Reacția Bisericii privind noile cărți de identitate: „Sunt temeri excesive și nejustificate”

×
Publicitate

De anul viitor, vom avea buletine noi. România trebuie să se alinieze standardelor europene și să modifice formatul actualelor cărți de identitate.

Noile acte vor fi mai mici și mai sigure, spun oficialii. În plus, cartea de identitate va fi obligatorie de la 12 ani și nu de la 14, cum este în prezent.

Noua carte de identitate care va fi introdusă din 2021 are dimensiunea unui permis de conducere sau a unui card bancar și respectă astfel standardele impuse de Uniunea Europeană. În plus, este la fel de sigură ca actele de identitate din celelalte țări ale Uniunii. Documentul va avea inserat un cip electronic pe care vor fi stocate toate informațiile personale. Și în plus, va conține imaginea foto a persoanei, imaginea a două amprente și un certificat de autentificare digitală.

Noile documente vor avea elemente de securitate suplimentare, iar unele vor putea fi citite doar cu aparatură specială.

La solicitarea RFI, Biserica Ortodoxă a transmis un punct de vedere, în care spune că „problema cărții de identitate nu este una de natură teologică, ci administrativă.”

Reacția integrală a BOR:

”Anumite reacții negative motivate religios referitoare la noile cărți de identitate anunțate de MAI sunt provocate probabil de neînțelegerea deplină a conținutului acestui proiect (explicat de autorități), dar și de temeri excesive și nejustificate din punct de vedere teologic.

Problema cărții de identitate nu este una de natură teologică, ci administrativă. Este vorba despre „identitatea" noastră de tip cetățenesc, nu despre identitatea noastră adâncă, spirituală, religioasă. Așa cum au anunțat autoritățile, „se va crea și posibilittea de a avea o carte de identitate simplă pentru cetățenii care nu vor carte de identitate cu cip”.

Există, așadar, posibilitatea de a nu opta pentru eliberarea unui asemenea document electronic. Păstrarea acestei opțiuni este foarte importantă și coincide cu respectul față de sensibilitățile religioase ale unor cetățeni.

Hotărârea nr. 638/2009 a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române referitoare la pașapoartele biometrice, care au suscitat discuții similare în anul 2009, rămâne un reper actual de discernământ și luciditate pentru toți cetățenii creștinii ortodocși:

Sfântul Sinod îndeamnă clerul, monahii și credincioșii să rămână statornici în credința în Mântuitorul Iisus Hristos, Biruitorul iadului și al morții, să sporească în rugăciune și fapte bune, viețuind creștinește în familie, mănăstire și societate, fără a răspândi panică și îngrijorare prin preocupare excesivă pentru lucruri trecătoare.”

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
61906250
Cum explică instanța achitarea torționarilor lui Gheorghe Ursu: Nu a fost disident politic

Curtea de Apel Bucureşti a publicat motivarea deciziei de achitare a torționarilor lui Gheorghe Ursu. Judecătorii apreciază că Ursu nu poate fi considerat un „adevărat disident politic” în condițiile în care a făcut concedii în străinătate.

62044151
Dragnea mai pierde un proces, cel în care solicita cercetarea procurorului din dosarul Tel Drum

Curtea de Apel Bucureşti a respins miercuri cererea făcută de Liviu Dragnea în care fostul lider al PSD solicita ca Inspecţia Judiciară să o cerceteze pe procuroarea DNA Alexandra Lăncrănjan, care instrumentează dosarul Tel Drum, transmite Agerpres.

62105630
Primul condamnat la închisoare pe viață după 1990, eliberat între timp, a fost arestat din nou. Ce i-a făcut unei minore

Primul condamnat la închisoare pe viață după 1990 a ajuns din nou după gratii. Bărbatul de 53 de ani a fost arestat, miercuri, după ce a șantajat o minoră ca să întrețină relații sexuale cu el.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.