O fată de 15 ani a fost găsită moartă în casă, lângă iubitul ei care era în comă. Ce s-a întâmplat peste noapte

×
Publicitate

Tragedie într-o comună din județul Iași. O fată de 15 ani a murit, iar prietenul ei, de 18 ani, a ajuns la spital în stare gravă, după ce s-au intoxicat cu monoxid de carbon.

Cei doi au adormit peste noapte într-o cameră cu sobă defectă, și au fost descoperiți, dimineață, de rudele tânărului. Băiatul este acum internat la Terapie Intensivă, dar pentru fată nu s-a mai putut face nimic.

Cum au fost descoperiți cei doi

Tragedia s-a petrecut în comuna Lungani. Adolescenta și prietenul sau stătuseră peste noapte într-o casă a familiei băiatului. În zori, părinții tânărului l-au sunat pe fiul lor, dar acesta nu a răspuns la telefon. Alarmați, părinții l-au trimis pe un frate de-al băiatului să-l caute. În scurt timp, acesta i-a găsit pe amândoi în stare de inconștiență. Imediat, fratele victimei a sunat la 112.

Vecină: „Deodată am văzut că i-a scos din casă, i-a întins acolo. După aceea i-a luat, i-a dus la Iași. Aici nu aveau o sobă făcută, aveau o sobă din fier”.

Ajunși la fața locului, cei de la Ambulanță n-au putut decât să constate moartea adolescentei.

Rudă a adolescentei: „Era cuminte. Era o fată la locul ei. Se înțelegea bine cu băiatul”.

Tânărul de 18 ani a fost dus la spital, în comă profundă.

Diana Cimpoeșu, medic-șef al UPU-SMURD Iași: „A necesitat intubație din Unitatea Primire Urgențe și tratament, suspicionându-se o intoxicație cu monoxid de carbon, care a fost confirmată. A fost internat în Terapie Intensivă. Este în continuare intubat, dar se asteaptă o evoluție favorabilă a stării lui cerebrale”.

Drama s-ar fi petrecut din cauza că hornul sobei nu fusese curățat.

Reporter: Îi vedeați des împreună?

Vecină: „Da. Se jucau, se fugăreau”.

Polițiștii fac cercetări pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Ana Bogdan și-a pus costumul norocos de baie și s-a fotografiat pe plajă: ”Hermosa! Arăți mereu așa?”
FOTO Ana Bogdan și-a pus costumul norocos de baie și s-a fotografiat pe plajă: ”Hermosa! Arăți mereu așa?”
Citește și...
62181774
Accident de muncă la cariera minieră Roşia, care aparţine de CE Oltenia. Bărbatul are fractură la o mână
Un muncitor de la cariera minieră Roşia a fost rănit, luni, în timp ce efectua lucrări. El are fractură la o mână.  
62405906
De ce și-a înjunghiat o elevă de clasa a X-a pedagogul. Incidentul s-a petrecut sub ochii directoarei și a mamei fetei
Un incident deosebit de grav s-a petrecut, luni dimineaţă, la un colegiu tehnic din Oradea. Un pedagog a fost înjunghiat în spate de o elevă de clasa a X-a.
62405196
Răsturnare de situație. Ce arată analizele mâncării servite pacienților de la Spitalul de Psihiatrie Murgeni care au decedat
Noi detalii în cazul decesului a trei pacienţi de la Spitalul de Psihiatrie Murgeni şi a îmbolnăvirii altor 23. Rezultatele parţiale ale analizelor pe probele de alimente sunt negative, atât în ceea ce priveşte bacteriile, cât şi pesticidele sau toxine.