Premieră în justiție. Primul medic care a recunoscut că și-a făcut averea din șpăgile de la pacienți

×
Codul embed a fost copiat

Renumitul chirurg Cristian Paleru, de la Institutul Marius Nasta din Capitală, este primul medic român acuzat de corupție care a recunoscut că și ar fi adunat averea în mod ilegal inclusiv prin mita primită de la pacienți 

Paleru a încheiat cu procurorii un acord de recunoaștere a vinovăției și nu va ajunge la închisoare. A acceptat să i se confiște banii din șpăgi și o parte importantă din avere. Doi colegi i-au urmat exemplul.

După o lună în arest preventiv, doctorul Cristian Paleru, de la Institutul Marius Nasta, a recunoscut acuzația de luare de mită în formă continuată. A încheiat un acord de recunoaștere a vinovăţiei prin care i se aplică o pedeapsă de trei ani cu suspendare, sub supraveghere.

După scandalul de corupție de la Institutul Marius Nasta, ce a culminat cu acordul de recunoaștere a vinovăției, doctorului Cristian Paleru i s-a interzis ca vreme de doi ani și jumătate să mai exercite profesia de medic în sistemul public de sănătate din România. În plus, medicul va trebui să presteze 100 de zile de muncă în folosul comunității, fie la Spitalul de Pneumologie din Iași, fie la cel de recuperare.

Chirurgul și-a asumat, astfel, 32 de șpăgi primite de la pacienți sau rudele lor, bani, spun procurorii , dar şi găini congelate, coniac sau vin.

Citește și
Spaga
Șpagă pentru pensionare. Un oftalmolog de 82 de ani a luat mită de 80 de ori într-o lună
Avertismentul lui Warren Buffett cu privire la inteligența artificială. Ce a prezis mogulul investițiilor

Cazul doctorului Cristian Paleru este o adevărată premieră în justiție, câtă vreme procurorii Parchetului Capitalei l-au convins pe medic ca prin acordul de recunoaștere a vinovăției să își asume și confiscarea extinsă a sumei de peste 700.000 de lei, bani pe care acesta i-ar fi câștigat ilegal. De altfel, întreaga sumă a fost pusă la dispoziție și urmează să intre în proprietatea statului.

Acordul de recunoaștere a vinovăţiei încheiat de doctorul Paleru va trebui confirmat de Tribunalul București. La fel, și în cazul altor doi medici de la Nasta, acuzați tot de luare de mită. În dosar au fost anchetați șapte doctori, iar patru au fost trimiși în judecată pentru că au negat acuzațiile. Pe listă s-a aflat și doctorul Cornel Petreanu, care a murit într-un teribil accident de mașină.

Articol recomandat de sport.ro
Nebunia sezonului în Liga 1: "Renunț la toți banii și dau ture în chiloți dacă salvez echipa!"
Nebunia sezonului în Liga 1: "Renunț la toți banii și dau ture în chiloți dacă salvez echipa!"
Citește și...
Doi fraţi de 2 ani şi jumătate şi de 1 an şi 3 luni suferă de o boală extrem de rară. „Nu pot sta jos, vorbi sau merge”
Doi fraţi de 2 ani şi jumătate şi de 1 an şi 3 luni suferă de o boală extrem de rară. „Nu pot sta jos, vorbi sau merge”

„Într-o zi de miercuri a început febra şi până sâmbătă copilul a paralizat complet, a rămas doar cu mişcări de globi oculari”, îşi aminteşte Mădălina Voinea, medic rezident de obstetrică-ginecologie la Spitalul Malaxa din Capitală.

Șpagă pentru pensionare. Un oftalmolog de 82 de ani a luat mită de 80 de ori într-o lună
Șpagă pentru pensionare. Un oftalmolog de 82 de ani a luat mită de 80 de ori într-o lună

Asistenta, infirmiera și unul dintre cei doi medici din Târgu Jiu acuzați că primeau mită pentru a facilita dosare de pensionare anticipată au fost arestați preventiv.  

Dosarul taxa pe salariu. Fostul director Dragoş Adrian Iorga, judecat pentru „contribuții salariale” de la subordonați
Dosarul taxa pe salariu. Fostul director Dragoş Adrian Iorga, judecat pentru „contribuții salariale” de la subordonați

Taxa pe salariu l-a adus în fața judecătorului pe Dragoş Adrian Iorga, director în cadrul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene. DNA a finalizat ancheta în dosarul în care a fost cercetat pentru că ar fi luat șpagă de la subordonați.

Ce a făcut un sucevean după ce a dat șpagă 1.500 de euro ca să promoveze proba teoretică a examenului pentru permisul auto
Ce a făcut un sucevean după ce a dat șpagă 1.500 de euro ca să promoveze proba teoretică a examenului pentru permisul auto

Un sucevean a fost condamnat la închisoare cu suspendare după ce a recunoscut că a dat 1.500 de eurp șpagă pentru a promova proba teroretică de la examenul pentru obținerea permisului auto. Banii au fost luați de fostul șef de la Permise, Radu Obreja.

Șeful ”fabricii de permise” din Suceava își investea șpaga în sistemul medical. Suma uriașă găsită la cel care-i spăla banii
Șeful ”fabricii de permise” din Suceava își investea șpaga în sistemul medical. Suma uriașă găsită la cel care-i spăla banii

Comisarul-șef Radu Obreja, cel care coordona ”fabrica de permise” din Suceava, și-a investit șpăgile primite în nu mai puțin de 17 spații într-o policlinică din oraș, iar complicele care îi spăla banii ținea acasă circa 700.000 de euro în numerar.

 

Recomandări
Cum a decurs Învierea Domnului în bisericile din țară. „Învierea înseamnă lumină, înseamnă să fim mai buni între noi”
Cum a decurs Învierea Domnului în bisericile din țară. „Învierea înseamnă lumină, înseamnă să fim mai buni între noi”

Bisericile din toată țara au fost pline de credincioși care au primit lumina sfântă - acel miracol al Învierii care ne amintește în fiecare an că nu suntem singuri.

Tragedie în ziua de Paște. Bărbat carbonizat într-un apartament din București, de la lumânarea de Înviere | VIDEO
Tragedie în ziua de Paște. Bărbat carbonizat într-un apartament din București, de la lumânarea de Înviere | VIDEO

Tragedie în ziua de Paște. Un bărbat a murit carbonizat într-un apartament din București, din cauza lumânării de la Înviere lăsată să ardă, care a cuprins obiectele inflamabile din locuință.

Cum a apărut Putin la slujba de Înviere. Patriarhul Kirill s-a rugat pentru protejarea „granițelor sfinte”
Cum a apărut Putin la slujba de Înviere. Patriarhul Kirill s-a rugat pentru protejarea „granițelor sfinte”
Vladimir Putin a participat la slujba de Înviere, alături de zeci de credincioși din Moscova. Slujba a fost oficiată de capul Bisericii Ortodoxe din Rusia, patriarhul Kirill, un susţinător fervent al liderului rus şi al războiului său în Ucraina.