Gerhard Karner: România este pe drumul cel bun, dar mai are cale lungă până la Schengen. Ce a răspuns Lucian Bode

62342826

Ministrul austriac de Interne Gerhard Karner lasă România în așteptare în ce privește Schengen. Într-o conferință comună cu ministrul Lucian Bode, Karner a lăudat România, apoi a dat de înțeles că, în privința Schegen, mai are de așteptat.

Gerhard Karner spus că țara noastră a făcut progrese foarte bune în lupta împotriva migraţiei ilegale, dar mai este cale lungă până la o protecţie eficientă a frontierelor externe ale UE.

„Am mare înţelegere pentru doleanţa domnului ministru şi pentru aşteptările poporului român în ce priveşte următoare etapă de aderare la spaţiul Schengen, dar încă la momentul de faţă trebuie să gândiţi că inclusiv cetăţenii austrieci au aceeaşi dilemă atunci când sunt supuşi unor controale cu Germania”, a afirmat Gerhard Karner într-o conferinţă de presă susţinută împreună cu Lucian Bode, miercuri la sediul MAI.

Oficialul austriac a prezentat şi temele pe care le-a abordat în discuţiile cu ministrul român de Interne Lucian Bode şi a adăugat că au fost semnate mai multe acorduri bilaterale.

„Am avut trei teme principale şi am şi semnat acorduri în consecinţă. Lupta împotriva călăuzelor şi a abuzului la azil, în care trebuie să menţionez neapărat rolul foarte important al Poliţiei Române, căreia vreau să îi mulţumesc pe această cale. S-a reuşit foarte bine ca prin cooperarea noastră poliţienească să şi arestăm inclusiv călăuze de origine română. Pentru protecţia frontierelor externe avem nevoie de o presiune mai mare pe care să o punem asupra Comisiei Europene, pentru a obţine o formă superioară de securitate la frontierele externe. Ca un exemplu că această formă de protecţie a frontierelor externe nu funcţionează pe deplin este şi faptul că anul trecut, în Austria, am avut peste 110.000 de persoane intrate ilegal, din care peste 80.000 nu au fost înregistrate. De aici şi concluziile Consiliului European din februarie acest an, între care se regăseşte şi necesitatea de a sprijini şi finanţa statele care gestionează frontiere externe”, a explicat Karner.

De asemenea, ministrul Karner a spus că a fost impresionat de progresul înregistrat privind proiectul pilot pe care România îl dezvoltă cu susţinerea Comisiei Europene şi a subliniat că va sprijini ţara noastră pentru a obţine tot ceea ce este necesar în acest proiect pilot.

„Am impresia că tocmai în cadrul acestor proiecte pilot, unde s-au semnalat până acum progrese semnificative, în special pe proceduri accelerate sau pe returnări, este nevoie în continuare de sprijin substanţial, iar acest sprijin dorim să îl obţinem împreună şi la Comisie”, a mai declarat ministrul austriac de Interne.

El a adăugat că a fost semnat, miercuri, şi un plan de acţiune pentru combaterea migraţiei ilegale, în care se regăsesc deja măsuri punctuale pe care Austria şi România vor să le întreprindă, cum ar fi trimiterea unor lucrători de poliţie din România la Ministerul Federal de Interne austriac sau trimiterea unor lucrători austrieci a frontiera cu Ungaria, la Nădlac.

„Am fost şi la ultimul punct din program la Poliţia de Frontieră, unde împreună cu domnul ministru am putut să vedem ce lucruri minunate fac colegii de la Poliţia de Frontieră pe zona lor de responsabilitate. Tocmai asta îmi dă puterea să susţin acum că România - şi ministrul de Interne Bode este partenerul meu - pentru a putea crea presiune la nivel european, inclusiv cu Comisia Europeană, pentru a putea îmbunătăţi sistemul de securitate internă”, a conchis Karner.

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode a declarat la rândul lui că echilibrul dintre drepturi şi obligaţii este esenţial şi nu este firesc ca România să îşi asume numai obligaţii, fără a beneficia de drepturile care i se cuvin, scrie News.ro.

Articol recomandat de sport.ro
Acuzații de aranjament după Polonia - România: "Regie cu acordul selecționerului"
Acuzații de aranjament după Polonia - România: "Regie cu acordul selecționerului"
Citește și...
62342764
Trei mii de rezerviști au primit ordin de chemare la unitățile militare. Sunt pregătiți în caz de mobilizare națională

Trei mii de militari în rezervă au primit ordin de chemare la unitățile militare din vestul țării. Rezerviștii au exersat trageri cu arma pentru că trebuie să fie pregătiți în caz de mobilizare națională.

62342785
Eleva de 14 ani din Cluj care s-a înecat cu un jeleu la școală este în comă profundă. „Se lipise în gâtul fetei”

Incident înfiorător într-o școală din județul Cluj. O elevă de 14 ani s-a înecat cu un jeleu în pauză și, aproape o oră, nimeni nu a reușit să îi elibereze căile respiratorii.

62342780
Bacșișul trecut pe nota de plată și impozitat de stat a dublat veniturile angajaților din restaurante

Bacșișul trecut pe nota de plată și impozitat de stat cu 10% a mărit consistent, în ultimele trei luni, veniturile angajaților din restaurante, susțin cei din industrie.

Recomandări
Shutterstock sibiu oameni pe strada
România, țara taxelor care nu ajung la buget. Cum arată încasările statului față de media UE și restul lumii

Veniturile din taxe diferă foarte mult de la o țară la alta, în funcție de sistemul fiscal, nivelul de dezvoltare economică și celelalte surse de venit și, cel puțin la fel de important, capacitatea statului de a colecta dările.

Shutterstock oameni pe strada la universitate
Băncile ar putea avea obligații noi când acordă credite. Ce trebuie să verifice înainte de semnarea contractului

Un nou proiect de lege introduce reguli mai clare pentru prevenirea fraudelor cu date de identitate, pentru comunicarea notificărilor către consumatori şi pentru informarea acestora la încetarea unui contract de credit.

Smurd pompieri shutterstock 2254444171
Incendiu la Spitalul de Pneumofiziologie din Brașov. O pacientă a murit carbonizată

Tragedie, în Brașov. O tânără a murit carbonizată în urma unui incendiu produs duminică după-amiază, la Spitalul de Pneumofiziologie din oraș. Focul a izbucnit într-un salon aflat la etajul întâi al unității medicale.