Pe intuneric si ploaie, a condus pe un drum forestier. A murit strivit

×
Publicitate

Un barbat din Bistrita si-a pierdut viata si altul a fost grav ranit dupa ce camionul in care se aflau s-a rasturnat cativa zeci de metri intr-o prapastie. Cei doi se intorceau din padure, unde fusesera sa incarce masina cu lemne.

Se aflau pe un drum extrem de periculos, iar masina a derapat si a cazut in gol. Pompierii, politistii si ambulanta au ajuns repede la ei, dar nu l-au mai putut ajuta pe soferul de 37 de ani. Murise strivit in cabina. Au ramas dupa el trei copii minori.

Cei doi au dat dovada de inconstienta cand au intrat cu masina pe un drum forestier, devenit impracticabil din cauza ploilor. Cum afara era bezna, nu au realizat ca se apropie o panta abrupta.

In secundele imediat urmatoare camionul a inceput sa se rostogoleasca, iar cabina s-a facut praf. Intamplarea a facut ca niste muncitori sa vada totul si sa sune la 112.

Medicii SMURD l-au preluat pe cel ramas in viata si l-au transportat la spital. Pentru sofer, ajutorul lor a venit prea tarziu. Politistii spun ca au pus in zona indicatoare care avertizeaza ca drumul este periculos, insa locanicii le ignora.

A fost o noapte dificila si pentru opt oameni care au plecat din Republica Moldova inspre Timisoara. In apropiere de Brasov, microbuzul in care se aflau a fost lovit de un autoturism condus de un sofer beat. Dupa ce a rupt un gard, s-a oprit cu rotile in sus, foarte aproape de un stalp. Cinci dintre pasageri sunt acum internati.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Diletta Leotta, apariție provocatoare într-un top mulat cu decolteul la vedere: ”Ai cei mai frumoși munți din Italia!”
FOTO Diletta Leotta, apariție provocatoare într-un top mulat cu decolteul la vedere: ”Ai cei mai frumoși munți din Italia!”
Citește și...
60474773
Iesit din minti. Si-a incendiat casa, apoi s-a luat la bataie cu pompierii
Inarmat cu un topor si in plina criza de isterie, un tanar din Bucuresti a oferit duminica un spectacol jalnic. Individul si-a incendiat casa, spre groaza vecinilor, iar atunci cand a vazut pompierii, a devenit si mai agresiv.
60491424
Ce spune directorul SRI despre ascultarea telefoanelor
“Secretele Romaniei” au fost “dezvaluite” de George Maior, directorul SRI, in editia din 15 mai a emisiunii “Dupa 20 de ani” , difuzata de Pro Tv de la ora 10:00.
Accident grav in Bistrita Nasaud. S-au rasturnat cu camionul in prapastie
Accident grav in judetul Bistrita Nasaud. Un barbat si-a pierdut viata si un altul a fost grav ranit, dupa ce camionul in care se aflau s-a rasturnat intr-o prapastie.