Mașini în flăcări după ce o tânără de 18 ani a lovit autospeciala poliției. Au fost 6 victime: ”E nenorocire ce e aici!”

×
Publicitate

Un grav accident de circulaţie a avut loc miercuri noapte, în judeţul Argeş, între o maşină de poliţie aflată în serviciul de patrulare și un alt autovehicul, condus de o tânără de 18 ani, care nu i-ar fi acordat prioritate.

 

Impactul a fost atât de puternic, încât autospeciala MAI a fost cuprinsă de flăcări uriaşe, care s-au extins apoi şi la maşina fetei.

Norocul a făcut ca prin zonă să treacă un elev de la Şcoala de Poliţie din Câmpina, care a scos răniţii afară înainte de a se întâmpla o tragedie.

Doi polițiști și un jandarm din autospecială, dar și șoferița și doi adolescenți care se aflau cu ea în mașină, au ajuns la spital.

"Bă, ești nebun?".

Autospeciala de poliție se afla în serviciul de patrulare, pe un drum din municipiul Câmpulung, când a intrat în coliziune cu mașina condusă de tânăra de 18 ani.

Din primele date, fata nu ar fi acordat prioritate autoturismului MAI, în care se aflau doi polițiști și un jandarm.

Impactul a fost atât de puternic, încât mașina oamenilor legii a luat foc într-o clipă.

”E nenorocire ce e aici”.

Din fericire, un elev al Școlii de Poliție ”Vasile Lascăr” de la Câmpina, care trecea pe acolo, ajutat de un șofer, a reușit să extragă victimele din mașini până la sosirea salvatorilor.

 

”Mi-a fost într-adevăr teamă”

 

Andrei Claus Vegheș, elev Școala de Poliție ”Vasile Lascăr” Câmpina: "S-a aprins ceva în spate, m-am uitat și eu în spate, n-am stat pe gânduri, am întors mașina și m-am întors aici. Nu m-a ajutat extinctorul, am hotărât să iau oamenii din mașină, să acționez la scoaterea lor. Cei doi polițiști nu părea a fi în stare prea bună. Mașina fiind în flacări am acționat foarte repede. Mi-a fost într-adevăr teamă, n-am ce spune".

Flacările uriașe s-au extins apoi și la autoturismul șoferiței. Cu ea mai erau doi băieți, de 15 și de 16 ani.

Atât oamenii legii, cât și cei trei tineri care se aflau în cealaltă mașină au fost transportați la spital. Autoturismele au fost făcute scrum.

"Aici e roata de rezervă".

Plt. Mihai Brăgărea, ISU Argeș: "Accidentul s-a produs între două autoturisme, una de poliție, una civilă. Au fost șase victime, toate conștiente, care au fost transportate la UPU Pitești de către un echipaj SMURD și două SAJ".

Polițiștii au deschis un dosar penal în acest caz pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62142976
Trei cazuri de Covid-19 la o școală din București. Va trece în scenariul roşu de funcţionare

Primăria Sectorului 4 anunţă că Şcoala Gimnazială nr. 79 din Bucureşti intră în scenariul roşu de funcţionare, după ce un elev, un profesor şi secretarul şcolii au fost confirmaţi cu noul coronavirus.

62150583
Nicuşor Dan, despre târgurile de Crăciun şi Paşti: Puţin probabil să alocăm bani din partea Primăriei

Primarul ales al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat miercuri că este puţin probabil ca Primăria Generală să mai aloce bani pentru târgurile de Crăciun sau de Paşti, motivând că situaţia economică este una dificilă.

62132568
Nicușor Dan: Metroul de suprafaţă, realizat cu fonduri UE. Când va fi gata

Primarul ales al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă că intenţionează să acceseze fonduri europene pentru realizarea unor mai proiecte de care Bucureştiul are nevoie cum ar fi metroul de suprafaţă, sau reabilitarea şinelor de tramvai.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţară însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu: Ne-am fi aşteptat ca după patru premieri de dreapta să existe şansa celor care au câştigat alegerile

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier "nu este neconstituţională", dar s-ar fi aşteptat ca preşedintele Nicuşor Dan să-l desemneze pe el.