Fifor: „România vrea să devină cel mai important furnizor de securitate la Marea Neagră”

61939768
Pro TV

Ministrul Apărării, Mihai Fifor, a declarat, joi, la Cincu, că România este un membru „al unei mari echipe, NATO”, unde intenționează să rămână în perioada următoare.

Mihai Fifor a fost prezent, joi, la  Centrul Naţional de Instruire Întrunită (CNII) din Cincu, unde a participat la ceremonia de declarare a capacităţii depline a Comandamentului Multinaţional de Divizie Sud-Est, informează Agerpres.

„Cred că onoarea este a noastră şi cred că trebuie să fim foarte mândri de ceea ce am făcut astăzi, pentru că aceasta este, din punctul meu de vedere, o muncă de echipă şi a fost îndeplinită perfect, iar acum avem aici un Comandament care este la capabilitate finală şi este ceva ce trebuie să salutăm cu toţii. Acest lucru demonstrează, încă o dată dacă mai este nevoie, că România şi-a făcut treaba şi este un aliat în NATO şi un partener strategic al SUA. Acum am demonstrat încă o dată că suntem un partener de încredere şi că suntem aici ca membri ai unei mari echipe, iar această echipă este NATO şi aici intenţionăm să fim în perioada următoare, bineînţeles. Ceea ce am văzut azi, aici, este o muncă minunată, care a fost îndeplinită de colegii noştri, a fost un efort comun foarte mare pe parcursul câtorva ani şi, aşa cum spunea şi domnul amiral James Foggo, comandantul Forţelor Întrunite de la Napoli, faptul că puteţi raporta mâine comandantului suprem al Alianţei că misiunea a fost îndeplinită este o dovadă minunată despre cât de determinaţi suntem pentru a ne face datoria în această zonă dificilă, cum este cea a Mării Negre. Sperăm că vom continua în acest mod şi România este pregătită să demonstreze că această determinare există şi va exista în continuare, atât din punct de vedere politic, cât şi militar", a declarat ministrul Apărării Naţionale, într-o conferinţă de presă, după ceremonie.

Totodată, el a reafirmat că România alocă 2% din PIB pentru apărare. Mihai Fifor a mai spus că România s-a oferit să găzduiască o componentă de comandă terestră şi speră că acest comandament se va localiza în România, iar acest lucru va dovedi că România este „poate unul dintre cei mai importanţi jucători în această regiune".

Referitor la paşii următori în parteneriatul strategic, ministrul apărării naţionale a declarat că, începând de joi, Comandamentul Multinaţional de Divizie Sud-Este este raportat ca fiind complet operaţional şi urmează ca, în acest an, Brigada Multinaţională de la Craiova să atingă întreaga capabilitate pentru a declara acest lucru.

„Tocmai ce am spus că România îşi continuă fără nici un fel de dubiu drumul către a se afirma tot mai puternic ca cel mai important furnizor de securitate la Marea Neagră. În acest sens, noi ne-am oferit ca ţară gazdă pentru un comandament de trei stele pe care sperăm să-l obţinem odată cu modificarea structurii de comandă a NATO şi, practic, odată toate aceste obiective atinse, putem spune că România a atins întreaga sa maturitate ca ţară membră a NATO şi ca important pilon pe flancul estic al NATO'', a concluzionat Mihai Fifor.

Comandantul Comandamentului Forţelor Întrunite de la Napoli, amiralul James Foggo, a precizat că este foarte mândru de ceea ce s-a realizat, pentru că aici este o regiune cheie din punct de vedere strategic.

„Va fi o mare plăcere când îi voi spune comandantului meu "Misiune îndeplinită!''.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Fosta luptătoare din UFC și-a surprins fanii cu un pictorial interzis minorilor: ”Sunt puși, nu?”
FOTO Fosta luptătoare din UFC și-a surprins fanii cu un pictorial interzis minorilor: ”Sunt puși, nu?”
Citește și...
Apele Române: Dunărea ar putea ajunge, la intrarea în ţară, la un debit mai mic decât minimul din august 2003

Specialiștii de la Administrația Națională „Apele Române” afirmă că Dunărea ar putea ajunge, pe 6 august, la intrarea în țară, la un debit mai mic decât minimul înregistrat în august 2003, de 1.600 de metri cubi pe secundă.

Cinci locomotive electrice noi au ajuns în România. Pot atinge 200 km/oră, însă doar pe foarte puține tronsoane

Parcul feroviar al României se înnoiește treptat. Cinci locomotive electrice au ajuns în țară și urmează să intre în circulație în următoarele săptămâni. 

Circulația vehiculelor de peste 7,5 tone va fi interzisă duminică în trei județe din cauza codului roșu de caniculă

Circulația autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone va fi interzisă duminică, între orele 12:00 și 20:00, în județele Arad, Bihor și Satu Mare, din cauza codului roșu de caniculă, potrivit Agerpres.

Recomandări
Nivelul Dunării scade îngrijorător. Armata va detona o stâncă pentru a devia cursul apei spre centrala de la Cernavodă

Operațiuni urgente pe Dunăre. Reprezentanții Armatei au făcut măsurători, iar duminică, 02 august, vor detona o stâncă pentru a devia cursul apei spre centrala de la Cernavodă.

Guvernul cere reducerea consumului de energie. România încearcă să evite importurile mari în următoarea perioadă

Guvernul caută soluții pentru ca România să importe cât mai puțină energie electrică în următoarea lună. Instituțiile de stat vor fi obligate să reducă din consum, iar cele private sunt îndemnate să își mute activitățile din orele de vârf.

La următoarea evaluare este posibil ca România să nu mai scape de retrogradarea la ”junk”. Acum am evitat la limită

România a evitat, pentru moment, retrogradarea în categoria statelor nerecomandate pentru investiții. Agenția de evaluare financiară Fitch ne-a păstrat ratingul de țară.