România, lovită de un val de aer din Africa. Recorduri de temperatură, în noiembrie

×
Publicitate

În țară, ultima lună de toamnă, este neobișnuit de caldă. Dovadă că miercuri, s-au înregistrat și 25 de grade, în multe zone.

Prilej numai bun pentru ca afacerile de vară, precum gelateriile, plimbările cu vaporașul, ori terasele, să prospere chiar dacă se apropie Crăciunul.

Cine a ieșit în parc s-a bucurat de o zi de noiembrie splendidă, cum rar întâlnim în această perioadă. La prânz, în Herăstrău, oamenii au închiriat bărcuțe ori s-au plimbat cu vaporașul.

Turistă: „Foarte, foarte plăcut. Vremea”

Dacă astăzi au fost 25 de grade, anul trecut, își amintesc administratorii, debarcaderul era de mult închis.

Rodica Alecu, ALPAB: „Comparativ cu anul trecut, când sezonul s-a terminat la sfârșitul lui octombrie, anul asta încă continuăm și sperăm să o ținem așa până la sfârșitul lunii.”

Forfotă mare a fost și la terase, unde clienții au stat în tricouri și au comandat băuturi răcoritoare.

Client: „Bine, plăcut, ne destindem, de dezmortim puțin.”
Clientă: „Da, e superb, ne simțim exact că primăvara”

Alexandru Feneșan, managerul unui restaurant: „Avem terasa jumătate plină, au început să comande limonade, seara este seară de vin. Sperăm să ținem deschis până la sfârșitul anului, acum dacă ne ajută vremea”.

Vremea caldă a ținut și cu proprietarii gelateriilor, care au avut mai multă cerere decât de obicei.

Clientă: „Nu am răcit până acum și m-am gândit de ce nu? Și e super cald afară... Why not?"

Proprietarul unei gelaterii: „Zilele astea călduroase ne ajută foarte mult. Se simte imediat, mai ales de la orele prânzului. Când începe să se încălzească. În weekend-uri, când e cald, vedem mult mai mulți clienți decât te-ai aștepta într-o zi de noiembrie.”

Ne bucurăm de aceste temperaturi grație unui val de aer cald, care vine din nordul Africii, anunță meteorologii.

La începutul acestei săptămâni am avut parte și de recorduri de temperatură pentru această lună. De exemplu, ziua de 5 noiembrie a fost cu 0,5 grade mai călduroasă decât a fost vreodată din 1961 încoace de când se fac măsurători.

Femeie: „Chiar ziceam zilele astea că anul trecut a fost foarte frig pe vremea asta. Eram cu haine groase, pregătiți de iarnă."

Femeie: „Este destul de ciudat dar încălzirea globală se accentuează, deci trebuie să ne acomodăm cu vremurile.”

Iar vremea va rămâne în continuare la fel de caldă cel puțin până duminică în marea parte a țării. În București, dar și la mare, vom avea parte de temperaturi de vară, de 23-24 de grade. Asta înseamnă cu 9 sau 10 grade mai mult decât ar fi normal în această perioada.

De săptămâna viitoare, temperaturile vor reveni la valorile normale acestei perioade.

Articol recomandat de sport.ro
O româncă a devenit Miss Italia! E campioană la înot
O româncă a devenit Miss Italia! E campioană la înot
Citește și...
62090567
Orban anunţă schimbări masive în Guvern. Câte sute de şefi a găsit la Palatul Victoria

În prima ședință de guvern oficială, Cabinetul Orban a anunțat restructurarea aparatului de stat, care a început chiar la Palatul Victoria

62090493
Un pensionar din Galaţi l-a ucis pe unul dintre hoţii care intraseră în casă pentru a-l jefui

Pedeapsă mortală pentru un hoţ care a făcut imprudenţa să intre împreună cu un complice într-o casă din Galaţi. Cei doi sperau să fure economiile unui pensionar, însă acesta din urmă s-a luptat cu ei.

62090504
Cazinou tâlhărit în câteva secunde. De ce cred anchetatorii că hoţul e dependent de păcănele

Tâlhărie miercuri dimineață, la un cazinou din cel mai aglomerat cartier al Piteștiului.

Recomandări
Agerpres lideri pnl usr udmr parlament
Cum se împart ministerele din guvernul Siegfried Mureșan. Postul pe care l-ar putea primi Ilie Bolojan

Premierul desemnat, Siegfried Mureșan, are în plan o negociere cu liderii PSD. Asta, deși întâlnirea de miercuri, dintre Ilie Bolojan și Sorin Grindeanu, nu a schimbat decizia social-democraților de a nu vota Guvernul propus.

Vlcsnap 2026 09 24 07h36m59s018
„Biserica de pe trotuar” din Constanța, demolată după ani de procese. Construcția a fost ridicată fără autorizație

După ani de procese și controverse, „biserica de pe trotuar", din Constanța, a fost pusă la pământ. Lăcașul de cult „Izvorul Tămăduirii" a fost demolat, bucată cu bucată, după ce instanța a emis o hotărâre definitivă privind desființarea construcției.

Zapada pe Transfagarasan
Prima ninsoare abundentă pe Transfăgărășan. Șoferii au avut nevoie de ajutor după ce zăpada a depășit 10 centimetriri

La munte a căzut prima ninsoare abundentă pe Transfăgărășan. Zăpada s-a depus pe asfalt, așa că drumarii sunt în misiune.