Ministrul Muncii a anunțat schimbarea mai multor şefi de la casele de pensii neperformante

62145818
Agerpres

Ministrul Muncii,Violeta Alexandru, a anunţat, vineri seară, că au fost schimbaţi directorii mai multor case de pensii care nu s-au implicat în rezolvarea dosarelor de pensionare restante, scrie News.ro. 

Astfel, s-au făcut schimbări la casele de pensii din sectoarele 1, 2 şi 3 şi, cel mai probabil, urmează schimbarea conducerii Casei de Pensii Ilfov care are o ”atitudine sfidătoare”. La Alba, Violeta Alexandru a mai prelungit termenul cu o lună, întrucât erau extrem de multe dosare.

”Aproape, foarte aproape de zero restanţe în emiterea primei decizii dosare de pensionare/a celei rezultate din recalculare. Am plecat de la peste 18 000 restanţe. Am auzit toate explicaţiile posibile. Am fost criticată de sindicate pentru că se munceşte mult. Au crezut că renunţ. Nu am renunţat. La o săptămână de la ultimul meu anunţ privind schimbarea directorilor caselor de pensii în care, în pofida insistenţelor, rămăseseră restanţe, s-au rezolvat lucrurile. Nu, nu acept nici 2, nici 3 nici 8 restanţe. Niciuna. Am vrut să le rezolvăm pe toate. Nu se poate să ţinem oamenii să aştepte luni de zile un răspuns de la casele de pensii”, a scris, vineri seară, pe FAcebook, Violeta Alexandru.

Aceasta anunţă că au rămas în continuare probleme la Alba – puţin peste 2500 de dosare restante.

”Am mai spus - noua conducere de la Casa de pensii Alba care a preluat peste 10.000 de dosare restante a tras mult. De aceea, sunt de acord să mai primească încă o lună. Dar vreau zero restanţe şi aici. Conducerea Casei Naţionale ajută cu oameni, la fel casele de pensii din judeţele învecinate. La Alba sunt oameni care aşteaptă răspuns de peste un an. Cum or fi putut să doarmă liniştiţi miniştrii PSD care au condus acest minister, fostul director al casei judeţene? Nu mai contează. Trebuie să rezolvăm”, a mai scris Violeta Alexandru.

Aceasta anunţă că s-au făcut schimbări la casele de pensii din sectoarele 1, 2 şi 3 ale Capitalei.

”Ilfov – 274 dosare şi o atitudine sfidătoare a actualei conduceri - ştiu ce am de făcut, Sectorul 1: 215 (aici am făcut schimbarea, noul termen de rezolvare - 15 noiembrie; Sector 3: 29 - schimbare, Sector 2: 23 dosare (schimbare)”, a anunţat Violeta Alexandru.

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, anunţa în 6 octombrie că a cerut preşedintelui Casei Naţionale de Pensii să schimbe directorii tuturor caselor de la sectoarele din Bucureşti, dar şi pe cei din judeţele Alba, Bihor, Ilfov, Vâlcea, Neamţ, Hunedoara – Petroşani, Giurgiu şi Gorj.

”Toate termenele de înţelegere au expirat”, a transmis Violeta Alexandru, referindu-se la dosarele de pensie restante.

Articol recomandat de sport.ro
O româncă a devenit Miss Italia! E campioană la înot
O româncă a devenit Miss Italia! E campioană la înot
Citește și...
62153516
Un autocar plin cu oameni și o dubă s-au ciocnit în Argeș. Opt persoane sunt rănite

Opt persoane, între care un copil, au fost rănite într-un accident produs sâmbătă dimineaţă pe drumul naţional 7, în judeţul Argeş, după ce autocar în care se aflau 30 de pasageri şi o dubă în care se aflau şapte persoane s-au ciocnit.

62153476
Protest în Timișoara, față de „decapitarea” industriei HoReCa. „Vrem să muncim”

Domnește nemulțumirea peste industria HORECA, greu încercată în ultimele luni. Sute de angajați și patroni din domeniu au protestat vineri în Timișoara, revoltați de restricțiile din ultima perioadă, care îi vizează.

62119021
Raed Arafat: ”Se va ajunge la indicele de infectare cu COVID-19 de 3 la mia de locuitori în Capitală”

Secretarul de stat în cadrul Ministerului de Interne, Raed Arafat, a declarat că ”este foarte clar” că se va ajunge la indicele de infectare cu COVID-19 de 3 la mia de locuitori în Capitală, conform News.ro.

Recomandări
Protest fermieri piata victoriei instant protest 2 pv 110 inquam photos george calin 2
Noi arestări pentru violențele din Piața Victoriei. Cine sunt instigatorii trimiși după gratii

Şapte dintre persoanele pentru care procurorii au solicitat, miercuri, arestarea preventivă pentru participarea la violenţele de săptămâna trecută din Piaţa Victoriei din Capitală au primit mandate de arestare preventivă.

Fata valiza 5
Ce au descoperit criminaliștii în camera Valentinei și a iubitului ei. Un prieten l-ar fi ajutat pe bărbat să plece din țară

O anchetă complicată este în desfășurare în Vâlcea, după ce o femeie de 28 de ani a fost găsită moartă, înghesuită într-o valiză care plutea pe râul Olt. Tânăra era fiica unui lăutar cunoscut din Filiași. 

Shutterstock 2556663443
Germanii s-au săturat de fraudele comise de români și bulgari în domeniul beneficiilor sociale

Germania va intensifica lupta împotriva fraudelor în domeniul asistenței sociale, vizând în special abuzurile atribuite anumitor imigranți din UE, relatează AFP.