Migranţi ascunşi sub canapele, într-un TIR, prinşi în Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II

62369730

Mai mulţi migranţi au fost prinşi în Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II.

 

Aceștia încercau să iasă din ţară ascunşi sub canapele transportate cu un TIR în Cehia, în timp ce alţi străini au fost prinşi pe câmp în tentativă de a trece ilegal graniţa în Ungaria.

TIR-ul încărcat cu canapele era condus de un român iar autorităţile au verificat remorca "în baza profilului de risc", fiind găsiţi ascunşi opt migranţi.

„Persoanele în cauză au fost conduse la sediul sectorului poliţiei de frontieră pentru cercetări. În cadrul verificărilor, colegii noştri au stabilit că persoanele sunt cetăţeni din Sri Lanka, având vârste cuprinse între 26 şi 37 de ani, intraţi în mod legal în România", a transmis, marţi, Poliţia de Frontieră Arad.

De asemenea, în zona localităţii Turnu, un grup format din zece migranţi a fost oprit pe câmp înainte să treacă graniţa pe jos în Ungaria. Migranţii sunt din Siria şi Irak, având vârste cuprinse între 18 şi 37 de ani.

În primul caz, şoferul este cercetat pentru trafic de migranţi, iar străinii ascunşi în TIR sau prinşi pe câmp sunt cercetaţi pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat.

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
62401630
Studiu: Românii sunt cu 56% sub media europeană în privinţa puterii de cumpărare
Puterea medie de cumpărare pe cap de locuitor în România este, în acest an, de 7.738 euro.
62322383
Sute de amenzi date elevilor de la şcoli din Argeş pentru fumat în incinta sau în preajma unităţilor de învăţământ
Sute de elevi argeşeni au fost amendaţi de către jandarmi, în cursul acestui an, după ce au fost prinşi fumând fie în şcoli, fie în zonele din apropierea acestora.  
62402298
Mai multe echipe de criminaliști au verificat un apartament din Sibiu. Care a fost motivul investigării
Mai multe echipe de criminaliști au verificat luni seară un apartament din Sibiu, aflat nu departe de strada unde au fost filmați cei trei bărbați, de o cameră de supraveghere amplasată într-un balcon.