Peste 120.000 de oameni îi cer președintelui Nicușor Dan să numească judecători independenți la CCR

62538087
Pro TV

Peste 123.000 de cetățeni cer președintelui Nicușor Dan, senatorilor și deputaților să numească judecători apartinici și independenți la CCR, a anunțat, joi, 5 iunie, Comunitatea Declic.

„Declic, organizație civică dedicată promovării drepturilor cetățenilor, lansează un apel public către președintele Nicușor Dan, senatorii și deputații din Parlamentul României, pentru a numi judecători independenți și fără probleme de integritate la Curtea Constituțională. Peste 123.000 de cetățeni semnatari ai petiției «Vrem judecători independenți la CCR» cer ca numirile să fie făcute pe baza unor criterii clare și transparente, pentru a asigura protejarea valorilor fundamentale ale democrației”, se arată într-un comunicat transmis AGERPRES.

Declic subliniază că numirile politice și opacitatea procesului de selecție pot duce la o Curte Constituțională „care servește interesele de partid, nu Constituția”.

„Ne-am săturat de negocieri în spatele ușilor închise și nume scoase din pălărie. Este esențial ca selecția judecătorilor CCR să fie făcută pe baza unui proces deschis și corect. Altfel, vom asista din nou la decizii care nu protejează statul de drept, ci interesele partidelor politice”, a declarat Cătălina Hopârteanu, coordonatoarea campaniei Declic «Vrem judecători independenți la CCR» citată în comunicat.

„Deciziile recente ale CCR sunt îngrijorătoare: anularea publicării averilor de către demnitari și funcționari publici, inclusiv ale magistraților, dă liber la ascunderea averilor ilicite. De asemenea, refuzul CCR de a accepta reforma pensiilor speciale a dus la pierderea unei tranșe de 869 de milioane de euro din PNRR, iar decizia de a anula alegerile prezidențiale pe baza unor documente clasificate a fost criticată aspru de Comisia de la Veneția”, se mai arată în comunicat.

În iunie 2025 expiră mandatele a trei dintre judecătorii CCR: Marian Enache (președintele Curții), Livia Doina Stanciu și Attila Varga.

Președintele, Senatul și Camera Deputaților vor numi trei noi judecători pentru următorii 9 ani.

Declic avertizează că, dacă noii judecători vor avea legături politice, CCR riscă să rămână o instanță care protejează interesele politice, nu pe cele constituționale.

„Încrederea cetățenilor în Curtea Constituțională este deja scăzută din cauza deciziilor controversate, cum ar fi anularea reformei pensiilor speciale sau prescripția marilor dosare de corupție. Este imperativ ca următorii judecători să fie selectați pe baza integrității și profesionalismului, într-un proces transparent, pentru a restabili încrederea în instituțiile fundamentale ale statului”, a adăugat reprezentanta Declic.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62549402
Transfăgărășanul se deschide vineri. Autoritățile avertizează cu privire la hrănitul urșilor pe traseu

Transfăgărășanul (DN7C) se redeschide vineri, 6 iunie, de la ora 7:00, între Bâlea Cascadă (Sibiu) și Piscul Negru (Argeș), a anunțat șeful CNAIR, Cristian Pistol. Circulația va fi permisă doar între orele 07:00–21:00, în funcție de condițiile meteo.

62475582
Patru medici de la „Sf.Pantelimon”, acuzaţi de omor calificat cu premeditare în cazul deceselor de la ATI

Alți patru medici sunt vizați în ancheta morților suspecte de la Spitalul Sf. Pantelimon din București, după ce procurorii au extins urmărirea penală în acest dosar.

62549397
Tâlharul cu mască din Obor, căutat de polițiști de o lună. A smuls cerceii unei femei și a fugit

​Polițiștii din Brăila au făcut publice imagini cu un bărbat suspectat de tâlhărie și cer ajutorul populației pentru a-l identifica.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.