Imagini șocante în Vaslui. Motivul pentru care o mamă și-a legat fiul cu lanțul de un copac
Imagini șocante în județul Vaslui. Un tânăr de 28 de ani, cu afecțiuni psihice, a fost legat cu lanțul de un copac chiar de către mama sa.
Femeia a recunoscut că doar așa îl poate stăpâni, pentru că altfel ar fugi din curte, însă refuză să îl interneze într-un centru de specialitate.
Teribila descoperire au făcut-o asistenţii sociali de la primăria Cozmeşti, care au mers să verifice familia. Nu mică le-a fost mirarea acestora când l-au găsit pe tânăr captiv în lanţ, legat de un copac, în plin soare. Era complet dezbrăcat şi nu avea apă.
Poliţiştii chemaţi în zona au tăiat lacătul cu un cleşte şi l-au eliberat, iar medicii de la Ambulanţă l-au transportat la spital, pentru investigaţii. După mai bine de o oră, în zonă a apărut şi mama băiatului.
De altfel, curtea familiei pare amenajată ca un ţarc uriaş, poarta şi gardurile fiind înălţate cu sârmă şi plase metalice
Hristache Sima, primar Cozmeşti: "Această persoană ne face probleme. Pe strada asta circulă copii la şcoală, el nu are discernământ, se dezbrăcă, face scandal, părinţii intervin dar nu reuşesc, gosopodaria are gard, sârmă înghimpată de 2 m."
Cazul se află de mai mulţi ani în atenţia autorităţilor locale, care au făcut demersurile necesare la Direcţia de Asistenţă Socială Vaslui pentru că tânărul să fie instituţionalizat, însă la acel moment nu erau locuri în centre.
Ulterior, mama acestuia, o femeie de 53 de ani care îi este şi asistent personal, a refuzat să îşi lase fiul în grija statului.
Mioara Căldare, asistent social: "Am făcut nenumărate vizite la domiciliu. Li s-a explicat că e mai bine să fie internat în centru, au refuzat. Azi am mers cu colega mea şi am întâlnit acest eveniment neplăcut. Persoana era legată de pom în curte. Nu am putut trece peste aşa ceva. Menţionez că până azi nu l-am mai văzut în aşa o situaţie."
Vecinii spun că băiatul nu este periculos, însă locul lui e în grija statului.
Poliţiştii au început o anchetă, iar Direcţia de Asistenţă Socială Vaslui a început propria cercetare şi va lua măsuri în funcţie de rezultatul verificărilor.
Sursa: StirilePROTV
Etichete: vaslui, mama, copac, fiul, legat, lant,
Dată publicare:
30-06-2020 20:00