Mihai Șora: ”Memoria colectivă românească mai are încă de învăţat cum să-şi cinstească eroii”

Mihai Șora spune că aşteaptă încă ziua în care „mort pentru ţară“ sau „mort pentru România“ vor fi mai mult decât nişte expresii, vor deveni vibraţia interioară a celor ce pronunţă aceste cuvinte.

”Monumente comemorative, jerbe de flori, discursuri, cărţi de istorie sau testimoniale, – fiecare localitate din Franţa evocă, zilele acestea, carnajul Primului Război Mondial. Deşi lexicalizată, «mort pour la France» nu este o expresie lipsită de încărcătura emoţională a momentului ei iniţial, când s-a instalat în ţesutul limbii. Poate şi pentru că francezii au înţeles că memoria nu se întreţine cu gesturi formale, exterioare afectului individual, ci cu un efort constant, tenace, persuasiv, acel «travail de mémoire» – strădania şi verbalizarea ei deopotrivă – faţă de care nici cea mai superficială conştiinţă nu rămâne insensibilă”, scrie Mihai Şora pe pagina sa de Facebook.

El precizează că a trecut azi prin câteva comune franceze aflate la graniţa cu Elveţia şi că, pretutindeni, în centru, nu departe de clădirea Primăriei şi de monumentul Soldatului Necunoscut, stau prinse de copaci fotografiile bărbaţilor care au căzut pe front. ”Comuna lor îi onorează aducându-le chipul în prezentul continuu al memoriei colective: panouri mari cu figurile acestor oameni, deseori mai convingătoare decât pompoase discursuri oficiale, stau astfel, într-o misterioasă comuniune cu scoarţa copacilor, la vederea oricărui trecător; vederea simplă şi nemediată de alte cuvinte decât numele acestor tineri şi ziua în care şi-au dat viaţa. Félix Chamoux, din «classe 1918», a fost chemat sub arme în momentul în care a atins vârsta legală pentru mobilizare, cu un an înaintea majoratului (care era, pe atunci, la 21 de ani). Félix Chamoux a murit în ziua de 15 iulie 1918, după doar câteva zile pe front, în cel de-al douăzecilea an al vieţii lui. Privindu-i fotografia, în uniforma de soldat, cu figura serioasă şi mâna dreaptă în buzunar, înainte de a atinge fierul rece al unei puşti, nu mă pot împiedica să-mi închipui momentul în care a stat în faţa aparatului de fotografiat, fără să ştie ce-l aşteaptă, dar având, foarte probabil, presentimentul că nu-i va fi uşor şi că, în urma lui, nu va rămâne, poate, decât această fotografie”, povesteşte Şora.

Mihai Şora menţionează că toată copilăria sa a fost populată de mărturiile înfiorătoare ale soldaţilor români care luptaseră pe frontul italian şi, în chip miraculos, reuşiseră să se întoarcă acasă, după război, la familia şi gospodăria lor: care fără un braţ, care fără un picior, care cu sufletul zdruncinat.

Citește și

Un șofer din București a lovit un copac și a avariat două ambulanțe, venite să-i acorde primul ajutor. Ce a urmat

”Memoria celor căzuţi departe de casă nu s-a păstrat decât – cel mult – în sânul familiei. Pentru că memoria colectivă românească mai are încă de învăţat cum să-şi cinstească eroii,victimele războaielor, ale represiunii comuniste, ale mineriadelor şi ale atâtor crime care au marcat istoria neamului, multe rămase nepedepsite. Aştept încă ziua în care «mort pentru ţară» sau «mort pentru România» vor fi mai mult decât nişte expresii, vor deveni vibraţia interioară a celor ce pronunţă aceste cuvinte”, încheie Mihai Şora.

Articol recomandat de sport.ro

GALERIE FOTO Cele trei stadioane pe care poate juca România la Cupa Mondială din 2026