Accident grav în Iași. Nouă persoane, rănite, după ce trei mașini s-au izbit pe șosea

×
Publicitate

Nouă persoane, printre care doi minori, au trecut prin clipe de groază marți seară în Iași. Cele trei mașini în care se aflau s-au izbit violent pe șosea.

Unul dintre șoferi ar fi încercat să depășească o coloană de vehicule, în curbă, pe un carosabil umed, și a ajuns pe celălalt sens de mers, unde a lovit autoturismele care circulau regulamentar.

Șase oameni au suferit răni și au fost duși la spital.

Accidentul a avut loc marți seară în cartierul Bucium din Iași. Impactul a fost atât de puternic încât motorul uneia dintre mașini a fost proiectat în pădurea aflată la marginea drumului.

Georgică Onofreiasa, purtător de cuvânt al ISU Iaşi: „În cele trei autoturisme se aflau nouă ocupanți, doi minori de 16 ani și șapte adulți."

Vinovat de cele întâmplate ar fi unul dintre șoferii implicați, arată primele date. Într-o curbă ar fi încercat să depășească un autoturism.

Anca Vijiac, purtător de cuvânt al IPJ Iași: „Pe fondul neadaptării vitezei într-o curbă și a carosabilului umed, ar fi pătruns pe contrasens și ar fi acroșat două autoturisme. În urmă, evenimentului rutier au rezultat șase victime, respectiv doi dintre conducătorii auto și patru pasageri."

Cei șase răniți transportați la spital sunt în stare stabilă, spun doctorii. Celelalte trei persoane din vehicule nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Pagubele materiale sunt însemnate. Cele trei mașini au fost serios avariate.

Conducătorii auto au fost supuși probei cu etilotestul și nu consumaseră băuturi alcoolice.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62150379
Școlile din Galați și Arad au intrat în scenariul galben. Elevii vor merge alternativ la ore

Toate unitățile de învățământ din municipiul Galați și din trei comune din județ au intrat în scenariul galben, așa că elevii vor merge pe rând la cursuri. Aceeași măsură a fost luată și în cazul școlilor din orașul Arad.

62150369
Nicușor Dan, după ce s-a întâlnit cu administratorul ELCEN: Sistemul e într-o situație dificilă

Nicuşor Dan a anunţat că a avut marţi o întâlnire cu administratorul special al ELCEN, Claudiu Creţu pentru că a dorit să vadă concret „cum s-a lucrat în ultimii ani de zile în domeniul termoficării”.

62150368
Interviu cu Nicușor Dan. Cum a reușit Asociația Salvați Bucureștiul să împiedice dispariția spațiilor verzi din Capitală

Primarul general ales, Nicuşor Dan, a precizat într-un interviu pentru ȘtirileProTv că cel mai important dosar al Asociației Salvați Bucureștiul este ”Avizul de mediu” pentru Sectorul 1 în care urmau să dispară peste 140 de hectare de spații verz

Recomandări
62600133
Încă un incident grav într-o școală din România. Un elev a fost înjunghiat un coleg. Minorul agresor, reținut

Un elev de 15 ani ar fi rănit un coleg cu un obiect tăietor-înțepător și ar fi agresat fizic un altul, în urma unui conflict izbucnit într-un liceu din Pitești. Polițiștii au deschis verificări, iar minorul se află în custodia acestora.

Nicusor dan
Concluzia lui Nicușor Dan despre cele peste cinci luni de criză guvernamentală. Ce le-a spus președintele României americanilor

Preşedintele Nicuşor Dan subliniază, într-un nou interviu acordat presei americane, că România poate fi un partener de încredere pentru SUA.

61952740
SUA și Israelul pregătesc un nou atac asupra Iranului. Când ar putea începe ofensiva amânată de Trump

SUA și Israelul pregătesc o nouă ofensivă împotriva Iranului după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, programate pe 3 noiembrie, potrivit New York Times. Donald Trump amânase un atac în octombrie, când ambele armate erau în alertă maximă.