Greșeala unui șofer care a băgat 4 oameni în spital, în Sighișoara

×
Publicitate

Grav accident de circulaţie duminică seara în Sighişoara. Patru persoane au ajuns la spital, după ce un microbuz, plin cu pasageri, a fost izbit de o maşină care care voia să vireze la stânga.

Şoferul care a provocat accidentul a rămas blocat în autoturism şi a avut nevoie de ajutorul pompierilor pentru a ieşi în siguranţă.

Microbuzul plin cu pasageri mergea către Târgu Mureş când, la intrarea în Sighişoara, un autoturism care a vrut să intre într-o benzinărie i-a tăiat calea. Martorii povestesc că şoferul microbuzului a încercat să diminueaze impactul şi, după ce a fost izbit de maşină, a tras de volan şi a lovit gardul de protecţie al trotuarului.

Martor: "Am auzit o bubuitură când am ieşit afară am văzut ce s-a întâmplat şi am sunat la 112. Șoferul cu microbuz a încetinit a intrat la noi ca să nu-l omoare, ne-a zis. A tras de volan, a intrat, a luat un brăduţ sub maşină."

Martor: "A venit maşina din plin şi l-a luat din plin".

În urma impactului şoferul în vârstă de 46 de ani care a provocat accidentul a rămas blocat între fiarele maşinii, aşa că a fost nevoie de intervenţia echipajelor de la descarcerare.

Adrian Micu, Detaşamentul de Pompieri Sighişoara: "A fost destul de dificilă din cauză că autoturismul e mic iar persoana încarcerată era corpolentă ne-am descurcat fără să îi provocăm alte leziuni".

Şi alte trei persoane, care de aflau în microbuz au fost trasportate la spital.

Martor: "Din microbuz unula avea mâna, nu ştiu i-a ieşit umărul".

Acum poliţiştii încearcă să afle în ce condiţii s-a produs cu exactitate accidentul.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62017371
89 mașini avariate, în Capitală, în ultimele 24 de ore din cauza vremii severe

Pompierii au intervenit în ultimele 24 de ore la 399 de situaţii de urgenţă generate de fenomenele meteo, informează Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov.

62010426
Sindicaliștii din STB vor protesta astăzi timp de 4 ore. Care sunt revendicările lor

STB anunţă că vor protesta, luni, la Autobaza Militari, începând cu ora 11.00. Oamenii cer plata indemnizaţiilor de concediu, salarii corecte pentru munca prestată, grile de salarizare corespunzătoare tuturor categoriilor de personal.

62017649
Orașul din România care s-ar putea dezvolta „pe verticală”. Va câștiga 120.000 de mp

În timp ce multe oraşe mari din ţară se extind la periferie cu noi cartiere, unele autorităţi încearcă să mărească centrul pe verticală.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.