Ministrul Transporturilor: Operatorul privat al cărui tren a provocat accidentul de la Fetești nu va mai putea funcţiona

62204630

Ministrul Transporturilor, Cătălin Druă, afirmă joi, după accidentul de la Feteşti că operatorul privat al cărui tren a provocat accidentul nu va mai putea funcţiona.

De asemenea, vor exista controale la toţi operatorii de transport. În plus, ministrul afirmă că, la rectificarea bugetară, feroviarul trebuie să fie finanţat prioritar.

 ”Tocmai am încheiat o şedinţă de urgentă cu autorităţile din sistemul de siguranţă feroviară. Concluziile sunt următoarele:

► Operatorul privat al cărui tren a provocat accidentul de noaptea trecută, de la Feteşti, nu va mai putea efectua operaţiuni de transport feroviar ca urmare a restricţionării certificatului de siguranţă.

► Autoritatea pentru Siguranţă Feroviară va declanşa controale la operatorii de transport feroviar de marfă şi de călători, în care va verifica respectarea normelor de siguranţă

► La nivelul ministerului va fi elaborat un nou act normativ, care va înăspri sancţiunile pentru încălcarea normelor de siguranţă atât pentru operatori, cât şi pentru personalul acestora

► Mâine, vineri, am convocat la minister reprezentanţii tuturor operatorilor de transport feroviar de marfă şi călători licenţiaţi”, a transmis, joi, ministrul Cătălin Drulă.

 

Acesta a precizat că ”deciziile vin după al treilea incident feroviar care implică trenuri de marfă în România din ultima perioadă”.

”Aceste incidente - soldate din fericire fără victime omeneşti - provoacă un disconfort uriaş pasagerilor şi pagube însemnate la infrastructură. În urma accidentului de noaptea trecută, de la Feteşti, vor fi înregistrate întârzieri pe ruta Bucureşti - Constanţa până la efectuarea reparaţiilor. Circulaţia nu va fi însă blocată”, a mai transmis ministrul.

Acesta anunţă, însă, că este o operaţiune de amploare, având în vedere că 16 vagoane şi o locomotivă sunt răsturnate sau deraiate. MInistrul precizează că ”toate echipele CFR SA sunt în teren deja pentru a scurta la maximum perioada”.

”Pe alt front, bătălia pe care o duc este cea de finanţare a sistemului feroviar, care are nevoie de capitalizare masivă după ani de subfinanţare şi pierderile cauzate de pandemie. Pe partea de investiţii din fonduri europene stăm excelent la minister: 3,1 mld lei la zi (cu +22% mai mult ca anul trecut la 31 iulie şi aproape dublu faţă de aceeaşi perioadă din 2019). Aşa cum arată prognoza, ne vom atinge până la sfârşitul anului ţinta propusă de 8 mld lei. Dar capitalizarea sistemului feroviar se face cu fonduri de la bugetul de stat. Şi aici cu pierderile acumulate din anii trecuţi + efectul pandemiei, e nevoie de alocarea de sume suplimentare semnificative, aşa cum am justificat în cererea de rectificare a bugetului către Ministerul Finanţelor”, a mai scris ministrul.

Acesta anunţă că la rectificarea bugetară, ”feroviarul trebuie să fie prioritatea absolute”.

Două trenuri de marfă s-au ciocnit în noaptea de miercuri spre joi, în triajul staţiei CF Feteşti. Mecanicul trenului de marfă care a lovit o garnitură staţionată, în staţia Feteşti, se afla sub influenţa alcoolului.

Reacția premierului Florin Cîțu

 

Premierul Florin Cîţu a declarat că joi după-amiază va purta o discuţie cu ministrul Transporturilor pe tema accidentului feroviar produs miercuri noapte la Feteşti, subliniind că este anormal ca în asemenea situaţii "un şef de la CFR Călători sau un director să spună că soluţia vine din altă parte".

"Nu am date suplimentare. Am fost informat de ministru azi-dimineaţă, la prima oră, despre accident. O să am o discuţie cu el în această după-amiază, să văd care sunt concluziile", a afirmat Florin Cîţu, prezent la Ministerul Finanţelor.

El a subliniat că în cazul în care călătorii au suferit de pe urma modului în care sunt administrate astfel de situaţii, ar trebui să răspundă "cei care se ocupă de acest lucru (...), ministerul de resort", întrebat despre faptul că în cazul de la Feteşti au existat şi copii care au fost ţinuţi ore întregi în trenurile avariate.

"Nu pot să vă spun de ce nu s-a intervenit. Eu o să cer o situaţie să vedem de ce nu s-a intervenit, dar în acelaşi timp mi se pare anormal să avem astfel de situaţii, iar un şef de la CFR Călători sau un director să spună că soluţia vine din altă parte. Soluţia este a celor care administrează sectorul respectiv. (...) Încă nu am vorbit cu domnul Drulă despre acest incident", a mai declarat Cîţu.

Premierul a precizat că trebuie să aibă informaţiile, să vadă ce s-a întâmplat, întrebat şi dacă ia în calcul o demitere a şefului CFR Călători.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Bernadette Szocs și-a suprins fanii cu ultima postare
FOTO | Bernadette Szocs și-a suprins fanii cu ultima postare
Citește și...
62189661
Coronavirus România, bilanț 29 iulie. Avem 170 de cazuri noi

Coronavirus România, bilanț 29 iulie. În ultimele 24 de ore au mai fost confirmate 170 de cazuri de Covid-19.

62204614
Primul român care ajunge la închisoare pentru zădărnicirea combaterii bolilor. Cine este Matei Strugurel

Primul român judecat şi condamnat pentru zădărnicirea combaterii bolilor, buzoianul Matei Strugurel, merge la închisoare, după ce magistraţii Curţii de Apel Ploieşti au respins apelul formulat la sentinţa de un an de închisoare cu executare.

62204610
Un român din Austria și-a rănit fiica și încă două persoane după ce a aprins artificii

Un român din Austria și-a rănit fiica și încă două persoane după ce a dat foc unor artificii. Incidentul s-a petrecut marți seara.

Recomandări
62586943
Ambasadoare SUA, despre căderea Guvernului Bolojan: ”Putem face asta oricărei țări”. Întâlnire cu Grindeanu și Simion

Un articol publicat de Wall Street Journal a produs o undă de șoc pe scena politică de la București. 

Vlcsnap 2026 09 27 16h52m59s871
DNA arată traseul șpăgii de 450.000 euro din România către expertul sloven. Însemna 2% dintr-un proiect energetic în Harghita

Expertul sloven acuzat de DNA că ar fi pretins o jumătate de milion de euro mită de la firma care construiește în România unul dintre cele mai mari sisteme de baterii de stocare a energiei electrice a fost arestat preventiv. 

Screenshot 2026 09 27 180645
Cât de pregătită este România pentru războiul dronelor. Timpul scurt pe care Armata îl are la dispoziție pentru a le doborî

„Cu drona în coastă”, partea I. O dronă lovește un bloc din Galați. Alta, încărcată cu explozibil, intră nedetectată în Portul Constanța. Iar în larg, dronele ajung la câteva sute de metri de platformele de petrol și gaze.