EXCLUSIV. Marius Lazăr, liderul grupării „Hell's Angels” România: ”Asta este țara care te vinde pe nimic”

×
Codul embed a fost copiat

Liderul grupării „Hell's Angels” România, Marius Lazăr, a fost extrădat din România în Statele Unite ale Americii. Îl așteaptă un proces la capătul căruia ar putea primi o condamnare de zeci de ani de închisoare.

El a fost adus sub escortă pe aeroport, ținând în mână un dispozitiv medical.

Vorbim despre un aparat de zbor trimis special de la Washington, împreună cu o echipă completă de șerifi US Marshals, pentru a-l duce în Statele Unite pe fostul lider local al acestei organizații, care este vizat de acuzații extrem de grave.

Întrebat de corespondentul Pro TV Ovidiu Oanță dacă are încredere în justiția americană, liderul grupării „Hell's Angels” România, Marius Lazăr, a susținut că nu se simte vinovat cu nimic, însă s-a arătat nemulțumit de faptul că este extrădat, chiar dacă - susține el - nu este într-o stare bună de sănătate.

Citește și
marius lazar
Liderul grupării „Hell's Angels” a fost prins de polițiști. În 2020 a negociat uciderea a doi rivali

Ovidiu Oanță: Domnule Lazăr, cum v-ați imaginat visul american, în acest fel, cu o extrădare?

Marius Lazăr: Domnule Oanță, haideți să înțelegeți. În primul și în primul rând, cu colică renală și cu colică abdominală ... mă ia de pe patul spitalului, fără tratament, fără nimic...

Ovidiu Oanță: Cum veți pleda în Statele unite, vinovat sau nevinovat?

Marius Lazăr: Eu n-am absolut nicio legătură cu Statele Unite .. Asta este ... țara asta care te vinde pe nimic.

Ovidiu Oanță: Aveți încredere în justiția americană, considerată una dintre cele mai transparente?

Marius Lazăr: Uitați-vă la mine cum sunt, cu plosca în mână.

Ovidiu Oanță: Credeți că vă veți mai întoarce vreodată în România, la ce riscați în Statele Unite?

Marius Lazăr: Eu nu am făcut absolut nimic.

Marius Lazăr este acuzat de autoritățile federale de implicarea în trafic de arme, de droguri de mare risc, dar și în două asasinate.

Cerere de extrădare a fost aprobată în luna ianuarie 2023.

Ovidiu Oanță, corespondent Pro TV: ”Vorbesc americanii, care au și emis încă din noiembrie 2020 un mandat de arestare pe numele lui, de acuzații de conspirație la infracțiuni de rachet. Ei bine, toate aceste acuzații au fost respinse de-a lungul timpului de Marius Lazăr, care, însă, spun investigatorii americani, care au și cooperat cu procurorii DIICOT, dar și cu ofițerii BCCO de la București, ar exista suficiente elemente care să facă cel puțin obligatorie această responsabilizare a lui Lazăr în ceea ce privește un pretins trafic internațional de droguri de mare risc, trafic de armament, dar și conspirație în vederea comiterii a două asasinate.

Toate aceste lucruri îl fac pe Marius Lazăr un individ extrem de interesant pentru justiția americană, care, iată, după 2 ani de zile, trimite la București o întreagă echipă de șerifi federali. De altfel, soarta lui pare să fi fost decisă încă din martie 2021, atunci când instanțele din România au decis extrădarea în Statele Unite. Însă de atunci până acum, el a reușit să amâne deznodământul cu diferite proceduri, la un moment dat, chiar cu ajutorul Curții Europene a Drepturilor Omului.

Dimineață, însoțit de ofițerii de poliție române, a fost adus la un terminal privat al Aeroportul Internațional Henri Coandă din Capitală, pentru că agenții federali americani au cerut măsuri sporite de securitate în cazul său. Așa că această procedură de extrădare propriu-zisă a lui Marius Razăr s-a făcut departe de zonă aglomerată a aeroportului, departe de platformele obișnuite pentru astfel de acțiuni de extrădare.”

Trafic internațional de droguri

În cursul anului 2020, polițiștii împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T., au desfășurat investigații ce au vizat membrii ai grupării „Hell's Angels”, implicați în traficul internațional de droguri.

„Activitățile au fost desfășurate în colaborare cu D.E.A. și U.S. Marshals, într-o cerere de comisie rogatorie formulată de către Departamentul de Justiție al Statelor Unite, sub aspectul cercetării infracțiunilor de complicitate la trafic de droguri, spălare de bani, conspirație la spălare de bani, prelucrarea sau distribuirea cu scopul importării ilegale și importul de substanțe controlate, încălcare regimului armelor și munițiilor, săvârșirea de acte pregătitoare pentru infracțiunea de omor, grup infracțional organizat, ce intră sub incidența legii R.I.C.O. (Racketeer Influenced and Corrupt Organizations Act) toate prevăzute de Codul Penal al Statelor Unite ale Americii”, arată IGPR.

Acuzațiile sunt pentru de trafic internațional de droguri de mare risc, spălare de banil și complicitate la tentativă de omor.

În urma activităților polițienești a fost emis un mandat provizoriu de arestare, în vederea extrădării, emis de autorităților judiciare din Statele Unite ale Americii, pe numele lui Marius Lazăr, liderul grupării „Hell's Angels” România.

Cine este liderul „Hell's Angels” România

Liderul „Hell`s Angels România” a fost arestat, la sfârșitul lunii decembrie, de polițiștii Capitalei.

În decembrie, bărbatul a fost dat în urmărire internațională după ce, în 2020, ar fi negociat un dublu asasinat și cumpărarea a 400 de kilograme de cocaină. Când a fost prins, individul era cu soția și le-ar fi spus polițiștilor că nu știa de mandatul de arestare.

Deși Curtea de Apel a emis pe 15 decembrie un mandat de arestare preventivă pe numele său, bărbatul de 49 de ani părea că nu știe ce se întâmplă când a fost arestat și le-a spus polițiștilor că nu știa că e urmărit internațional.

Liderul „Hell's Angels România” era căutat de autoritățile din Statele Unite după ce, în 2020, ar fi negociat cu mai mulți cetățeni neozeelandezi asasinarea a doi rivali. Tot atunci, a fost prins în flagrant în timp ce ar fi încercat să plătească o parte dintr-un transport de 400 de kilograme de cocaină. Asupra lui au fost găsite la vremea respectivă actele a două imobile, dar și 50.000 de euro.

State precum Germania sau Olanda au interzis prin lege cluburile locale „Hell's Angels”, în care membrii au voie să intre doar dacă au un permis valabil de motociclist şi, obligatoriu, un motor Harley Davidson. Înfiinţat în anii 40, în California, clubul de motociclişti era format iniţial din veterani de război ce nu se puteau adapta la viaţa civilă. Acum, numele organizaţiei este legat în principiu de crimă organizată.

 

 

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Kosovarii nu au uitat de România! Cum au reacționat după tragerea la sorți a preliminariilor Cupei Mondiale
Kosovarii nu au uitat de România! Cum au reacționat după tragerea la sorți a preliminariilor Cupei Mondiale
Citește și...
Marius Lazăr, liderul „Hell's Angels” România, va fi extrădat în SUA. E acuzat de crimă organizată și trafic de droguri
Marius Lazăr, liderul „Hell's Angels” România, va fi extrădat în SUA. E acuzat de crimă organizată și trafic de droguri

Liderul Hells Angels România a fost arestat, miercuri, de polițiștii Capitalei și va fi extrădat în Statele Unite ale Americii.

Liderul grupării „Hell's Angels” a fost prins de polițiști. În 2020 a negociat uciderea a doi rivali
Liderul grupării „Hell's Angels” a fost prins de polițiști. În 2020 a negociat uciderea a doi rivali

Marius Lazăr, liderul grupării de motocicliști „Hell's Angels”, a fost prins de polițiștii capitalei, miercuri. Bărbatul în vârstă de 49 de ani era urmărit internațional.

Recomandări
Surse | Răsturnare de situație în privința candidatului comun. Ruptura produsă deja în noul Guvern
Surse | Răsturnare de situație în privința candidatului comun. Ruptura produsă deja în noul Guvern

Candidatul comun pentru alegerile prezidențiale de anul viitor este pus sub semnul întrebării în noul Executiv.

Sebastian Burduja, triumfător pe Facebook: România exportă curent din energie eoliană, „verde și ieftină”
Sebastian Burduja, triumfător pe Facebook: România exportă curent din energie eoliană, „verde și ieftină”

România exportă din nou energie, produsă acum din centralele eoliene, afirmă ministrul de resort Sebastian Burduja, care pledează pentru acest tip de energie verde. Apa din lacurile de acumulare, pentru energia hidro, trebuie păstrată, spune el.

Dezinformări în mediul online. Reacția MApN după campania de fake news legată de „legea dronelor”. Prevederile proiectului
Dezinformări în mediul online. Reacția MApN după campania de fake news legată de „legea dronelor”. Prevederile proiectului

Apărarea și securitatea României nu sunt amenințate de Aliați și parteneri, spune răspicat MApN, care dezminte astfel dezinformările apărute pe tema modificărilor legislative în ceea ce privește apărarea spațiului aerian național împreună cu NATO.