Reacția tinerei de 17 ani care a născut singură într-un cătun izolat din Brașov

×
Publicitate

Misiune dificilă pentru echipajele de salvare din Braşov. O tânără dintr-un cătun izolat la poalele masivului Piatra Craiului i-a anunţat că trebuie să nască. SalvatoriI au mers pe jos, prin beznă, la minus 12 grade Celsius.

În spatele lor urcă cu greu un utilaj cu şenile, condus de un pompier. Până să ajungă, tânăra a adus pe lume o fetiţă.

Utilajul cu şenile, proiectat special pentru intervenţii în zăpadă, a avut dificultăţi pe poteca abruptă, ce urca în cătunul Măguricea, din Piatra Craiului.

Salvatorii au pornit din Braşov cu ambulanţele, până în comuna Moieciu de Jos.

De aici au luat-o la pas, în beznă, prin zăpadă. 6 pompieri şi o asistentă medicală au fost implicaţi în această misiune.

Plutonier: "Am întâlnit tot felul de obstacole - copaci, stânci, pietre, bolovani. Am legat troliul de copaci, am ancorat, am reuşit să urcăm."

În tot acest timp, tânăra gravidă, care era singură acasă când au început durerile, a chemat o vecină să stea cu ea. Femeia a sunat la 112 şi o doctoriţă din dispecerat i-a explicat pas cu pas cum să taie cordonul ombilical şi să îngrijească bebeluşul şi mama de doar 17 ani.

Alexandra Nicu, medic coordonator: "Mi-a spus că ea n-a trecut prin asta. Am vrut să aud şi copilul, a apropiat telefonul de el să îi aud glasul, era interesant, vioi."

Echipajele au ajuns cu greu la destinaţie. În plină noapte, la minus 12 grade, asistenta a coborât pe jos, cu bebeluşul în braţe, o bucată din drum, de teamă să nu se întâmple vreun accident cu şenilata.

Reporter: Emoţionată?
Mama: Da!
Reporter: Cum o s-o cheme pe fetiţă?
Mama: Ioana am zis!
Reporter: Să-ţi trăiască!
Mama: Mulţumesc!
Reporter: Eşti fericită acum! Ţi-a fost teamă?
Mama: Înainte, da!

După aproape trei ore, tânără mamă şi fetiţa ei au ajuns la maternitatea Braşov. Medicii spun că amândouă sunt bine.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Citește și...
62015145
Accident înfiorător filmat. Un tânăr de 20 de ani a intrat ca o ghiulea pe contrasens
Zăpada care a căzut din plin în această săptămână aduce o mulţime de probleme. În judeţul Caraş-Severin, staţiunile Muntele Mic şi Semenic sunt izolate.
62015144
Premieră în Poliție. Structura care anchetează agresiunile sexuale împotriva minorilor
Pentru prima dată în istoria Poliţiei Române a fost creată o structură care anchetează exclusiv faptele de agresiune sexuală împotriva minorilor.
62015141
CCR: ”Radarele Poliției pot sta ascunse”. Ce spun judecătorii despre presemnalizare
Curtea Constituţională a decis că radarele Poliţiei pot sta ascunse, iar presemnalizarea lor, aşa cum au votat recent parlamentarii, reprezintă o încălcare a Constituţiei.