Fenomenele extreme au distrus sute de hectare de culturi agricole. „Parcă era sfârșitul lumii”

×
Publicitate

Fenomele extreme de luni au distrus sute de hectare de culturi agricole de toamnă în Dobrogea. Un strat de noroi de aproape un metru a acoperit zone întregi unde creștea varză, care trebuia culeasă chiar în această săptămână.

Pe câmp nu se mai poate intra nici măcar cu tractorul, iar oamenii se tem că au pierdut totul.

Valea Carasu, o importantă zonă legumicolă din județul Constanța este distrusă complet. Noroiul a acoperit sute de hectare cu varză de toamnă, porumb și lucernă de pe urma cărora localnici din câteva sate își câștigă existența.

Gheorghe Ion, agricultor: „A fost ieri un prăpăd aici, a făcut ravagii, a fost și piatră și potop cum se spune. Sunt aici o groază de hectare de varză. Toată este afectată, e împotmolită plus că a bătut grindina și a sfărâmat-o. Nu are ce să se mai recupereze, a fost parcă era sfârșitul lumii, întuneric total, piatră, vijelie”.

Familia Caracostea urma să își vândă recolta, iar cu banii să cumpere furaje pentru animale.

Costică Caracostea, agricultor: „Chiar azi am fost am luat două verze și era numai noroi, nu se poate. Nu putem nici cu tractorul să intrăm, căci e noroi, abia am intrat cu piciorul și am dus măgarul până la pomii aia căci era cât pe aci să se înece”.

Atât de rău a fost luni, încât zeci de motopompe menite să evacueze pământul afectate s-au blocat. Cel mai probabil au fost distruse de valul de apă și noroi.

Fermierii spun că un hectar cu varză distrus înseamnă o pierdere de cel puțin 1.500 de euro. Dramatic este, însă, că în zonă nu se mai pot face nici măcar însămânțări, din cauza stratului gros de nămol.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Ana Bogdan și-a pus costumul norocos de baie și s-a fotografiat pe plajă: ”Hermosa! Arăți mereu așa?”
FOTO Ana Bogdan și-a pus costumul norocos de baie și s-a fotografiat pe plajă: ”Hermosa! Arăți mereu așa?”
Citește și...
62155211
Doi muncitori au fost răniți pe un bloc din Brașov după explozia unei butelii
Doi muncitori au trecut prin clipe de coşmar: butelia pe care o foloseau în timpul lucrărilor la acoperișul unui bloc din Brașov a explodat.
62155203
Amenda uriașă primită de un șofer care a aruncat un chiștoc pe geamul mașinii. „Vorbiți serios?”
Un șofer care a aruncat un chiștoc de țigară pe geamul mașinii a fost amendat cu peste 1.300 de lei. Dialogul dintre polițistă și conducătorul auto a fost redat pe pagina de Facebook a Ministerului Afacerilor Interne.
62155199
O studentă a primit o amendă substanțială după ce a încălcat repetat regulile carantinei. Cum a fost prinsă de autorități
O studentă a fost amendată cu 6.000 de lire sterline, pentru încălcarea regulilor de carantină COVID. Fata, care trebuia să stea acasă, a publicat pe Instagram o fotografie cu ea mâncând la restaurant.