România, sub influența unui ciclon de la Marea Neagră. În Bulgaria a provocat inundații severe

×
Codul embed a fost copiat

România a intrat sub influența unui ciclon extratropical dinspre Marea Neagră, care a măturat deja Bulgaria. 12 judeţe din estul, sud-estul şi centrul ţării sunt sub cod portocaliu de ploi abundente, până sâmbătă noapte.

Iar la Galaţi, mai multe străzi şi case au fost inundate vineri dimineaţă, după o ploaie torenţială.

Surprinzător, la mare este vreme de plajă, după o noapte în care nori negri au ameninţat litoralul. Din fericire, furtuna s-a îndreptat spre largul mării şi nu a provocat efecte în zona continentală.

A ploua torenţial în largul mării, dar litoralul a fost ferit, pentru moment, de furtuni. Singurul efect al ciclonului anunţat de meteorologi sunt curenţii marini extrem de puternici.

Tocmai de aceea salvamarii din Mamaia, Năvodari, Eforie şi Costineşti au arborat steagurile roşii, ceea ce înseamnă că înotul este interzis

Citește și
Momentul în care judecătoarea Ancuţa Popoviciu îl strigă pe Sebastian, ucis la 2 Mai de Vlad Pascu: „A decedat o victimă? Vă rog să nu vorbiți” | AUDIO

În schimb, meteorologii anunță că efectele ciclonului se vor simţi în centrul, sudul şi sud estul ţării unde este valabil codul portocaliu de ploi torenţiale.

Avertizarea este valabilă şi pentru Bucureşti, iar primele efecte s-au produs deja la Galaţi. O ploaie torenţială a făcut ravagii în cartierul aflat la cel mai mic nivel din oraș. Mai multe străzi şi curţi au fost inundate, iar apa avea chiar şi un metru şi jumătate adâncime. O femeie de 71 de ani a cerut ajutorul ambulanței, pentru că se afla într-o criză de diabet, dar a fost nevoită să meargă prin apă până la autospeciala.

Apa a continuat să se adune în zonă, chiar şi când ploile s-au oprit. Canalizările au refulat zeci de minute, iar circulaţia rutieră a fost blocată.

Eugen Chiriță, ISU Galați: „Este emis un Cod portocaliu, valabil până mâine. Apa scade uşor, dar vine din restul oraşului pentru că aici este cel mai jos punct din oraş. Deversăm direct în Dunăre, într-o oră rezolvăm situaţia.”

Ca să facă haz de necaz, o fetiţă a decis să scoată o barcă gonflabilă şi să se plimbe chiar pe stradă, iar alţi copii au improvizat undițe şi s-au jucat de-a pescuitul.

Ciclonul a provocat inundații în Bulgaria

 

Acelaşi ciclon a lovit şi ţara vecină. În oraşul Ruse, aflat la frontiera cu România, o ploaie torenţială care a durat o oră, a inundat oraşul.

Puhoaiele au blocat complet circulaţia în zonă. Pompierii au intervenit pentru a-i ajuta pe șoferii captivi în vehicule.

Unii s-au văzut nevoiți să-și abandoneze mașinile și să se încumete să treacă prin apa care depășea un metru.

Meteorologii anunță că sezonul furtunilor nu se încheie.

Articol recomandat de sport.ro
Sportivul care și-a ucis iubita, prima apariție după ce a fost eliberat! Cum arată Oscar Pistorius după 9 ani de închisoare
Sportivul care și-a ucis iubita, prima apariție după ce a fost eliberat! Cum arată Oscar Pistorius după 9 ani de închisoare
Citește și...
Un copil de 15 ani a ajuns la spital după ce a fost lovit de o mașină pe trecerea de pietoni. O traversa pe trotinetă
Un copil de 15 ani a ajuns la spital după ce a fost lovit de o mașină pe trecerea de pietoni. O traversa pe trotinetă

Un băiat de 15 ani a fost transportat la spital, vineri, după ce a fost lovit de o maşină, în timp ce traversa, cu trotineta, o stradă din municipiul Turda, judeţul Cluj, la trecerea de pietoni.

O agenție europeană pentru aviație cere reducerea echipajului din cabină. Piloții spun că nu s-ar descurca singuri
O agenție europeană pentru aviație cere reducerea echipajului din cabină. Piloții spun că nu s-ar descurca singuri

Agenția Europeană pentru Siguranța Aviației susținută și de un producător de avioane propune reducerea echipajului din cabină la un singur pilot în timpul zborului.

Ciolacu, despre surparea din Slănic: „Ce vreți să fac? Să știu unde s-au făcut drumurile peste mine?”. Reacția Salrom
Ciolacu, despre surparea din Slănic: „Ce vreți să fac? Să știu unde s-au făcut drumurile peste mine?”. Reacția Salrom

La Slănic, în Prahova, craterul din centrul orașului s-a adâncit cu 20 de centimetri și nimeni nu poate spune dacă surparea se va opri.

Recomandări
Cum a întâmpinat-o Ion Iliescu pe prima procuroare care cercetează Mineriada din 1990. Riscă închisoare pe viață
Cum a întâmpinat-o Ion Iliescu pe prima procuroare care cercetează Mineriada din 1990. Riscă închisoare pe viață

Fostul președinte Ion Iliescu este oficial suspect în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie '90 pentru infracțiuni contra umanității.  

Ciolacu, despre surparea din Slănic: „Ce vreți să fac? Să știu unde s-au făcut drumurile peste mine?”. Reacția Salrom
Ciolacu, despre surparea din Slănic: „Ce vreți să fac? Să știu unde s-au făcut drumurile peste mine?”. Reacția Salrom

La Slănic, în Prahova, craterul din centrul orașului s-a adâncit cu 20 de centimetri și nimeni nu poate spune dacă surparea se va opri.

Piața imobiliară începe să își revină, dar vânzătorii nu mai negociază atât de mult. Unii caută și un an locuința perfectă
Piața imobiliară începe să își revină, dar vânzătorii nu mai negociază atât de mult. Unii caută și un an locuința perfectă

După o perioadă în care mulți au amânat achizițiile mari cum ar fi cumpărarea unei locuințe noi, cererea pe piața imobiliară începe să își revină.