Reacția unor turiști străini aflați pentru prima dată la Târgul de Crăciun din București

×
Publicitate

Colinde şi magie aseară la târgul de Crăciun din Bucureşti. Frigul nu i-a ţinut în casă pe cei care au vrut să intre în atmosfera Crăciunului. Iar pentru cei mici pentru a fost pregătit un spectacol pe cinste.

 

Magician si copii: "Verde, următoarea minge pe care o punem e de culoare galbenă şi intodeauna sus va sta mingea de culoare roşie, e şi semaforul aşa cum trebuie."

Copiii care au mers, aseară, la Târgul de Crăciun din Bucureşti au avut parte de o surpriză. Pentru ei a fost pregătit un spectacol de magie.

Copil: "Mi-a plăcut când a făcut pe cărticica aia şi a colorat şi era albă."

Costin Teodorescu, magician: "Magia este starea în care trebuie să îţi aduci publicul iar eu am fost foarte fericit să am aici 4 spectacole consecutive în care am reuşit să aduc oameni diferiţi în stări diferite iar această magie trebuie să fie aşa în sufletul nostru pe toată durata anului nu numai acum."

Alţii, în schimb, au venit special să îl întâlnească pe Moş Crăciun însă s-au mulţumit şi cu spiriduşii bătrânelului. Acesta îşi va face apariţia abia peste o săptămână.

Copil: "Am venit aici pentru că am vrut să îl întâlnesc pe Moş Crăciun, dar de fapt nu a fost, o să fac poză cu ceilalţi, cu renul şi cu celălalt."

Dacă cei mici s-au bucurat de magie, cei mari au profitat de concerte şi de atmosferă. Această familie de români a revenit în ţară după 20 de ani

Familie: "E prima dată când suntem în România după 20 de ani. E frumos, sunt tradițiile noastre, suntem bucuroşi că suntem acasă, suntem întorşi definitiv acasă."

Şi străinii au fost foarte încântaţi de ce au găsit la târg.

Turiști străini: "Wow, atmosfera e minunată. E prima dată când venim aici în Bucureşti."

Turiști străini: "Cel mai frumos festival de Crăciun. Iubesc România. Oamenii, cultură, totul este super."

Târgul din Bucureşti va putea fi vizitat zilnic până pe 26 decembrie.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
62097092
Blocul operator central de la Spitalul Universitar, deschis după 13 ani de renovare

La 13 ani după ce a fost închis pentru renovare, blocul operator central al Spitalului Universitar din București a fost repus în funcțiune.

62097091
Incendiu puternic la o casă din Bihor. O fetiță a fost salvată, dar bunicul ei a murit

Necazul s-a abătut peste o familie din județul Bihor, chiar în ziua de Sfântul Nicolae.

62097090
Sfârșit cumplit pentru o femeie din Argeș. A murit carbonizată în fața casei

Sfârșit cumplit pentru o femeie din comuna Leordeni, județul Argeș.

Recomandări
luca-niculescu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, anunţă măsurile în privinţa pensiilor: „Cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici”

Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat, sâmbătă, despre programul de guvernare la care lucrează, că îşi propune să identifice soluţii pentru creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici. 

Screenshot 2026 10 10 172622
Scandal la ANM. Parfumuri de 120.000 de lei, sutiene și haine de lux, cumpărate din banii instituției. Ministrul cere demisii

Parfumuri de aproape 120.000 de lei, haine și accesorii de lux, dar și produse cosmetice.

10 august inquam photos adriana neagoe
Dosarul 10 august. Faptele se prescriu, după mai bine de 8 ani. Nimeni nu va mai putea fi tras la răspundere penală

Sâmbătă, 10 octombrie 2026, se prescriu faptele din dosarul 10 august. La mai bine de 8 ani de la intervenţiile în forţă din timpul protestului din Capitală, dosarul se judecă abia la Curtea Militară de Apel.