Relaxările măsurilor, așteptate înainte de finalul lunii februarie. Specialiștii spun că urmează scăderea numărului de cazuri

×
Publicitate

România ar putea relaxa măsurile anti-covid, înainte de finalul lunii februarie. Pentru ca acest lucru să se întâmple, autoritățile spun că trebuie să scadă numărul infectărilor, și al bolnavilor de Covid internați la terapie intensivă.

Acum suntem într-o fază de platou, dar numărul cazurilor noi se menține ridicat - peste 26.000, au fost confirmate doar în ultimele 24 de ore, iar în spitale sunt tratați pentru Covid, aproape 11.000 de pacienți.

Specialiștii urmăresc cu atenție și cum sunt răspândite tulpinile mai vechi sau mai noi în țară. De pildă, în Botoșani, 30 de pacienți au aflat că sunt infectați cu câte două tulpini de coronavirus în același timp. Pe lângă Omicron, au și Delta, Gama sau Alfa.


Dr. Valeriu Gheorghiță, coordonatorul CNCAV: „Atât timp cât avem circulaţie intensă a virusului la nivel populațional, există riscul de evoluție virală și de selectare de noi mutații. Faptul că ai trecut prin infecţia cu Delta nu te protejează foarte multe de reinfecţia cu OMICRON şi atunci există posibilitatea să faci coinfecţie.”

Rata de incidență în București a trecut de 36 la mia de locuitori, în timp ce 4 județe au peste 25 la mie.

În ultimele 24 de ore, au fost raportate 26.466 de cazuri noi. 10.987 de oameni sunt internați în secțiile de Covid, iar 1.146 - la terapie intensivă.

Dr. Florin Roșu, manager Spitalul de Boli Infecțioase Iași: „Pacienții care au fost vaccinați cu două doze au dezvoltat o formă de Covid-19 mult mai ușoară determinată de tulpina Omicron, iar cei care au beneficiat de 3 doze au dezvoltat chiar o formă asimptomatică a acestei patologii''.

Andrei Baciu, secretar de stat Ministerul Sănătății: „Gradul de ocupare al paturilor este de 45,70% la nivel naţional - au fost epuizate până acum 16.457 de comprimate de molnupiravir, avem şi pentru celelalte molecule stocuri suficiente, sunt în continuare foarte mulţi pacienţi care au nevoie de asistenţă medicală.''

Pentru că de câteva zile am intrat într-un platoul al îmbolnăvirilor, autoritățile fac planuri pentru relaxarea măsurilor.

Raed Arafat, şeful DSU: „Dacă va continua scăderea, şi dacă vedem că impactul pe ATI se stabilizează, nu mai avem probleme, cu certitudine deciziile vor fi luate la momentul respectiv. Dacă va fi înainte sau la finalul acestei stări de alertă, undeva pe 6 martie, urmează să vedem după modul în care evoluează''.

Pe de altă parte, din cauza numărului tot mai mic de persoane care se imunizează, mai multe centre de vaccinare vor fi închise în toată țara. Până în acest moment, 44,7 % din populația eligibilă a fost vaccinată.

Articol recomandat de sport.ro
A câștigat EURO cu Spania și titlul de golgheter în La Liga, iar acum valorează 0 euro! Subiectul momentului în presa iberică
A câștigat EURO cu Spania și titlul de golgheter în La Liga, iar acum valorează 0 euro! Subiectul momentului în presa iberică
Citește și...
62241385
Blindatele americane au intrat în România pe la Nădlac. Urmează să ajungă și soldații FOTO și VIDEO

Primele blindate americane dislocate din Germania au sosit la Vama Nădlac, miercuri seară. Convoaiele cu tehnică militară au pleacat joi dimineață spre Constanța.

62241580
Cununie de poveste în Cluj-Napoca. Mirele are 84 de ani, soția este cu 10 ani mai tânără: Ne-am cunoscut în secolul trecut

După aproape jumătate de secol, doi străbunici din Cluj-Napoca s-au regăsit, s-au reîndrăgostit, și au hotărât să se căsătorească.

62241579
O mașină alimentată de GPL s-a făcut scrum, în centrul Bucureștiului. Șoferul, la un pas de tragedie

Un șofer din București s-a salvat în ultima clipă, după ce mașina lui a luat foc, în mers, pe Calea Victoriei.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 23 18h05m29s680
Mai mulți paznici, control strict, instruire specială a cadrelor didactice. Măsuri speciale în cele 6.000 de școli din România

După incidentele grave din școlile de la Bistrița și Pitești, Guvernul s-a reunit vineri într-o ședință de urgență. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h12m18s452
Tot mai mulți români își cumpără case în Serbia. Un bărbat a luat cu 6.000 de euro o proprietate de 1.500 de metri pătrați

Atrași de prețurile mai mici decât la noi, mulți români își cumpără case în Serbia. Un studiu european arată că locuințele din țara vecină sunt, în medie, mai ieftine, iar localitățile de la graniță devin accesibile, chiar și cu prețul navetei.

Whatsapp image 2026 10 23 at 16 53 40
Fiul fostului ministru al Justiției Tudorel Toader, Alexandru Toader, a fost reținut, fiind acuzat că ar fi hărțuit sexual studente

Fiul fostului ministru al Justiţiei Tudorel Toader, Alexandru Toader, lector la Facultatea de Drept din Iaşi, acuzat că ar fi hărţuit sexual două studente pentru a trece examenele, a fost reţinut.