Povestea pompierului care a încercat să-l resusciteze pe pilotul avionului căzut în Lacul Colibiţa: ”Paul, trezeşte-l!”

62282394
News.ro

Paul Emanuel Ceuşan are 21 de ani şi este sergent major la ISU Bistriţa. Tânărul este cel care, alături de un prieten, a ajuns primul la victimele accidenului aviatic de la Lacul Colibiţa.

El a povestit clipele dramatice din primele momente de după accident când a încercat să ajungă cât mai repede la victime. A reuşit acest lucru cu o barcă cu motor pentru că se afla în apropiere, fiind în timpul liber.

Bărbatul a explicat, pentru News.ro, ce a văzut chiar cu câteva minute înainte de accident, cum avionul de mici dimensiuni zbura la o distanţă foarte mică de lac şi cum aripa stângă a aparatului a atins apa.

Salvatorul a spus că cineva de la mal a strigat că pilotul ar fi deja mort şi că nu are rost să intervină, însă că şi-a continuat negreşit încercarea de a-l salva pe bărbat, fiind paramedic.

„Noi eram pe ponton, la Fisherman, eram cu un coleg, povesteam, nişte poveşti de pescuit, în fine, de-ale noastre. O trecut prima dată cu avionul, o trecut pe deasupra noastră, la o înălţime foarte mică, era foarte jos faţă de cum mergea el de obicei, o trecut o dată, o trecut a doua oară şi o vrut să facă o curbă spre stânga şi să se ridice sus. Atunci când o făcut curba, o atins cu o aripă, cu aripa stângă o atins apa şi s-a prăbuşit. Noi când am auzit, ne-am mutat în alt vaporaş mai mic şi am început deplasarea spre el, spre locul unde s-a întâmplat accidentul. La vreo 5 metri de locul accidentului, o strigat cineva: 'Nu are rost să mai veniţi, că este mort'. O persoană, cealaltă persoană, în vârstă de 45 de ani, era urcată pe alt vaporaş şi noi... fiind paramedic, lucrând la ISU Bistriţa, pentru un om civil, dacă persoana respectivă nu mai respiră sau nu mai vorbeşte, este mort", a povestit el. 

Tânărul s-a gândit că poate este un stop cardio-respirator, că îl ia în barcă și că îl resuscitează.

"Am luat o barcă cu motor şi am mers la locul accidentului. Am ajuns acolo, 2 bărbaţi înotau cu el, l-au ridicat în sus, eu cu colegul meu l-am luat pe vapor la noi, pe vaporaş la noi, am sunat la 112 şi le-am spus de accidentul de pe Lacul Colibiţa, că am o persoană în stop cardio-respirator şi am început resuscitarea exact în momentul în care am sunat, am început resuscitarea la ora 10 şi 3 minute. Colegul meu a întors barca şi am revenit la pontonul de la care am plecat. Am început resuscitarea exact în barca în care l-am urcat”, a relatat Paul Ceuşan despre primele momente în care a intervenit la faţa locului.

„Pe moment, am făcut cu ce am avut”

Resuscitarea începută imediat, o procedură extrem de importantă. Pompierul de la ISU Bistriţa spune că, fiind în timpul liber şi neavând la îndemână aparatură de specialitate, a fost nevoit să improvizeze cu un tricou pentru a putea face ventilaţie victimei. „Mi-am pus tricoul pe faţa lui şi mi-am făcut mâna ca o pâlnie”, a spus Paul Ceuşan.

În echipamentele de specialitate este un anumit material care se foloseşte în cazul care nu se poate ventila cu balonul. „Pe moment, am făcut cu ce am avut”, a precizat Paul Ceuşan.

„Este foarte important, foarte important ca resuscitarea să fie începută exact când ai pus mâna pe victimă, fiecare secundă este foarte foarte importantă. Am început resuscitarea, aveam un tricou pe mine, sunt paramedic, este un protocol pe care trebuie să-l urmezi la o resuscitare, este un ritm pe care trebuie să-l respecţi. Sunt 30 de compresiuni şi 2 ventilaţii. Ventilaţiile, de obicei, când sunt pe echipaj de autospecială de prim-ajutor, sunt nişte accesorii cu care poţi să ventilezi. Fiind în timpul liber, am făcut hiperextensia capului ca să-i eliberez căile aeriene, mi-am pus tricoul pe faţa lui şi mi-am făcut mâna ca o pâlnie. Am făcut ventilaţiile şi compresiunile le-am făcut exact aşa cum trebuie. Am făcut manevrele, i-am pus mâna la carotidă să văd dacă are puls, domnul era un pic supraponderal, se simţea un pic de puls, dar foarte slab. Am continuat resuscitarea, exact protocolul, 30 de compresiuni şi 2 ventilaţii", a mai spus el. 

Victima începuse să regurgiteze

"Pe urmă am văzut, la respiraţiile pe care le-am făcut, am văzut că victima regurgita, începea să iasă apă din el, l-am întors repede pe o parte, a ieşit apă din gură, fiind, mă gândesc eu, în momentul impactului, având foarte multe traumatisme la nivelul toracelui şi la nivelul abdomenului, mă gândeam că s-a lovit şi din impactul ăla a tras apă, dar eu am făcut ce am putut”, a precizat salvatorul.

O luptă continuă pentru viaţă până au venit alte echipaje în ajutor. Paul povesteşte că la un moment dat victima avea din nou puls, însă foarte slab. La elicopter, însă, pilotul a făcut din nou stop cardio-respirator, iar salvatorii au fost nevoiţi să-l coboare din aparatul de zbor din cauza locului strâmt, pentru a-i face din nou manevrele de resuscitare. Din păcate, victima nu a mai răspus acestora şi s-a stins.

„Sincer să fiu, prin protocolul pe care l-am respectat ar fi ieşit din stop cardio-respirator. După aceea a venit echipajul de prim ajutor cu accesorii pentru ventilat, cu aparatura necesară pentru măsurarea valorilor pe care le are victima şi am continuat resuscitarea împreună cu ei. După vreo 10 minute a venit un echipaj de ATI de la Bistriţa şi acolo e medic, l-au intubat şi atunci altfel se fac respiraţiile. Nu a mai mers la spital, a venit şi elicopterul de la Mureş, i-a fost donat sânge, i-au făcut drenaj la plămâni, de la ponton l-am dus direct la elicopter, era ieşit din stop, avea valori cât de cât bune, după vreo 2 minute de când l-am băgat în elicopter l-am scos din nou, fiind intrat iar în stop cardio-respirator, în elicopter este foarte puţin spaţiu, l-am scos afară, am început iar resuscitarea, am făcut compresiunile din nou, i-am ajutat pe colegi dar doctorul de pe elicopter a spus că nu este ok să-l ducă cu elicopterul fiind stopul cardio-respirator repetat de 4 ori la rând. A murit victima apoi la scurt timp", a continuat pompierul. 

Turistul german eraî în șoc

"Celălat bărbat nu pot să spun că este foarte bine, este bine, este stabil, din câte ştiu avea doar două escoriaţii. Nu am discutat cu el, l-am văzut că este ok, nu dă semne că ar fi lovit, era doar într-un şoc. Fiind şi german nu puteam vorbi cu el”, a explicat Paul Ceuşan.

Impresionat de ceea ce l-a rugat prietenul său, care nu este salvator, atunci când l-a văzut pe bărbatul din avion că nu are semne vitale. Paul Ceuşan spune că a fost rugat să-l trezească pe pilot.

„Ce m-o impresionat a fost momentul în care Marian, prietenul meu, a spus: 'Paul, trezeşte-l!', el nemaiîntâlnind aşa ceva, şi eu i-am răspuns: 'Îmi dau toate puterile să îl trezesc!'. M-a întrebat: 'Paul, cu ce să te ajut?'. I-am răspuns: 'Marian, du-mă la mal cât mai repede!'", a punctat el

Cine este Paul Ceușan

Salvator la 21 de ani şi aproape doi ani de experienţă la ISU, Paul Ceuşan spune că acesta este cel mai grav accident la care a intervenit. Bărbatul spune că motivaţia sa puternică i-a fost dată de un comandant de echipaj de la care a învăţat foarte multe lucruri. Cel care l-a inspirat pentru alegerea carierei sale este fratele său cu trei ani mai mare, tot salvator la ISU. Spune că persoanele care l-au ajutat cel mai mult să-şi împlinească acest vis sunt părinţii săi. Pentru viitor îşi doreşte să înveţe cât mai mult

 

„În prima fază, ca la orice intervenţie, că sunt în timpul liber, că sunt la serviciu, simt aşa o adrenalină, mă simt în largul meu şi pot să-mi fac treaba doar în momentul în care este în mâna mea. Am avut o stare de adrenalină după ce am ajuns cu barca la el. După ce am început resuscitarea, am vorbit cu dispeceratul de la Bistriţa, mi-am facut treaba profesionist, fără nicio emoţie, reţinere. Acesta este cel mai grav accident la care am intervenit, pe partea medicală, de prim ajutor. Am 21 de ani, lucrez la ISU Bistriţa, aici am împlinit 1 an pe 1 august, am mai făcut încă 7 luni la Sărmaş, în judeţul Mureş", a mai spus el. 

"Am mai discutat cu colegii care ştiu despre ce a fost vorba, m-au felicitat, chiar şi colegii superiori, au spus că am intervenit bine. Am simţit că am fost util, noi am făcut câteva luni de practică la Prundul Bârgăului, aici am dat de o persoană, un paramedic comandant de echipaj, care a fost un pic dur cu mine dar am învăţat foarte multe lucruri de la el. Vreau să progresez tot mai mult, să învăţ cât mai multe, să fiu o persoană pe care s-ar putea baza un superior. Să spună: „Este Ceuşan pe echipajul ăla sau este Ceuşan şi la stingere, este Ceuşan pe maşina aia, mă pot baza pe el”, a adăugat Paul Ceuşan, sergent major la ISU Bistriţa.

Amintim că un avion ușor s-a prăbușit, duminică dimineață, în lacul Colibița, județul Bistrița-Năsăud.

De asemenea, o aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit, sâmbătă, în Letca Nouă, județul Giurgiu. Două persoane au murit în urma accidentului.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
Citește și...
Prima ţară care a autorizat un vaccin bivalent împotriva COVID-19

Agenţia de reglementare a medicamentelor din Elveţia, Swissmedic, a anunţat, luni, că a autorizat primul vaccin bivalent anti-COVID-19 din această ţară, care va putea fi utilizat ca doză booster.

 

Dani Mocanu a fost condamnat să plătească 100.000 de lei după ce a amenințat un tânăr cu o armă albă în club

Cântărețul de manele Dani Mocanu a fost condamnat să plătească o amendă penală de 100.000 de lei pentru săvârșirea infracțiunii de port fără drept de obiecte periculoase.

Un tânăr a fost prins încălcând limita de viteză în două localități diferite, într-un singur minut. Cu cât rula mașina

Un tânăr a fost surprins încălcând limita de viteză de două ori, în două localități diferite, într-un singur minut.

Recomandări
Politico: Europa ezită să acţioneze, în ciuda intensificării atacurilor hibride ruseşti. Kremlinul testează limitele NATO

În ciuda intensificării atacurilor Rusiei asupra infrastructurii critice europene şi a fabricilor de armament, ţările NATO rămân reticente în a lua măsuri dure imediate care ar putea provoca Kremlinul, scrie Politico.

MApN: Drone detectate în apropierea graniţei cu România. Două avioane F-16 au fost trimise să monitorizeze zona

Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naţionale a detectat marţi dimineaţă mai multe ţinte aeriene în Ucraina, în apropierea graniţei cu România, a informat Ministerul Apărării Naţionale.

Cum ajung urșii să trăiască tot mai aproape de casele din România. Puii, crescuți tot mai des lângă oameni

Cercetătorii spun că ursoaicele învață de mici să își crească puii lângă sate și orașe.