Record de infectări cu coronavirus în România. Este cel mai mare bilanț de la începutul pandemiei

×
Publicitate

Autoritățile din România au anunțat, miercuri, 8 iulie, cel mai mare bilanț de infectări cu noul coronavirus de la începutul pandemiei, respectiv 555 de cazuri noi în ultimele 24 de ore.

Precedentul record s-a înregistrat în data de 11 aprilie, când autoritățile au anunțat 523 de noi infectări.

Al treilea cel mai mare bilanț s-a înregistrat pe 22 aprilie, autoritățile anunțând atunci 468 de cazuri noi.

Peste 400 de cazuri noi au mai fost anunțate 3 aprilie (445), 4 aprilie (430), 9 aprilie (441), 16 aprilie (491), 26 aprilie (401), 3 mai (431) și 25 iunie (460).

555 de cazuri noi și 18 decese, anunțate miercuri

 

Până în prezent, pe teritoriul României au fost confirmate 30.175 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus și 1.817 de decese.

Dintre persoanele confirmate pozitiv, 22.284 au fost externate, dintre care 20.799 de pacienți vindecați și 1.485 de pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare.

Până astăzi, 1.817 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

Cele 555 de cazuri noi au rezultat din 13.147 de teste efectuate la nivel național în ultimele 24 de ore.

Bilanțul de miercuri a crescut semnificativ față de marți, când au fost anunțate 397 cazuri noi din 11.855 de teste efectuate.

De asemenea, și bilanțul deceselor (31) a fost mai ridicat marți comparativ cu ultimele două săptămâni, când au fost înregistrate între 10 și 23 de decese.

Mesajul oficial al GCS pentru români, după recordul de cazuri noi de Covid-19

 

Grupul de Comunicare strategică a lansat un apel către populație, în ziua în care în România s-a înregistrat cel mai ridicat bilanț de la începutul pandemiei de Covid-19.

Este prima dată când autoritățile includ în buletinul de presă zilnic un apel pentru populație.

„În contextul creșterii susținute a numărului de cazuri noi de infectare cu noul coronavirus (COVID-19), Grupul de Comunicare Strategică atrage atenția asupra necesității respectării cu strictețe a măsurilor de protecție sanitară: purtarea măștii, păstrarea distanței, evitarea contactului direct cu alte persoane, igienizarea frecventă a mâinilor”, se menționează în buletin.

„Rata de conformare față de măsurile de protecție sanitară reprezintă elementul central în gestionarea eficientă a crizei sanitare și în limitarea răspândirii virusului”, au adăugat reprezentanții GCS.

De asemenea, autoritățile au subliniat faptul că infectarea cu coronavirus reprezintă un pericol real și a îndemnat românii să raporteze orice fel de încălcare a normelor sanitare.

„Încurajăm la conștientizarea pericolului determinat de infectarea cu noul coronavirus, la îndemnarea în mod respectuos a terțelor persoane să respecte măsurile de protecție, precum și la semnalarea către autorități a cazurilor în care acestea sunt încălcate”, conform GCS.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62135736
Operațiune declanșată de DIICOT. Peste 50 de șoferi din țară și-ar fi cumpărat permise de conducere de pe piața neagră

O amplă operațiune a fost declanșată miercuri dimineață de procurorii DIICOT, menită să neutralizeze o presupusă grupare de contrabandiști de permise false.

62135734
Județele în care numărul de cazuri de Covid-19 a depășit pragul de 1.000

Cele mai multe cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus au fost înregistrate, până în prezent, în judeţul Suceava - 4.116, în Bucureşti - 3.517, iar în alte şapte judeţe sunt peste 1.000 de îmbolnăviri.

62135726
Zece bărbați, acuzați de proxenetism. Drogau fetele, le sechestrau și le obligau să se prostitueze

Zece indivizi din Timiș sunt cercetați de procurorii DIICOT, după ce ar fi racolat mai multe tinere, unele minore, și le forțau să se prostitueze.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.