Reacția unui șofer de camion-școală când a auzit o ambulanță. Era chiar la examen

×
Publicitate

Un simplu examen auto era cât pe ce să se termine sâmbătă cu o tragedie în apropiere de Vaslui.

Şoferul unui camion-şcoală nu a ştiut ce să facă atunci când a auzit o ambulanţă în spatele lui şi a tras prea puţin de volan.

În plus, din sens opus venea şi un autoturism, şi nici acesta nu a dat prioritate autosanitarei. Impactul a fost inevitabil. Din fericire, deşi ambulanţa a fost avariată serios, nimeni nu a păţit nimic.

Echipajul ambulanței se îndrepta către o localitate din apropiere de Vaslui, ca să ajute o gravidă. A ajuns în spatele unui camion, al cărui şofer dădea examenul auto chiar în acel moment. Lipsit de experienţă, acesta nu a făcut loc suficient autosanitarei aflate în depăşire şi a frânat brusc.

Localnic:"Eu eram la poartă când am auzit bufnind, când am ieşit erau păliţi. Nu am mai auzit sirenă, ci doar o lovitură."

sofer, vaslui, auto, examen,

Martor: "Când a auzit sirenele de la salvare, şoferul de pe şcoală a tras pe dreapta. Şi el atunci nu a mai putut să frâneze sau să ia viraj.”

Deşi ambulanța avea girofarurile pornite, şoferul în devenire nu a ştiut cum să reacţioneze, iar impactul nu a putut fi evitat.

Ambulanțier:"Eu eram în depăşirea ei, am atins-o cu colţul din faţă. Am evitat cât am putut. Nici măcar airbagul nu a pocnit. Am încercat să fac orice."

Exact când ambulanța încerca să depăşească camionul-școală, din sens invers a apărut şi un autoturism, al cărui şofer nu a schiţat însă niciun gest de a face loc ambulanţei.

sofer, vaslui, auto, examen,

Localnic: "Nu e vinovat şoferul de pe ambulanță, e vinovat cel ce a venit din faţă, care n-a stat, a plecat mai departe. N-a stat nici măcar să vadă ce s-a întâmplat. Putea să fie un pacient bolnav în salvare."

Bogdan Gheorghiţă, purtător de cuvânt IPJ Vaslui: "Din primele verificări se pare că vinovat este şoferul autocamionului școală, care nu a acordat prioritate autospecialei care se deplasa în regim prioritar."

Acum, o anchetă urmează să stabilească dacă şi şoferul ambulanței are vreo parte de vină. Niciunul dintre conducătorii auto nu se urcase băut la volan.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62012800
Șofer rănit grav, după ce a fost lovit de un tren pe care nu l-a văzut din cauza ninsorii
Un bărbat de 40 de ani, din județul Arad, a ajuns sâmbătă la spital cu răni grave, după ce maşina pe care o conducea a fost izbită de un tren, pe care nu l-a văzut la timp din cauza grabei şi a viscolului.
62012793
Tragedie provocată de șoferul unei mașini cu volan pe dreapta. ”A zburat peste gard”
Accident tragic şi inexplicabil sâmbătă noapte, în judeţul Buzău. Două persoane şi-au pierdut viaţa şi o a treia a fost rănită, după ce maşina cu volan pe partea dreaptă în care se aflau a derapat într-o curbă.
61936642
MAE atacă decizia Austriei referitoare la alocațiile copiilor nerezidenți: ”Încalcă principiile”
Ministerul Afacerilor Externe şi Guvernul României au reacționat, sâmbătă, "cu îngrijorare" față de intrarea în vigoare, în Austria, la 1 ianuarie 2019, a legislaţiei privind ajustarea nivelului alocaţiilor pentru copiii nerezidenţi ai lucrătorilor.