Numărătoarea inversă până la Crăciun a început pentru cei mici. Ce își doresc anul acesta micuții

62230394

Mulți copii i-au scris deja moșului și speră să-l convingă pe bătrânel că au fost cuminți tot anul și merită să primească daruri.

Ca să fie siguri că mesajul ajunge la timp în Laponia, unii copii au dus scrisorile la poștă.

Alessia: „Dragă Moș Crăciun, te iubesc foarte mult și îmi doresc să vii și anul acesta. Îmi doresc un lucru foarte important: un obiect magic de-al tău.”

Alessia și Maria s-au întâlnit special pentru a-i scrie moșului.

Biblioteca din Sebeș este unul dintre locurile speciale din țară, în care copiii care îi scriu moșului primesc și răspuns de la simpaticul bătrân cu barbă albă.

Nadia Mitrea, directorul Centrului Cultural" Lucian Blaga” Sebeș: „În funcție de mesajele pe care ei le-au transmis noi ne vom strădui să fim intermediarii moșului astfel încât să primească și răspunsuri.”

Sunt și copii care au vrut să se asigure că scrisoarea lor ajunge în Laponia. Așa că au trecut cu părinții sau cu prietenii pe la poștă. Angajații au acum o treabă importantă. Trebuie să le împacheteze pe toate și să le trimită cât mai rapid către atelierul din Laponia.

Fabian Iosif Anton, factor poștal: „Noi seara la adunăm pe toate, la împachetăm și le trimitem cu avionul la adresa din Laponia.”

Sunt și scrisori care au ajuns deja în Laponia, iar Moș Crăciun s-a ocupat deja de o parte din cadouri. Are ajutoare în întreaga lume. Inclusiv în România. Într-un atelier din București, ajutoarele au împachetat câteva sute de cadouri.

Mircea Gheta, reprezentantul unui ONG: „Noi suntem cei care ne ocupam ca și copiii mai puțin norocoși să primească aceste cadouri. Mulți își doresc obiecte care să îi ajute în pasiunile lor, cum sunt seturi de croșetat, alții vor cele mai în trend haine sau jucării.”

Cine nu a apucat să îi scrie Moșului, mai are timp câteva zile. Este foarte important însă ca scrisorile să fie scrise corect.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62230392
Poetul Lucian Avramescu va fi înmormântat în grădina casei, așa cum și-a dorit. Cum a obținut derogarea

Scriitorul Lucian Avramescu, autor a 30 de volume de poezii, printre care și cunoscutele versuri "Bună seara, iubito", va fi înmormântat miercuri, în propria livadă din satul prahovean Sângeru.

62230292
Individ care a furat bani dintr-un bancomat, căutat la Iași. A plecat cu 31.000 de lei

Un individ care a furat bani dintr-un bancomat este căutat de poliţişti. Jaful a fost comis în plină zi, în vara acestui an, dintr-o bancă din Iaşi.

62230333
Zeci de tineri ajută o fetiță care se confruntă cu probleme grave de sănătate. Poți fi și tu un înger pentru Carla

Poți fi și tu un înger pentru Carla! Sub această chemare, zeci de tineri din Alba Iulia și-au unit forțele într-un scop nobil. Să ajute o fetiță de 8 ani, din Blaj, cu probleme de sănătate, care are nevoie de 11.000 de euro.

Recomandări
Nicusor dan
Concluzia lui Nicușor Dan despre cele peste cinci luni de criză guvernamentală. Ce le-a spus președintele României americanilor

Preşedintele Nicuşor Dan subliniază, într-un nou interviu acordat presei americane, că România poate fi un partener de încredere pentru SUA.

61952740
SUA și Israelul pregătesc un nou atac asupra Iranului. Când ar putea începe ofensiva amânată de Trump

SUA și Israelul pregătesc o nouă ofensivă împotriva Iranului după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, programate pe 3 noiembrie, potrivit New York Times. Donald Trump amânase un atac în octombrie, când ambele armate erau în alertă maximă.

62588348
Vremea se schimbă radical în România. Ploi, vânt puternic și temperaturi în scădere. Ce anunță meteorologii pentru weekend

După câteva zile cu soare, toamna s-a răzgândit și trimite ploi și vânt în aproape toată țara.