Percheziții în Olt, într-un dosar în care mai multe persoane sunt suspectate că ar fi prezentat documente false

62174806
StirilePROTV

Au loc percheziții în Olt, într-un dosar în care mai multe persoane sunt suspectate că ar fi prezentat documente medicale şi sociale false.

 

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din Olt fac miercuri dimineaţă 15 percheziţii la domiciliile unor persoane şi sediile unor cabinete medicale şi ale unor unităţi administrativ-teritoriale, într-un dosar penal vizând infracţiunile de fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals.

”În această dimineaţă, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din Olt efectuează 15 percheziţii la domiciliile unor persoane şi sediile unor cabinete medicale şi unor unităţi administrativ-teritoriale, într-un dosar penal, aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals”, anunţă IGPR.

Din cercetări a reieşit că, în luna decembrie a anului 2020, mai multe persoane ar fi înaintat unor instituţii din judeţ documente medicale şi sociale, respectiv anchete sociale, scrisori şi referate medicale, care prezintă suspiciuni de fals, în vederea obţinerii unor beneficii.

În baza mandatelor de aducere, 10 persoane urmează să fie duse la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt, pentru a fi audiate.

Activităţile se desfăşoară cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Olt.

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
61972345
Autorităţile vor amenaja puncte de vaccinare la frontieră, în PTF Nădlac I şi Nădlac II
Autorităţile vor amenaja puncte de vaccinare la frontieră, în PTF Nădlac I şi Nădlac II.
62173687
Trenurile de metrou au circulat cu dificultate pe Magistrala 4. Circulaţia a fost reorganizată în sistem pendulă
Circulaţia trenurilor de metrou a fost reluată în condiţii normale pe Magistrala 4, a informat miercuri Metrorex.
62189505
Premierul Florin Cîțu, la Bruxelles pentru negocieri privind Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă
Premierul Florin Cîţu şi mai mulţi miniştri au, miercuri, la Bruxelles, întrevederi cu oficialii europeni pentru negocierea proiectelor din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.