Ministrul Energiei a trimis Corpul de Control la exploatarea minieră Lupeni

61940905
Agerpres

Ministrul Energiei, Anton Anton, a decis, în urma accidentului de la mina Lupeni, trimiterea de urgenţă a Corpului de control la Complexul Energetic Hunedoara, pentru a verifica împrejurările în care s-a petrecut accidentul.

"Decizia a fost luată în cadrul întâlnirii convocate de ministrul Energiei Anton Anton imediat după producerea surpării din mina Lupeni, în care au fost prinşi doi mineri care dirijau presiunea din subteran. Unul dintre aceştia a fost scos din perimetrul surpării conştient şi cu semne vitale stabile, fiind dus la suprafaţă pentru a fi preluat de echipele SMURD. Celălalt miner a fost supus procedurilor medicale de prim ajutor", se menţionează în comunicat.

Conform sursei citate, la mina Lupeni s-au deplasat şi inspectorii de protecţie a muncii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Hunedoara.

Doi mineri au fost răniţi în urma unei surpări care s-a petrecut miercuri în subteranul Minei Lupeni, din Valea Jiului, la aproximativ trei kilometri de intrarea în mină.

"Primele date arată că salvatorii minieri au ajuns la locul în care s-a produs accidentul şi acordă primul ajutor celor doi răniţi. Unul este semiconştient, iar celălalt este stabil", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara, Anemona Doda.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO La câteva luni după ce a pozat topless, fosta iubită a lui Dele Alli s-a fotografiat cu arma în mână: ”Doamne cât ești de sexy!”
FOTO La câteva luni după ce a pozat topless, fosta iubită a lui Dele Alli s-a fotografiat cu arma în mână: ”Doamne cât ești de sexy!”
Citește și...
61851722
Accident la Mina Lupeni: un miner în vârstă de 42 de ani a murit

O nouă tragedie a lovit Valea Jiului, miercuri dimineaţa. Un miner şi-a pierdut viaţa şi un altul a fost rănit, după ce au fost surprinşi de o surpare de galerie. Incidentul este anchetat acum de autorităţi.

61973992
Frații suspectați că au ucis trei persoane, lăsați liberi de judecători

Dublă crimă din Capitală rămâne încă un mister. Cei doi frați reținuți, bănuiți că i-ar fi ucis pe cei doi paznici duminică și pe un al treilea acum un an, au fost puși miercuri sub control judiciar.

61973981
Băcăuanii au ieşit în stradă din cauza lipsei apei potabile: "Ne-a ajuns cuțitul la os"

Lipsa apei potabile a scos în stradă oamenii în Bacău.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 23 18h07m39s163
A cumpărat opt case în ruină și a construit un loc plin de viață în inima Transilvaniei. Povestea unui român care a ales viața la țară

Gospodărie, comunitate, liniște, aer, timp pentru tine. Toate aceste noțiuni au intrat în limbajul celor care s-au mutat la țară. De fapt, pentru asta au ales să plece de la oraș, pentru un altfel de viață, mai tihnită.

Vlcsnap 2026 10 25 19h14m35s087
Piloții români de F-16, în centrul ceremoniei de Ziua Armatei. NATO pregătește echipamente suplimentare pentru combaterea dronelor

Duminică a fost Ziua Armatei Române, marcată cu ceremonii militare în toate unitățile din țară. Cea mai importantă a fost organizată în Baza Aeriană de la Borcea.

Vlcsnap 2026 10 25 17h58m29s183
Violența transformă orașele Europei în câmpuri de luptă. „Trăim într-o societate în care e normal să-i ataci pe alții, să ucizi”

Manifestațiile lansate de tineri și sindicaliști s-au încheiat cu violențe, vandalizări și jafuri în Franța, Italia, Spania și Belgia. În Barcelona, protestatarii au spart vitrinele magazinelor.