După Vladimir Putin, Donald Trump vrea să se întâlnească și cu Kim Jong-un. Planurile secrete ale Casei Albe - CNN

62584078
Getty

Oficialii administraţiei Trump poartă discuţii neoficiale privind organizarea unei întâlniri Donald Trump-Kim Jong Un, în timpul turneului asiatic al liderului american programat pentru luna viitoare, potrivit unor surse citate de CNN.

Deocamdată, nu au fost făcute pregătiri logistice concrete, iar între Washington şi Phenian nu există comunicări oficiale, spre deosebire de primul mandat al lui Trump, când contactele diplomatice au fost mai frecvente.

Două surse au precizat că încercarea preşedintelui american de a transmite o scrisoare liderului nord-coreean la începutul acestui an a eşuat, întrucât Phenianul a refuzat să o accepte.

Casa Albă este, în prezent, mult mai concentrată pe organizarea unei întâlniri cu preşedintele Chinei, Xi Jinping, în contextul tensiunilor comerciale tot mai accentuate dintre SUA şi China. Totuşi, Trump a exprimat public şi privat dorinţa de a se întâlni din nou cu Kim, iar oficialii nu exclud complet o astfel de întrevedere în timpul vizitei sale în Asia.

Interesul preşedintelui pentru o nouă întâlnire cu liderul nord-coreean ar fi fost reaprins după vizita preşedintelui sud-coreean Lee Jae Myung la Washington, în august, când acesta l-a invitat oficial pe Trump la summitul APEC din Coreea de Sud şi a sugerat că evenimentul ar putea fi un context favorabil pentru o discuţie cu Kim.

Trump s-a arătat deschis ideii, afirmând: ”Vom discuta. Cred că vrea să mă întâlnească. Aşteptăm cu interes această întâlnire pentru a îmbunătăţi relaţiile.”

La rândul său, Kim Jong Un a declarat recent, în faţa parlamentului nord-coreean, că „păstrează amintiri plăcute despre preşedintele american Trump” şi că ar fi dispus la un nou dialog „dacă SUA renunţă la obsesia inutilă privind denuclearizarea şi doresc o coexistenţă paşnică bazată pe realitate”.

Totuşi, circumstanţele actuale diferă semnificativ faţă de 2019, când Trump şi Kim s-au întâlnit la Panmunjom, în zona demilitarizată dintre cele două Corei.

Relaţiile dintre Seul şi Phenian s-au răcit, iar noul preşedinte sud-coreean a adoptat o poziţie mai dură faţă de regimul de la Phenian.

Ministerul Unificării de la Seul a confirmat că nu există, în prezent, niciun canal de comunicare deschis între cele două Corei privind un posibil summit SUA–Coreea de Nord.

Deşi echipele de securitate americane au efectuat deja două deplasări în Coreea de Sud pentru a analiza posibile locaţii înaintea vizitei lui Trump, niciuna nu a inclus zona Panmunjom, ceea ce sugerează că o reluare a summitului din 2019 este puţin probabilă.

Casa Albă a refuzat să comenteze informaţiile

Întâlnirile anterioare dintre Trump şi Kim – în Singapore, Hanoi şi la DMZ – au fost spectaculoase din punct de vedere politic, dar nu au dus la progrese concrete privind denuclearizarea Coreei de Nord.

Totuşi, cea mai recentă întâlnire, organizată în doar 48 de ore în 2019, a arătat că o asemenea iniţiativă poate prinde contur rapid, dacă ambele părţi doresc acest lucru.

Articol recomandat de sport.ro
Fostul antrenor lansează ultima informație despre retragerea Soranei Cîrstea din tenis
Fostul antrenor lansează ultima informație despre retragerea Soranei Cîrstea din tenis
Citește și...
A fost organizat un flux medical special pentru locatarii evacuaţi după explozie şi care au nevoie de tratamente cronice

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a anunţat că a fost organizat un flux medical pentru persoanele evacuate în urma exploziei care a avut loc vineri dimineaţă în Sectorul 5

Raport ISC: Blocul afectat de explozia din Rahova va fi distrus. Prezintă risc ridicat pentru locatari. DOCUMENT

Blocul de opt etaje afectat de explozia din Rahova va dfi demolat, s-a decis în ședința Comitetului Municipal pentru Situații de Urgență, la sediul Primăriei Municipiului București.

Incendiu în Ilfov. O persoană a fost găsită decedată, iar alte 34 au fost evacuate dintr-un cămin de bătrâni

Un incendiu a izbucnit sâmbătă la o construcție situată pe strada Răsăritului din localitatea Cornetu, județul Ilfov. În urma acestuia, o persoană a fost găsită decedată , au transmis reprezentanții ISU B-IF.

Recomandări
Noul an școlar începe cu probleme. Unele școli încă caută profesori, iar manualele pentru clasa a IX-a întârzie

Sunt ultimele ore din vacanța mare pentru trei milioane de copii, de la doi la 19 ani înscriși la creșă, grădiniță și școală. De luni, educatorii, învățătorii și profesorii lor îi așteaptă odihniți la cursuri.

Pensiile private ale românilor finanțează statul. Fondurile au investit 157 de miliarde de lei în titluri de stat

Fondurile de pensii private ale românilor au ajuns să administreze sume uriașe, iar o parte importantă din acești bani finanțează statul. Peste 157 de miliarde de lei din Pilonul II și Pilonul III sunt investite în titluri de stat.

Un fugar care a terorizat polițiștii din două țări este căutat cu elicopterul în Mehedinți. „E periculos”

Un tânăr de 26 de ani a pus pe jar autoritățile din două țări, după ce a intrat în România cu o mașină furată din Bulgaria.