Drama românilor care locuiesc în frig din cauza sărăciei. "Să fie potrivit, nu chiar cald"

×
Publicitate

Aproape 18% dintre românii cu venituri mici nu își permit, în sezonul rece, să își încălzească locuințele, din cauza sărăciei.

Situația persoanelor cu venituri aflate mult sub media națională s-a înrăutățit în 2017 și în 2018. Și confortul termic din case a devenit un lux, potrivit unui studiu.

Pentru o bătrână de 76 de ani din comună Bârnova, judeţul Iaşi, lunile de iarnă sunt grele. Are doar câteva sute de lei pensie şi a reuşit să cumpere puţine lemne, pentru o singură cameră.

Bătrână: Am fata în oraş şi o să mai stau şi pe la dânsa. Azi am făcut foc în casă, că sunt bătrână.
Reporter: Deci cam astea sunt lemnele de iarnă?
Bătrână: Da. Ieri nu am făcut foc şi aseară era frig, mi-am pus o plapumă şi o pilotă pe mine.

Un alt localnic are și el puţine lemne, deşi suntem în luna noiembrie. Îşi creşte singur cei doi băieţi de 7 şi 11 ani şi dorm toţi într-o singură cameră. Spera să mai impumute câteva braţe de lemne de la rude pentru nopţile geroase.

Bărbat: "Fac focul numai într-o cameră, că nu am îndeajuns. Unde stau doar eu cu copiii şi atât. Să fie potrivit, nu chiar cald."

Anișoara Lupu, asistent social: "În general cazurile sociale, familii cu risc, care nu au venituri, monoparentale sau cu copii mulţi."

Potrivit unui studiu publicat de platforma Monitorul Social, decalajul dintre persoanele sărace şi cei care au un venit stabil garantat se adânceşte şi atunci când vorbim de condiţiile pentru încălzirea locuinţelor în sezonul rece.

Astfel, 18% dintre persoanele cu câştiguri de maximum 59% din venitul mediu naţional nu şi-au putut încălzi locuinţa anul trecut. Fenomenul se întâlneşte şi în mediul urban.

Cristina Gavriluță, sociolog: "Fie îşi închid robinetele la calorifere, fie îşi încălzesc o cameră între anumite ore. Acest fapt poate fi un indicator al sărăciei şi arată că nevoile de bază nu pot şi asigurate cu veniturile de care dispune o anumită categorie a populaţiei."

În ţări europene, cu temperaturi mai joase decât la noi în timpul iernii, precum Estonia, Suedia sau Finlanda, cel mult 5% la sută din familiile cu venituri reduse nu reuşesc să îşi încălzească locuinţele.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
62090139
Instructoare auto, transportată la spital după un accident violent cu un camion

O femeie de 34 de ani din Târgoviște, instructor auto, a ajuns la spital după ce mașina pe care o conducea și un camion încărcat cu beton s-au izbit puternic.

62090131
Ce amendă riscă românul care a făcut anunțul fals privind camionul frigorific cu cadavre

Un apel la 112, care anunța că opt cadavre ar fi într-un camion frigorific, la intrare pe autostradă, a pus pe jar autoritățile din Timiș.

62090148
Lecție de bun-simț în Brăila. Sancțiuni pentru cei care aruncă gunoi la marginea orașului

Lecție de bun-simț predată cu ajutorul polițiștilor locali în Brăila.

Recomandări
Gettyimages nicusor dan cotroceni
Schimbare de strategie la Cotroceni. Nicușor Dan a făcut planul într-o ședință restrânsă. Când ar putea dizolva Parlamentul

Pentru prima dată de la începutul crizei politice, președintele ia în calcul declanșarea alegerilor anticipate, dacă Luca Niculescu nu trece de Parlament, ne-au transmis surse apropiate de Nicușor Dan.

Kimberly guilfoyle trump imago
De ce a demisionat Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia. Gestul care l-a făcut pe Trump să-i întoarcă spatele

La cererea expresă a administrației Trump, ambasadoarea SUA din Grecia, Kimberly Guilfoyle, a demisionat. Ea a fost protagonista unor scandaluri de amploare în UE, în care a fost implicată și România.

Vlcsnap 2026 10 13 19h41m33s898
De ce nu și-au dat seama de pericol cei trei români morți în Portugalia. „Decesul survine la câteva minute”

Doi frați români și unchiul lor au murit în Portugalia, într-un accident de muncă, în ciuda unei încercări dramatice de salvare. Cel mai tânăr dintre ei, în vârstă de 21 de ani, lucra la izolarea unui rezervor de apă, când i s-a făcut rău.