Județul Timiș a înregistrat cele mai multe cazuri de Covid-19 în 24h, de la începutul pandemiei

Coronavirus România, bilanț 23 septembrie
Getty

Judeţul Timiş a înregistrat cel mai mare număr de persoane confirmate cu COVID în 24 de ore, de la începutul pandemiei, existând aproape la o triplare a cazurilor faţă de raportările anunţate de Prefectură la începutul săptămânii.

Purtătorul de cuvânt al prefecturii, Daniela Fetescu, a anunţat, joi, că în cursul zilei de ieri au intrat în carantină 135 de persoane şi în izolare, 70.

"În ultimele 24 de ore au fost confirmate cu COVID-19 86 de persoane în judeţ (faţă de 36 raportate marţi n.r.), din care 46 sunt din Timişoara (faţă de 19 raportate marţi n.r.). Celelalte cazuri provin din Lugoj (5), cu câte trei confirmaţi sunt Giroc, Jena (Găvojdia), Moşniţa Nouă, cu câte doi sunt Comloşu Mare, Saravale, Buziaş, Coşteiu, Sânnicolau Mare, Grabaţ (Lenauheim), iar câte un caz au Dudeştii Vechi, Jebel, Iohanisfeld (Otelec), Belinţ, Gelu (Variaş), Cutina (Bethausen), Bacova (Buziaş), Nerău (Teremia Mare), Hitiaş (Ghizela), Deta, Cenei, Corneşti (Orţişoara), Orţişoara, Dumbrăviţa, Ictar-Budinţ (Topolovăţu Mare)", a afirmat Daniela Fetescu.

Ea a mai anunţat că, joi dimineaţă, numărul total de persoane internate confirmate cu COVID-19 a fost de 154, 18 pacienţi fiind la ATI.

În ultimele 24 de ore au fost confirmate pozitiv şi două cadre medicale şi s-a înregistrat un deces.

Citește și
Țara europeană în care numărul morților de Covid-19 este cu mii de oameni mai mare decât bilanțul oficial
Țara europeană în care numărul morților de Covid-19 este cu mii de oameni mai mare decât bilanțul oficial
Pedeapsa primită de doctorița din Suceava judecată pentru că a luat mită de la 280 de pacienți bolnavi de cancer în 20 de zile

Purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Timiş, Cornelia Bubatu, a declarat, joi, că sunt 11 focare COVID-19 active, aflate sub control epidemiologic, fiind închis cel de la Şcoala Gimnazială nr. 19 din Timişoara.

Au mai rămas active Centrul de recuperare şi reabilitare neuropsihiatrică Lugoj (76 de cazuri), Centrul rezidenţial privat pentru persoane vârstnice Timişoara (37 de cazuri), Centrul de recuperare şi reabilitare neuropsihiatrică Periam (13 cazuri), Centrul de recuperare şi reabilitare neuropsihiatrică Timişoara (patru cazuri), două unităţi economice din Timişoara (cu 11, respectiv 16 cazuri), o unitate economică din Sânnicolau mare (58 de cazuri), o unitate sanitară privată din Timişoara (patru cazuri), Liceul Teologic Penticostal "Logos" Timişoara (şapte cazuri), Spitalul de Copii "Louis Ţurcanu" Timişoara (opt cazuri) şi o unitate economică din Ghiroda (şase cazuri).

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless
Citește și...
România, printre statele UE cu cea mai scăzută rată a şomajului, în august
România, printre statele UE cu cea mai scăzută rată a şomajului, în august

Rata şomajului a continuat să crească în august, o lună marcată de relaxarea restricţiilor impuse pentru stoparea răspândirii pandemiei de coronavirus (Covid-19), ajungând la 8,1% în zona euro şi la 7,4% în Uniunea Europeană.

Țara europeană în care numărul morților de Covid-19 este cu mii de oameni mai mare decât bilanțul oficial
Țara europeană în care numărul morților de Covid-19 este cu mii de oameni mai mare decât bilanțul oficial

Infectările cu coronavirus au condus la mii de decese în plus în Olanda faţă de numărul oficial raportat, potrivit datelor oferite joi de Agenţia de statistică olandeză.

Județele cu cele mai multe cazuri noi de COVID-19 în ultimele 24 de ore. Un nou județ a intrat în top
Județele cu cele mai multe cazuri noi de COVID-19 în ultimele 24 de ore. Un nou județ a intrat în top

Municipiul Bucureşti (301) şi judeţele Iaşi (133), Constanţa (122), Bacău (104), Cluj (104) sunt zonele cu cele mai multe cazuri nou confirmate de coronavirus faţă de ultima raportare.

Recomandări
Ucraina a retras de urgență o temută armă americană de pe front. Este prea slabă în lupta cu Rusia
Ucraina a retras de urgență o temută armă americană de pe front. Este prea slabă în lupta cu Rusia

Armata Ucrainei a decis să retragă una dintre armele pe care i le-a furnizat Washingtonul, după ce s-a constatat că este vulnerabilă în timpul atacurilor rusești.

Motivele pentru care procurorii au decis să vină acasă la Ion Iliescu, ca să-i aducă la cunoștință urmărirea penală
Motivele pentru care procurorii au decis să vină acasă la Ion Iliescu, ca să-i aducă la cunoștință urmărirea penală

Ion Iliescu devine oficial suspect în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990, pentru infracțiuni contra umanității.

Curtea Supremă din SUA a dezbătut imunitatea penală a lui Trump.
Curtea Supremă din SUA a dezbătut imunitatea penală a lui Trump. "Fără ea, nu vei face nimic, devii un președinte onorific"

Curtea Supremă a SUA a dezbăutut, joi, imunitatea penală a lui Donald Trump. Majoritar conservatoare, aceasta a părut să respingă argumentele candidatului republican la Casa Albă.