Razie de amploare pe străzile din Capitală. Un șofer, prins după ce consumase cocaină

×
Publicitate

Șoferii care pornesc la drum băuți ori drogați, fiind un real pericol, au fost din nou în noaptea de sâmbătă spre duminică în vizorul polițiștilor.

 

Agenții de la Rutieră au făcut iar controale de amploare pe străzile din Capitală și bilanțul acțiunii a scos la iveală un adevăr deloc încurajator.

De pildă, un conducător auto consumase cocaină, după cum a arătat rezultatul testului și nu puțini dintre cei verificați aveau mintea tulbure din cauza alcoolului.

În doar câteva ore au fost date zeci de amenzi, în valoare totală de peste 30.000 de lei.

Polițiștii au împânzit mai multe zone circulate din Capitală și au tras pe dreapta, rând pe rând, șoferii care au trecut pe acolo, iar neregulile nu au întârziat să apară.

Un conducător auto în vârstă de 22 de ani a fost luat prin surprindere de rezultatul testului care a indicat faptul că a consumat cocaină. Tânărul a susținut în fața agenților că este o greșeală. El a fost dus la Institutul Național de Medicină Legală pentru a-i fi recoltate probe biologice, dar nu înainte de a-i fi percheziționată mașina.

În vehicul, oamenii legii nu au găsit substanțe interzise.

Unii dintre cei verificați nu au trecut de proba etilotestului. Un bărbat, de pildă, în vârstă de 39 de ani, avea o alcoolemie de 0,82 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat.

Oana Pârvan, Agent al Brigăzii Rutiere: ”A fost condus la sediul INML, în vederea prelevării de mostre biologice, totodată fiindu-i întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice.”

Și nu a fost singurul prins pe picior greșit.

Șoferii care, după verificări, și-au văzut liniștiți de drum laudă acțiunile polițiștilor.

Șofer: ”Foarte bine, foarte bine. Să nu mai umble bețivii pe stradă."

Șofer: "Este foarte bine, nu trebuie să urce nimeni cu băuturi alcoolice la volan. Este foarte periculos."

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62206273
Noua listă a țărilor considerate cu risc epidemiologc a intrat în vigoare. Statele situate în zona roșie

Noua listă a statelor considerate cu risc epidemiologic a intrat în vigoare de la miezul nopţii, după ce a fost aprobată, joi, de Comitetul Naţiomal pentru Situaţii de Urgenţă.

62206247
Un om al străzii este căutat după ce a incendiat o zonă de vegetație de lângă Parcul Pantelimon

Polițiștii bucureșteni sunt în căutarea unui om al străzii care a incendiat sâmbătă, în mod deliberat, o suprafață de aproximativ 700 de metri pătrați de vegetație la marginea Capitalei, în imediata vecinătate a Parcului Pantelimon.

62206252
Cum să ne apărăm de tigrul platanului. Este activ în timpul zilei, la peste 30 de grade

Căldura excesivă din ultima perioadă a adus cu ea şi o invazie de insecte, între care şi ploşniţele dantelate numite şi tigrii de platan.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţară însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu: Ne-am fi aşteptat ca după patru premieri de dreapta să existe şansa celor care au câştigat alegerile

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier "nu este neconstituţională", dar s-ar fi aşteptat ca preşedintele Nicuşor Dan să-l desemneze pe el.