Impact frontal în Buzău. 5 oameni au fost răniți, după ce o mașină a ajuns pe contrasens

×
Publicitate

Accident grav duminică seară, pe Drumul European E 85, la ieşire din Buzău.

Cinci persoane, printre care două femei însărcinate, au ajuns la spital după ce un autoturism condus de o femeie de 49 de ani a intrat pe sensul opus şi a lovit cu putere o altă maşină care circulă regulamentar.

În urma impactului frontal, vehiculul care intrase în depăşire a luat foc.

Femeia în vârstă de 49 de ani, din Bucureşti, era singură în maşină şi mergea pe drumul european e 85. La un moment dat, a intrat pe contrasens şi a izbit cu putere un alt autoturism care circulă regulamentar. În urma impactului puternic, autovehiculul condus de femeie a fost cuprins de flăcări.

La locul accidentului au ajuns în scurt timp şi salvatorii.

Plt. adj. Cătălin Neagu, ISU Buzău: "Am fost solicitaţi să intervenim pentru stingerea incendiului la un autoturism şi descarcerarea a două persoane. La faţa locului, persoanele s-au autoevacuat, am stins incendiul şi am deconectat bateriile”.

În total au fost rănite cinci persoane. Şoferiţa care a provocat accidentul, dar şi cele patru persoane care se aflau în maşină care circulă regulamentar - şoferul în vârstă de 30 de ani şi trei femei, dintre care două însărcinate.

Cosmin Rădulescu, Poliţia Rutieră Buzău: "Acestea au fost transportate la Spitalul Judeţean Buzău în vederea acordării îngrijirilor medicale".

În timpul nopţii însă, una dintre femeile însărcinate, în vârstă de 24 de ani, a fost transferată în Capitală, la spitalul Clinic de Urgență Bagdasar-Arseni.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62089762
Câinii de poliție vor putea fi adoptați de ofițeri după "pensionare"

Animalele de serviciu, cum sunt câinii și caii folosiți de polițiști, vor putea fi adoptate și nu vândute la licitație ca până acum. O lege care prevede această schimbare a fost votată de Parlament.

62089774
Mărturii despre urmările accidentului în care o ambulanță se răstoarnă în Pitești

Au apărut imagini tulburătoare, surprinse în accidentul teribil produs acum câteva zile, când o ambulanță s-a răsturnat într-o intersecție din Pitești, lovită de o mașină.

62089764
Femeia care vrea să devină programator, deși a lucrat ani buni în administrația publică

IT-ul, sector în mare criză de specialişti, atrage tot mai mulți angajați şi din alte domenii.

Recomandări
Luca niculescu inquam george calin 7
Cele două variante de guvern luate în calcul de Luca Niculescu. Cum ar putea ajunge să depindă de voturile SOS România

Calculele pentru Guvernul Niculescu se complică și mai tare în condițiile în care PSD și PNL se situează pe poziții opuse. 

62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

Vlcsnap 2026 10 09 19h14m01s650
O româncă de 37 de ani a fost ucisă de soțul ei în Spania, apoi bărbatul s-a sinucis. Cei doi se aflau în proces de divorț

Tragedie într-o comunitate de români din Spania. O româncă de 37 de ani a fost ucisă de soțul ei, tot român, cu care avea două fete minore. După ce și-a omorât soția cu un cuțit, bărbatul s-a sinucis.