Prima măsură a Alianţei Vestului. Se va aplica în Timişoara, Cluj, Arad şi Oradea

62007629
Facebook.com

Şoferii din Arad, Oradea şi Cluj, care şi-au achiziţionat abonamente de parcare pe domeniul public în oraşele lor, vor putea folosi aceste abonamente şi în Timişoara, transmite news.ro.

Decizia a fost luată în Consiliul Local Timişoara şi este valabilă doar pe bază de reciprocitate, aceasta fiind prima hotărâre a unui primar semnatar al Alianţei Vestului.Primarul municipiului Timişoara, Nicolae Robu, a anunţat, joi, că la Timişoara, consilierii locali au decis ca abonamentele de parcare valabile în Cluj, Arad şi Oradea să fie valide şi în Timişoara, dacă şi aceste oraşe iau această măsură în ceea ce-i priveşte pe şoferii timişoreni.

"Clujenii, orădenii şi arădenii vor avea recunoscute în Timişoara abonamentele generale pe mijloacele de transport în comun şi pe parcările publice, cu excepţia celor pentru zona verde (zero). Consiliul Local Timişoara a votat asta, astăzi. Evident, condiţionat de reciprocitate! Alianta Vestului TREBUIE să aducă cetăţenilor celor patru oraşe asociate, cât mai repede, beneficii concret: de la lucruri mici, până la proiecte de mare anvergura. Evident, ultimele necesită timp şi îi rugăm pe stimaţii noştri concitadini să înţeleagă asta şi să aibă răbdare şi încredere în noi, încredere în Alianţa Vestului!", a anuntat primarul Nicolae Robu.

Alianţa Vestului a fost semnată de primarii din Timişoara, Arad, Oradea şi Cluj şi îşi propune să atragă fonduri europene pentru cele patru mari oraşe.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
62007354
Bilet unic de călătorii gratuite pentru persoane cu dizabilității. Decizia autorităților

Persoanele cu dizabilităţi vor primi un bilet unic de călătorii gratuite care le va permite să circule cu mijloace de transport diferite.

61873866
Un angajat al telecabinei de la Bâlea Lac, surprins de o avalanşă. Starea bărbatului

Un angajat al telecabinei Bâlea, surprins de o avalanşă în timp ce încerca să coboare pe jos, a fost salvat joi seara de o echipă de salvamontişti şi va fi dus în condiţii de siguranţă la Bâlea Cascadă, a anunţat şeful Salvamont Sibiu, Adrian David.

61977238
REZULTATE LOTO 6 din 49, 20 decembrie 2018. Numerele câștigătoare

Rezultatele tragerii Loto 6 din 49 din 20 decembrie 2018. Joi, 20 decembrie, au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.

Recomandări
luca-niculescu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, anunţă măsurile în privinţa pensiilor: „Cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici”

Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat, sâmbătă, despre programul de guvernare la care lucrează, că îşi propune să identifice soluţii pentru creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici. 

Screenshot 2026 10 10 172622
Scandal la ANM. Parfumuri de 120.000 de lei, sutiene și haine de lux, cumpărate din banii instituției. Ministrul cere demisii

Parfumuri de aproape 120.000 de lei, haine și accesorii de lux, dar și produse cosmetice.

10 august inquam photos adriana neagoe
Dosarul 10 august. Faptele se prescriu, după mai bine de 8 ani. Nimeni nu va mai putea fi tras la răspundere penală

Sâmbătă, 10 octombrie 2026, se prescriu faptele din dosarul 10 august. La mai bine de 8 ani de la intervenţiile în forţă din timpul protestului din Capitală, dosarul se judecă abia la Curtea Militară de Apel.