Iohannis, la Bruxelles. Pe cine susţine ca preşedinte al Comisiei Europene

61928356
Agerpres

Preşedintele României a susţinut o declaraţie de presă înaintea participării la reuniunea Consiliului European unde se discută numele noilor şefi ai instituţiilor UE.

Şefii de stat sau de guvern ai statelor membre ale Uniunii Europene, printre care şi preşedintele României, se reunesc în cadru informal marţi, la Bruxelles, pentru a analiza rezultatele alegerilor pentru Parlamentul European din 23-26 mai şi pentru a începe procesul de desemnare a şefilor principalelor instituţii ale UE.

Klaus Iohannis a făcut declaraţii înaintea reuniunii:

 

- Fiind vorba de poziţii extrem de importante, toţi încearcă să se poziţioneze cât mai bine. PPE merge pe soluţia Spitzenkandidat, care e vârful de lance în campanie, a fost Manfred Weber, va fi promovat în continuare pentru poziţia de preşedinte al Comisiei Europene. PPE va merge cu Manfred Weber mai departe.

- nici singur, nici în coaliţie cu socialiştii PPE nu poate obţine o majoritate suficientă. E nevoie de cel puţin 3 grupuri politice. Asta complică întreaga ecuaţie. Nimeni nu poate forma o majoritate fără PPE

 

 

Funcţiile despre care vor discuta liderii europeni sunt cele de preşedinte al Comisiei Europene, preşedinte al Parlamentului European, Înalt Reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politică de securitate, preşedinte al Băncii Centrale Europene (BCE) şi, nu în ultimul rând, preşedinte al Consiliului European, funcţie deţinută actualmente de polonezul Donald Tusk.

Înaintea summitului de marţi, preşedintele francez Emmanuel Macron are programate întrevederi cu liderii altor state membre, printre care cu cancelarul german Angela Merkel.

Liderii grupurilor politice din PE au prevăzute consultări marţi de la ora locală 10:00 (08:00 GMT), înainte ca şefii de stat sau de guvern să se reunească la ora 18:00 (16:00 GMT).

Potrivit Tratatului de la Lisabona, statele membre vor trebui să numească un candidat pentru postul de preşedinte al Comisiei Europene, în conformitate cu rezultatele alegerilor europene.

Parlamentul European trebuie să-şi dea acordul asupra noului preşedinte al Comisiei Europene prin majoritate absolută a voturilor (jumătate plus unu din numărul total al deputaţilor). În cazul în care candidatul nu obţine majoritatea necesară, statele membre trebuie să propună un alt candidat în termen de o lună, Consiliul European hotărând cu majoritate calificată.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
62049658
Vizita Papei în România: școlile, închise încă de joi. Unde va dormi Suveranul Pontif

Au mai rămas doar două zile până la vizita istorică a Papei Francisc în România.

62049652
Mesajul Nicoletei Cîrjan, după ce Nicolae și-a recunoscut, într-un final, copilul cu ea

După ani de incertitudini şi un scandal, care l-a costat locul în familia regală, nepotul Regelui Mihai a recunoscut că este tatăl unei fetiţe, adusă pe lume de o tânără din Braşov.

62012079
De ce a stat Dragnea în celulă cu alţi deţinuţi în prima noapte. Are dreptul la 5 vizite

Liviu Dragnea, al treilea om în stat până luni, este deja de peste 24 de ore după gratii. Fostul preşedinte al Partidului Social Democrat a fost încarcerat deocamdată la Rahova, în regim de carantină, pentru următoarele 3 săptămâni.

Recomandări
Luca niculescu protv poza
Guvernul Luca Niculescu-PSD ajunge azi la vot. Toți minștrii au primit avize favorabile în comisii

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi, la ora 14, la votul de învestitură în plenul Parlamentului, după ce luni și marți toți miniștrii au primit avize pozitive după audierile din comisiile parlamentare.

Gettyimages nicusor dan
Președintele Nicușor Dan, mesaj înainte de votul decisiv din Parlament: „Democrația se confruntă cu o provocare”

Președintele Nicușor Dan a afirmat, marți, chiar înainte de votul decisiv din Parlament, unde urmează să se decidă soarta Guvernului Niculescu, că „democrația se confruntă cu o provocare”, cea mai puternică și cea mai importantă în aceste zile.

Metrou
Încă un incident grav la metrou. Un tânăr s-ar fi aruncat în fața trenului, în stația Constantin Brâncoveanu

O posibilă tentativă de suicid a avut loc marți, 20 octombrie 2026, în stația de metrou Constantin Brâncoveanu din București.