Loto 6/49. Numerele câștigătoare extrase duminică, 4 octombrie

Un report de peste 11,76 milioane de lei (peste 2,41 milioane de euro) s-a înregistrat la categoria I a jocului Joker, în cadrul tragerilor loto care a avut loc duminică, informează Loteria Română.

Recomandări
Nicușor Dan reia consultările pentru formarea Guvernului, la 1 septembrie: „Ar fi fost bine ca varianta Tomac să fii trecut”

Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat că la începutul lunii viitoare va relua consultările cu partidele politice pe tema formării unui guvern.

Trump calmează aliații și dă asigurări că Putin nu va ataca NATO: „Am avut discuții bune cu el”

Preşedintele american Donald Trump a dat asigurări joi că omologul său rus, Vladimir Putin, 'nu va ataca un teritoriu al NATO', transmit AFP şi Reuters.

Dezastrul din Nepal, explicat: prăbușirea de la 7.000 de metri care a declanșat o viitură ireală

Dezastrul care a îndoliat Nepalul a pornit în câteva secunde, la peste 7.000 de metri altitudine, iar efectele s-au simțit la mai bine de 100 de kilometri distanță.