Procurorii spun că Victor Piţurcă a fost „finanţatorul real” al afacerii cu măști, la începutul acesteia

62320662

Fostul antrenor Victor Piţurcă, reţinut iniţial de DNA şi pus în libertate, în dosarul achiziţiilor de măşti neconforme în pandemie, a fost, conform anchetatorilor, persoana care a finanţat iniţial operaţiunea, scrie News.ro. 

Piţurcă neagă orice implicare, afirmând, maţri, după audieri că nu are „nicio treabă cu această afacere”.

În Ordonanţa de reţinere emisă marţi după amiază de procurorii DNA care instrumentează dosarul măştilor neconforme livrate Ministerului Apărării rocurorii descriu care a fost aportul fiecăruia dintre suspecţi la afacerea prin care autorităţile române au fost păgubite.

Astfel, antrenorul Victor Piţurcă, ar fi finanţat, conform anchetatorilor, operaţiunea de import, de la achitarea furnizorilor până la transport şi consiliere juridică.

Victor Piţurcă ar fi asigurat din fonduri proprii finanţarea operaţiunii - achitarea furnizorilor, transportului mărfurilor, consiliere juridică şi a altor servicii aferente introducerii în România a mărfurilor - se arată în documentele DNA.

Victor Piţurcă a fost pus în libertate marţi, după ce a fost audiat în două rânduri la DNA în cursul zilei. La ieşirea din arest, fostul selecţioner a declarat: ”Nu am nicio treabă cu această afacere”.

Fiul fostului fotbalist, Alexandru Victorio Piţurcă, a avut rol de intermediar, mediind legătura între finanţatorul real, tatăl său, interpunând S.C. PAV GREEN ENERGY S.R.L, al cărei unic asociat era.

În dosar apar şi alte persoane, care s-au ocupat de logistică, relaţia cu furnizorul şi care l-au ajutat pe şeful Romarm să primească mita.

Procurorii afirmă că şeful Romarm Gabriel Ţuţu a organizat întreaga operaţiune comercială fiind cel care a identificat clientul - M.Ap.N., a asigurat transportul aerian şi canalul de comunicare între client - furnizor - finanţator,precum şi mportul bunurilor din China prin S.C. INTERARMS IMPEX S.R.L.

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
62320734
Canalul București-Dunăre, readus la viață. Navele ar putea pleca din Constanța, opri în Capitală și ajunge la Amsterdam
În mai puțin de un an, autoritățile ar trebui să știe în ce condiții pot lega pe apă Bucureștiul de orașele europene care au deschidere la Dunăre.
62320701
Gara de Nord va fi modernizată: "Vin după 22 de ani în România, sunt șocat și nici nu mai vreau să pun piciorul"
Gara de Nord, cea mai mare poartă de intare în București, va fi modernizată. Deocamdată a fost lansată licitația pentru acest proiect.
62320703
Cum recunoști mierea contrafăcută. Comisarii europeni vor să schimbe legislația de etichetare
Mierea este unul dintre cele mai contrafăcute alimente la nivel mondial. Doar testele de laborator pot arăta dacă produsul este natural 100%.