Incendiu devastator într-o localitate din Bistrița-Năsăud. Un grajd și mai multe anexe au fost mistuite de flăcări

×
Publicitate

A fost panică într-o localitate din județul Bistrița-Năsăud, după ce un grajd s-a aprins ca o torță. Flăcările s-au extins rapid la mai multe anexe, inclusiv din vecini, dar și la acoperișul unei case aflate în construcție.  

Misiunea pompierilor a fost dificilă, mai ales că în zonă nu erau surse de apă. Incendiul a izbucnit puțin după ora 22:00, la această gospodărie din localitatea Pinticu, în județul Bistrița-Năsăud.

Proprietarii se pregăteau de culcare în momentul în care au auzit un zgomot puternic venind dinspre grajd.

Lucreția Dedean, proprietară: „Am auzit așa bubuitură, am sărit repede, am luat lanterna și am văzut flăcările. Pe când am ajuns era plină curtea de băieți, scoteau căruțele, calul din grajd.”

Vecinii au sărit imediat în ajutor și au sunat la 112. Focul cuprinsese deja mai multe anexe, dar și acoperișul casei aflate în construcție.

Vecină: „Mă uitam la televizor și numai am auzit bum bum și când am dat să ies am văzut focul. Era foc că a ars și la vecinul anexele, grajdul.”

Vecin: „Era cuprins tot până în spate de flăcări // porcul nu a mai apucat să îl scoată, pagubă destul de mare // nu au putut să facă nimic.”

Afectate de flăcări au fost și anexele din vecinătate, lipite între ele.

Propietară anexe arse: „A ars o corlă (magazie), grajd, șură și buic, toate au fost din lemn // Nu știam ce pocnește așa.”

Misiunea salvatorilor a fost dificilă, mai ales din cauza lipsei de apă din zonă.

Cristina Răcilă, purt. cuv. ISU Bistrița-Năsăud: 
„În primă fază mașinile au fost alimentate de la fântânile din vecinătăți, ca ulterior să fie alimentate de la cel mai apropiat hidrant care se afla la patru kilometri.”

Incendiul a fost stins după 6 ore. Nimeni nu a fost rănit, însă pagubele materiale sunt uriașe.

Vâlvătaia ar fi izbucnit, cel mai probabil, din cauza unei defecțiuni la instalația electrică.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62495530
Incendiu de proporții în Portul Murfatlar. A fost emis mesaj RO-Alert. „Nu poți să stai pe șosea”

Un depozit de fier vechi s-a aprins, vineri seara, în Portul Murfatlar, aflat la aproximativ 20 de kilometri de orașul Constanța.  

62495527
Un bărbat din Botoșani a trăit spaima vieții sale. S-a pierdut într-o pădure și a trebuit să sune la 112 pentru a fi salvat

Un bărbat care a plecat la cules de ciuperci într-o pădure din judeţul Botoşani s-a rătăcit, fiind căutat de mai multe echipe. A fost găsit după o oră.

62481350
Președinte vs. primar: Recep Erdogan a depus plângere pentru calomnie împotriva edilului din Istanbul. Despăgubirile cerute

Recep Erdogan, președintele Turciei, a depus plângere pentru calomnie împotriva primarului din Istanbul, care este principalul său adversar politic.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.