Medici de pe ambulanță atacați cu toporul de bărbatul care i-a chemat în ajutor, în Botoșani

62061492
Pro TV

Un bărbat de 38 de ani, din localitatea Cordăreni, a fost reţinut de poliţişti, după ce a atacat cu toporul cadrele medicale de pe ambulanţa pe care o chemase chiar el.

Echipajul de ambulanţă s-a deplasat la Cordăreni în urma unui apel efectuat de agresor, iar când au ajuns la faţa locului l-au întâlnit pe bărbat în stare de ebrietate şi foarte agresiv, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Botoşani, Maria Carp, informează Agerpres.

Cadrele medicale au cerut intervenţia poliţiştilor prin Serviciul unic pentru apeluri de urgenţă 112.

"Poliţiştii s-au deplasat cu operativitate la faţa locului, ocazie cu care l-au identificat pe agresor în persoana unui bărbat de 38 de ani, din localitatea Cordăreni, care se afla în stare de ebrietate. Întrucât avea un comportament agresiv la adresa cadrelor medicale şi le ameninţa cu un topor pe care îl ţinea în mână, acesta a fost imobilizat şi condus la sediul Poliţiei", a afirmat Carp.

Agresorul este cercetat penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj, iar faţă de el s-a luat măsura reţinerii.

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
62061489
Actorul Damian Crâșmaru a decedat, la un an de la moartea soției, Carmen Stănescu
Actorul Damian Crâșmaru a decedat, joi, la vârsta de 88 de ani, la un an și trei luni de la moartea soției sale, actrița Carmen Stănescu.
62061479
MAE: Un al treilea român, victimă a furtunii din Halkidiki; rănitul a fost transportat la spital
Un cetăţean român rănit în urma furtunii de miercuri din Halkidiki, Grecia, a fost transportat la spital, informează un comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Externe.
62061478
Atenţionare de călătorie MAE. În Grecia este cod roşu de furtuni şi ploi torenţiale
Ministerul Afacerilor Externe aminteşte cetăţenilor români care se află sau doresc să călătorească în Republica Elenă că Serviciul de meteorologie a emis cod roşu de vreme nefavorabilă pentru zona Salonic.