Maratoanele de vaccinare au succes, dar specialiștii ne avertizează să nu ne relaxăm. Ce s-ar putea întâmpla de sărbători

×
Publicitate

Scăderea continuă a cazurilor noi de COVID 19 nu ar trebui să ne relaxeze, spun într-un glas toţi specialiştii.

Virusul are în continuare transmitere comunitară intensă şi nerespectarea măsurilor de protecţie nu ar face decât să ne aducă înapoi la coşmarul pe care l-am trăit deja în această toamnă şi care a luat mii de vieţi. Oricum, numărul celor care vor pieri din cauza infecţiei cu SARS COV 2 va rămâne în continuare ridicat.

Doar sâmbătă încă 323 de oameni au pierit din cauza acestui virus. Dacă însă vaccinarea va continua într-un ritm susţinut şi restricţiile vor fi respectate, avem mari şanse să petrecem sărbători liniştite cu o incidenţă naţională sub 1,5 cazuri la mia de locuitori, estimează specialiştii.

Centrul de vaccinare organizat la Palatul Copiilor din Bucureşti era plin. Maratoanele de vaccinare din weekend au succes judecând după numărul mare de oameni aflaţi în acest centru de vaccinare. Organizatorii acestor maratoane de vaccinare speră ca măcar până la finalul anului să se menţină acest ritm.

Radu Cristian - medic, coordonator centru de vaccinare: "Oricine îşi doreşte vaccinarea se poate prezenta cu un act de identitate valid, nu e nevoie de programare. Dacă ritmul de vaccinare se menţine la acest prag, putem spune că spre sfârșitul anului am atinge o rată de 65% în ţară."

grafic

Evoluţia valului 4 la noi se vede foarte bine în aceste grafice: cu portocaliu este marcat primul an pandemic, cu roşu, al doilea. Iată unde ne aflăm pe 13 septembrie, când a început şcoala.

Specialiştii estimau în cel mai pesimist scenariu, un vârf de maximum 16.000 de cazuri pe zi. Autorităţile ne linişteau, în schimb, şi se pregăteau pentru un scenariu foarte optimist, punctat cu linie bleu, pentru cel mult 5.000 de cazuri în vârful valului.

grafic

Aici vedem evoluţia pandemiei acum la două 2 luni de la acel moment. De fapt curba infectărilor este aproape similară cu prognoza pesimistă făcută de specialişti înainte de debutul valului 4 şi nu are nicio legătură cu ce estimau oficialii.

Suntem aşadar pe o curbă descendentă şi potrivit ultimei raportări, am ajuns în ultimele 24 de ore, la puţin peste 4 mii de cazuri noi. Din nefericire însă, numărul celor care au pierdut lupta rămâne ridicat şi se va menţine aşa încă cel puţin 2 săptămâni.

Dr. Octavian Jurma, cercetător: „Avem premisele că această presiune ascendentă pe care o vedem şi din lipsă de conformare şi din scăderea ratei de vaccinare, din deschiderea şcolilor şi din alte asemenea bâlbe şi lipsa de atenţie să ne scoată din această fază descendentă şi să intrăm într-un aşa numit platou. Un platou este un număr constant de cazuri în fiecare zi. Un platou înalt, adică un platou între 3 şi 5 mii de cazuri pe zi, chiar dacă ar permite funcţionarea relativ normală a sistemului medical în afara celui alocat Covid, în zona Covid va menţine o presiune enormă şi numărul de cazuri şi de internări va rămâne ridicat.”

Epidemiologii cred că abia când vor fi mai puţin de 5.000 de cazuri noi zilnic, presiunea asupra spitalelor va deveni suportabilă şi am putea vedea, spre sfârşitul lunii, o scădere a numărului de pacienţi la ATI, sub 1.500, dar şi o stabilizare a numărului de decese, în jurul a 200 pe zi. Dacă tendinţa va rămâne aşa, atunci în decembrie am putea ajunge la o incidenţă de sub 1,5 cazuri la mie, chiar înainte de sărbători, ceea ce ar însemna mai puţin de 2.500 de cazuri zilnic.

 

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62224484
Testarea elevilor din salivă pentru Covid, motiv de nemulțumire pentru dascăli. „Care va fi prioritatea mea ca profesor?”
Testarea elevilor din salivă pentru Covid, programată să înceapă de săptămâna viitoare, are încă multe necunoscute.
62224479
Peste 92.800 persoane, vaccinate în ultimele 24 de ore, 23.179 cu prima doză
Comitetul de coordonare a vaccinării anunţă, sâmbătă, că peste 92.800 persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore, dintre care 23.179 cu prima doză sau cu serul Johnson&Johnson.
62224347
Unele primării încearcă să introducă centrale de bloc pentru încălzirea locuințelor
Primăriile care vor să reducă poluarea încearcă să introducă centrale de bloc pentru încălzirea locuințelor. Ar însemna facturi mai mici la energia termică, un aer mai curat, aspect mai plăcut al construcțiilor și confort, spun edilii.