Furtunile au făcut ravagii în țară și în Capitală. Se anunță vijelii și duminică seara

×
Publicitate

12 județe și Bucureștiul sunt sub cod potocaliu de vreme rea, cu ploi și vijelii puternice, cel puțin până luni dimineață.

Încă de sâmbătă seara, zeci de localități din sudul țării au fost inundate, iar vântul a smuls copaci și acoperișuri. Iar în următoarele ore, furtuna va deveni și mai violentă, a avertizat ministrul Mediului într-o ședință convocată de urgență.

Vijelia de sâmbătă seară a ținut câteva zeci de minute, însă, a fost atât de puternică încât a pus la pământ în București 47 de copaci. Pe măsură ce vijelia creștea în intensitate, autoritățile au trimis mesaje RO-ALERT pentru ca oamenii să rămână în case. Pagubele s-au văzut imediat: 30 de mașini avariate, 3 case inundate, iar acoperișul unui restaurant a fost smuls și aruncat peste o clădire din apropiere.

Proprietar casă: „Să ne despagubească, nu știu! Am asigurare dar.. (S-a rupt și stâlpul acela?) Nu, cablurile erau prinse acolo și când a venit tabla asta peste ele, le-a rupt. De fapt le-a smuls din stalp.”

Bărbat: "Am ieșit afară că am auzit alarmele și apoi drujbele de la pompieri. A căzut un copac din curtea școlii de la furtună și a distrus două mașini. A dărâmat gardul și a căzut direct pe mașini”.

Și semafoarele au fost puse la pământ de rafalele de vânt, iar accesul spre o zonă din cartierul Militari a fost restricționat preț de câteva ore din cauza unor cabluri electrice rupte.

A plouat atât de mult încât canalizarea străzilor nu a mai făcut față. Chiar și balcoanele oamenilor din acest cartier s-au umplut de apa.

Femeie: „Nu am putut să merg 300 de metri mai în față, pentru că era apa până la genunchi aproape”.

Pe Bulevardul Tineretului canalizarea a refulat şi mizeria a ieșit pe șosea și trotuare.

Și în Dâmbovița, a plouat torenţial, au fost vijelii și grindină. 15 curți dintr-o comună au fost inundate, iar mai mulți copaci au fost doborâţi și aici.

În Mamaia, localnicii au făcut haz de necaz după ce străzile s-au inundat în urma ploilor abundente. Un tânăr a ieșit cu caiacul pe stradă. 

Meteorologii spun că vijeliile vor continua, iar în zona Olteniei vor fi mai puternice la noapte. Aici a fost emis un cod portocaliu de ploi abundente și vânt puternic. Restul țării este sub cod galben de vreme rea.

Meda Andrei, Meteorolog ANM: "Ceea ce face ca această instabilitate să fie mai dezvoltată e circulația aerului pe verticală. Noi spune că e o forfecare a vântului. Aceasta face ca aceste dezvoltări convective să fie destul de puternice, să devină chiar supercelule. Aduc grindină de mari dimensiuni, vijelii puternice și astfel de fenomene le așteptăm până dimineață spre ora 3."

Cod portocaliu de inundații

Până luni la ora 12, este în vigoare și un cod portocaliu de inundații pe mai multe râuri din sud estul țării între care Mureș, jiu, motru, Olt chiar și pe Dunăre.

Nu este exclus să avem atenționări de tip cod roșu, pentru fenomene meteo severe imediate, numite nowcasting.

Autoritățile au de ce să fie îngrijorate atâta timp cât meteorologii vorbesc despre o supercelula care pare că ia naștere la granița dintre România și Bulgaria.

Mai mult, o organizație a unor cercetători din domeniul fenomenelor meteo severe au încadrat acest episod de instabilitate la nivelul 3, menționând că sunt șanse mici, dar nu exclus, să se producă o tornadă care să apară oriunde în nordul Bulgariei sau sudul României. O informație care nu a fost însă confirmată de autoritățile de la noi.

Vreme rea și în Bulgaria

Prapad a fost și la vecinii bulgari. În sudul țării la Zlatograd, a căzut atât de multă grindină încât străzile s-au transformat in râuri de gheață.

Dupa ce s-a oprit ploaia, mașinile localnicilor erau împotmolite într-un strat de gheață care depașea pe alocuri 15 centimetri grosime.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Ce nebunie! ”El e câștigătorul Balonului de Aur din acest an”
Ce nebunie! ”El e câștigătorul Balonului de Aur din acest an”
Citește și...
62262592
Situație dramatică în Marea Neagră, din cauza războiului. Tot mai mulți delfini cu răni adânci pe corp și cu arsuri

Situație dramatică în Marea Neagră. Pe țărmul Bulgariei, dar și al României ajung tot mai mulți delfini răniți.

62261543
Ministrul Mediului: "Vârful episodului de vreme rea va avea loc în această seară". Cod roșu de grindină în Dolj

Vârful episodului de vreme rea pe care îl traversează România va avea loc abia în această seară, a declarat ministrul Mediului, Tanczos Barna.

62262580
Arhipelagul Vanuatu a declarat stare de urgenţă climatică și alocă 1,2 miliarde de dolari pentru atenuarea efectelor

Arhipelagul Vanuatu a declarat vineri stare de urgenţă climatică şi a anunţat un plan de 1,2 miliarde de dolari pentru a atenua consecinţele schimbărilor climatice, relatează sâmbătă AFP.

Recomandări
Agerpres ilie bolojan alaturi de siegfried muresan
Cine sunt miniștrii propuși în Guvernul Mureșan. PNL, USR și UDMR și-au validat listele pentru viitorul Cabinet

PNL a validat în unanimitate, vineri, programul de guvernare prezentat de premierul desemnat Siegfried Mureșan și lista celor șapte miniștri liberali propuși pentru viitorul Executiv, a transmis partidul într-un comunicat.

Vlcsnap 2026 09 25 18h15m22s846
Apartamentele noi, tot mai mici, dar cu mai multe facilități. Fenomenul „Shrinkflation” în imobiliarele din România

Mai puțini metri pătrați utili, dar mai multe facilități. În asta s-a schimbat oferta de locuințe noi.

Vlcsnap 2026 09 25 17h47m35s093
Individul căutat după moartea tinerei aruncate într-un geamantan în Olt era liber după ce își bătuse și violase fosta iubită

Vlad Bălțățeanu, individul căutat în toată Europa după moartea brutală a iubitei sale, a mai fost în atenția autorităților, după ce o fostă parteneră a obținut un ordin de protecție. Dosarul a stat însă pe masa autorităților 4 ani.