România - Senegal. Victorie importantă pentru naționala de handbal la Campionatul Mondial

62008044
AFP

Romania - Senegal, la CM de handbal din Japonia. România câștigă 29 - 24 al doilea meci la Campionatul Mondial de handbal, duminică, la Kumamoto, în Grupa C a competiţiei.

România - Senegal,  29 - 24

 

România a învins Senegal cu 29-24 și a cucerit primele două puncte de la Mondialul din acest an.

Tricolorele au câştigat de Ziua Naţională a României, după un meci bun, care a mai şters din impresia lăsată de partida cu Spania, pierdută categoric sâmbătă, cu 16-31.

Meci bun făcut de tricolore

 

Cu Cristina Neagu în zi de graţie, 13 goluri, România a condus de la un capăt la altul şi victoria nu a fost pusă sub semnul întrebării. Meciul nu a fost unul uşor, însă, tricolorele nereuşind să găsească antidotul pătrunderilor senegalezei Doungou Camara.

Apărarea a evoluat destul de bine, Dumanska a scos două aruncări de la 7 metri, iar atacul a funcţionat la parametri destul de ridicaţi, cu nouă jucătoare pe lista marcatoarelor, în condiţiile în care România a adunat nu mai puţin de 14 minute de eliminări (doar şase pentru echipa africană).

România păstrează şanse de a trece de prima fază a grupelor, după debutul ratat, însă nivelul de joc trebuie să crească şi mai mult.

Avantajul maxim al echipei României a fost de şase goluri, 9-3 (13), 10-4 (15), 11-5 (17) şi 12-6 (19), la pauză formaţia antrenată de Tomas Ryde având trei goluri în plus, 15-12. Vicecampioana Africii s-a apropiat la un singur gol în partea secundă, 17-16 (38), dar România a refăcut un avantaj de trei goluri, iar pe final s-a desprins decisiv, la cinci goluri, 22-17, câştigând cu 29-24.

În celelalte partide din grupă, Muntenegru a dispus de Kazahstan cu 30-21, iar Spania a învins Ungaria cu 29-25.

Următoarele meciuri sunt programate pe 3 decembrie, Spania - Senegal (08:00), România - Kazahstan (12:00) şi Ungaria - Muntenegru (08:00).

Au spălat rușinea

 

România a început cum nu se poate mai prost Campionatul Mondial. A pierdut categoric primul meci cu Spania, scor 16-31. Diferenţa de 15 goluri a reprezentat a doua cea mai drastică înfrângere din istoria participărilor la Campionatul Mondial. Franţa ne-a învins în 2011 la 19 goluri diferenţa, scor 20-39.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Voleibalista care atrage toate privirile în online s-a pozat într-un bikini minuscul
FOTO Voleibalista care atrage toate privirile în online s-a pozat într-un bikini minuscul
Citește și...
62095866
Camora şi Djokovici, de la CFR Cluj, nu au ştiut cine este cea mai bună gimnastă română

Căpitanul echipei CFR Cluj, fundaşul portughez Mario Camora, şi mijlocaşul croat Damjan Djokovici au fost supuşi unui test de cultură generală despre România, de Ziua Naţională.

62095808
Tragerea la sorţi a grupelor Euro-2020. Ce adversari va avea România, dacă se califică

Tragerea la sorţi pentru Euro-2020 a avut loc, sâmbătă seară, la Bucureşti, iar campioana mondială Franţa şi campioana europeană Portugalia vor face pare din aceeaşi grupă, alături de un alt mare nume al fotbalului european, Germania.

62095759
Campionatul Mondial de handbal. România - Spania, scor 16-31. Reacția lui Radu Voinea

Naţionala de handbal feminin a României a fost învinsă, sâmbătă, de reprezentativa Spaniei, cu scorul de 31-16 (16-9), în meciul de debut din grupa C, la Campionatul Mondial din Japonia.

Recomandări
Curs valutar inquam photos george calin
România a scapat de „junk”, dar pericolul rămâne. Cum a reacționat cursul euro-leu după decizia S&P

România a scăpat de retrogradarea ratingului de țară și rămâne în categoria statelor recomandate investițiilor. Agenția Standard and Poor's avertizează, însă, că dacă nu se va instala un nou guvern, pericolul „junk" la următoarea evaluare este uriaș.

Nicusor dan donald trump x
Fotografia cu Nicușor Dan și Donald Trump, analizată de experți. Ce spun despre autenticitatea imaginii

Fotografia în care președintele Nicușor Dan și partenera lui apar alături de Donald Trump la New York stârnește controverse.

62398345
Ce spun ungurii despre cel mai mare parc fotovoltaic din Uniunea Europeană care va fi construit în România

Un proiect uriaș de energie solară ar putea transforma România într-unul dintre cele mai importante centre de producție de energie fotovoltaică din regiune, scrie presa ungară.