Guvernul face curatenie in piete:La tarabe vor fi vandute doar legume-fructe romanesti,de producator

60602268

Tarabele din piete vor fi accesibile doar producatorilor persoane fizice, care vor vinde numai legume si fructe romanesti.

Masura vizeaza eliminarea intermediarilor evazionisti care folosesc acte de producator false si genereaza statului pagube de peste 1 miliard euro din cometul "la negru".

Un proiect de hotarare de Guvern stabileste in mod clar ca pe tarabele din cadrul pietelor agroalimentare va fi permisa comercializarea en detail a legumelor si fructelor proaspete "exclusiv de catre producatorii agricoli persoane fizice si numai a produselor din productie proprie, autohtona".

Noile reglementari vor intra in vigoare la patru luni de la aprobarea proiectului in Guvern.

Persoanele juridice vor putea vinde legume si fructe proaspete, dar in spatii individuale din cadrul pietelor, delimitate distinct si amenajate corespunzator pentru depozitare si comercializare, inclusiv cu case de marcat.

"Administratia pietelor aloca tarabe din cadrul pietelor agroalimentare producatorilor agricoli persoane fizice, iar agentii economici persoane juridice comercializeaza legumele si fructele proaspete in magazine proprii gen aprozar sau, dupa caz, in magazine mixte", conform documentului.

Comercializarea en detail si en gross a legumelor si fructelor va fi conditionata de existenta unui carnet de producator cu elemente de securizare, avizat atat de primar, cat si de asociatia de profil,, incluzand date privind suprafata totala cultivata, structura pe specii de legume si/sau pomi, productiile estimate sa fie realizate. Evidenta carnetelor de producator legume/fructe distribuite de primari va fi tinuta intr-un registru special deschis in acest sens de primariile respective.

"Transportul de legume si fructe destinate consumului familial fara a necesita fila aferenta din carnetul de producator sau alt document cu regim fiscal este permisa pentru o cantitate maxima de 50 kilograme", se arata in actul normativ.

Vanzarea pe tarabe a altor produse decat cele autohtone va fi sanctionata cu amenda cuprinsa intre 1.000 lei si 3.000 lei, iar persoanele juridice care comercializeaza legume si/sau fructe in alte spatii decat cele prevazute vor fi sanctionate cu amenda intre 3.000 lei si 5.000 lei.

Administratia pietelor va suporta o amenda de 10.000 lei-20.000 lei daca nu inchiriaza corect tarabele.

Pentru lipsa actelor de transport, sanctiunea va fi o amenda de 3.000 lei-5.000 lei si confiscarea cantitatilor de legume/fructe transportate, dar si a mijlocului de transport.

Noile reguli care vor fi introduse de Guvern sunt argumentate prin faptul ca borderourile de achizitii folosite de catre comercianti sunt, de regula, "simple inscrisuri" cu care se achizitioneaza si transporta legume si fructe, neavand un regim fiscal strict in sensul evidentierii operatiunilor in gestiunea contabila a firmei si fara a avea elemente de securizare, putand fi falsificate fara dificultate.

Un alt argument este existenta pietei ,"la negru", dominata de intermediari care practica "adaosuri comerciale aberante" ajungand chiar de 100%, de natura sa mentina preturile la un nivel nejustificat de mare, sa incurajeze specula si sa ii nemultumeasca pe cumparatori.

In document se arata totodata ca majoritatea producatorilor isi comercializeaza marfa "la negru" catre intermediarii en-grosisti din piete, care la randul lor o comercializeaza in baza unor certificate de producator eliberate cu incalcarea legii.

Certificatele de producator sunt eliberate de primarii "cu foarte mare lejeritate", fara sa fie verificate suprafetele cultivate, culturile infiintate, cantitatile de legume-fructe estimate a se realiza pe specii sau, si mai grav, in conditii in care persoanele respective nu detin pamant si nici nu figureaza in registrele agricole cu teren cultivat.

"In pietele agroalimentare se comercializeaza legume-fructe provenite din tari terte sau din comunitatea europeana si in majoritatea cazurilor este eludata legislatia fiscala prin inexistenta facturilor, lipsa evidentei gestiunii, lipsa caselor de marcat. Foarte mari cantitati de legume si fructe proaspete, provenite din comert intracomunitar sau din import, derulate ,«la negru», ajung a fi comercializate ca produse autohtone in engrouri sau direct in pietele agroalimentare", sunt alte argumente invocate in actul normativ.

Se arata in acelasi timp ca legumele si fructele achizitionate de "engrossisti" din bazinele legumicole sau pomicole existente in judetele din tara, unde se organizeaza targuri si oboare, sunt achizitionate fara acte sau cel mult pe baza de borderou de achizitii intocmit formal, in cadrul acestor piete fiind vandute nu doar produse autohtone, ci si legume fructe provenite din import, "evident fara documente".

Sumele cu care statul este pagubit anual din practicarea comertului "la negru" sunt estimate la peste un miliard de euro.
Guvernul apreciaza ca noile reguli vor elimina verigile de intermediari care "umfla" pretul pe seama producatorului, va stimula productia si comertul cu produse autohtone si va proteja producatorii si produsele autohtone, urmand sa aiba si efecte pozitive asupra bugetului de stat inca din primul an de la aplicare, prin cresterea veniturilor colectate din TVA, impozit pe profit si amenzi.

Agentia MEDIAFAX a relatat, in primavara acestui an, ca fructele, legumele si carnea din import se vand in magazine si piete cu preturi de doua, trei si chiar zece ori mai mari decat cele cu care intra in tara, iar in unele cazuri cumparatorul plateste pentru un produs alimentar si de 15-20 de ori mai mult fata de valoarea de import.

Importurile de produse agroalimentare s-au apropiat anul trecut de 4 miliarde de euro (3,91 miliarde de euro), in crestere cu 12,8% comparativ cu anul precedent.

La aceste diferente de pret, toti cei prin mainile carora trece produsul importat au de castigat, cu exceptia cumparatorului.

Articol recomandat de sport.ro
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
Citește și...
Coada uriasa de 40.000 de credinciosi in Capitala. Toti asteapta sa atinga moastele de la Patriarhie

In pragul marii sarbatori de Sfantul Dumitru, peste 40.000 de credinciosi au urcat in rugaciune Dealul Patriarhiei.

Tragedie pe Dunare. Un tanar de 22 de ani a murit,dupa ce a cazut cu tractorul in apele involburate

Traversa fluviul cu bac-ul, insa, pana sa ajunga la mal, utilajul s-a prabusit in apa adanca impreuna cu cele doua remorci atasate.

Oana Pellea, Angela Gheorghiu si Mugur Isarescu, printre cei decorati de regele Mihai de ziua lui

Ceremonia de la Palatul Elisabeta a fost transmisa pe PRO TV NEWS . Joi, cand regele Mihai a implinit 91 de ani, seria evenimentelor a continuat cu decorarea unor personalitati din Romania la Palatul Elisabeta.

Recomandări
DW: ”Războiul Rusiei ajunge în România”. Germanii remarcă lentoarea autorităților de la București

Războiul Rusiei a ajuns în România și Republica Moldova, constată nemții de la Deutsche Welle, într-un articol care evidențiază și reacțiile lente ale Bucureștiului față de repetatele agresiuni moscovite. DW consideră incursiunile ruse drept deliberate.

Criza carburanților se adâncește: motorina atinge recorduri în SUA, iar în Germania trece de 2 euro pe litru

În Orientul Mijlociu, tensiunile rămân ridicate. Arabia Saudită a anunțat aseară că o conductă petrolieră importantă a fost lovită cu drone lansate din Irak.

Vreme instabilă în România până duminică seara. ANM anunță ploi torențiale și vânt puternic. HARTĂ

Meteorologii au emis o informare de intensificări ale vântului, instabilitate atmosferică şi cantităţi însemnate de apă, ce vizează iniţial jumătatea de est a ţării, apoi fenomenele meteo se extind în sud-est şi local în centru şi sud, până duminică.