Cum explică Apele Române chiria de 54.000 de euro/lună: Contractul a fost prelungit cu 3 luni, până găsim soluții mai ieftine

62564829

Conducerea „Apele Române” a reacționat în urma scandalului chiriei pentru sediu de 54.000 de euro, acuzații formulate de ministrul Mediului, Diana Buzoianu.

Potrivit Dianei Buzoianu, ANAR plăteşte pentru sediul din Bucureşti o chirie lunară de 54.000 de euro şi instituţia ar intenţiona să achiziţioneze un sediu de 6.000 de metri pătraţi, pentru 270 de angajaţi, la o valoare estimată de 75 de milioane de lei.

„Apele Române” au transmis oficial, într-un punct de vedere, că sediul este închiriat de 13 ani, și contractul a fost reînoit în 2022.

„Administrația Națională „Apele Române” își desfășoară activitatea într-un sediu închiriat, în baza unui contract semnat inițial în urmă cu 13 ani. Actuala conducere a fost numită în august 2022, deci la un deceniu după semnarea primului contract de închiriere. Contractul (încheiat la data de 20.06.2022), aflat în prezent în derulare, urma să expire inițial la data de 30.06.2025, având o valoare a chiriei de 10,5 Euro/mp/lună, echivalentul a 43.765 euro/lună.

Până la identificarea unei soluții mai economicoase din punct de vedere financiar, contractul actual de închiriere a fost prelungit pentru 3 luni, valoarea chiriei fiind 13 Euro/mp/Lună (din cauza duratei scurte de timp), iar suma care va fi plătită pentru perioada iulie – septembrie 2025 din surse proprii ANAR este de 54.150 euro/lună” a precizat ANAR.

Acționează „în direcția reducerii cheltuielilor”

Conducerea instituției pretinde că încearcă de trei ani să obțină un nou sediu și să eficientizeze cheltuielile instituției.

„Menționăm că în ultimii trei ani (2023-2025), ANAR a inițiat mai multe proceduri de achiziție a unui nou sediu în vederea renunțării la acest spațiu închiriat și relocării personalului angajat, în direcția reducerii cheltuielilor. Sumele necesare achiziției unui nou sediu au fost bugetate în 2023, 2024, dar și în 2025, dar ANAR nu a putut finaliza acest demers din motive obiective”.

Conducerea ANAR a detaliat și motivele „obiective”:

„Astfel, începând cu august 2023, ANAR a demarat procedura de achiziție a unui sediu propriu. Aceasta a fost blocată însă de Ordonanța de Urgență nr. 90/2023 care a suspendat temporar toate investițiile pentru instituțiile publice.

După obținerea avizului conform Legii nr. 500/2002, ANAR a reluat în 2024 procesul de achiziție. A fost depusă o singură ofertă, peste plafonul bugetar aprobat. Instituția a inițiat demersuri pentru majorarea valorii estimate, iar în proiectul de buget pe 2025, ANAR a inclus fondurile necesare achiziției.

Chiar dacă suma pentru achiziția unui nou sediu a fost inclusă în proiectul de buget din acest an, la solicitarea Ministerului Finanțelor, creditele bugetare și de angajament au fost eliminate, fondurile fiind redistribuite către lucrări de investiții”.

Directorul general al instituției susține că scopul său este găsirea unui sediu mai ieftin: „Discuțiile recente din spațiul public privind chiria plătită de Administrația Națională 'Apele Române' necesită câteva clarificări esențiale. Contractul actual nu este rezultatul unei decizii recente și nici nu a fost inițiat în mandatul meu. Dimpotrivă, am căutat soluții permanent pentru a elimina costurile recurente cu chiria. Am acționat transparent și constant pentru a găsi o soluție pe termen lung și eficientă pentru instituție. În acest sens, am demarat o serie de proceduri de achiziție conforme cu toate rigorile legale care, din păcate, nu s-au finalizat din motive independente de voința mea.”

„Administrația Națională „Apele Române” își menține disponibilitatea de a achiziționa un sediu propriu sau de a se reloca într-un spațiu cu costuri mai reduse. Această intenție a fost constant susținută cu documente și propuneri bugetare clare, într-un efort de reducere a cheltuielilor publice și de creștere a eficienței administrative” au precizat reprezentanții instituției.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT A murit Viorel Păunescu, fostul președinte al Stelei
NEWS ALERT A murit Viorel Păunescu, fostul președinte al Stelei
Citește și...
62564800
Misiunea alocată celor 40 de pompieri români în Grecia. Unde este cel mai ridicat risc de incendii

Cei 40 de pompieri români care se află în Grecia pentru a sprijini autoritățile din această țară în intervențiile de stingere a incendiilor de vegetație desfășoară, luni, misiuni de patrulare, recunoaștere și exerciții tactice pe teren dificil în Attica.

62560291
Alertă în Botoșani, după ce un copil de patru ani a fost răpit și băgat într-o mașină

Un copil de patru ani a fost răpit luni dimineață din localitatea Durneşti, județul Botoșani, potrivit IPJ Botoșani.

62560547
Romsilva a acordat prime de peste 46 milioane lei, în ciuda pierderilor din unele direcții. Concluziile Corpului de Control

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a prezentat luni concluziile Corpului de control la Romsilva, precizând că acestea au motivat trimiterea raportului către Parchetul General.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 24 18h35m45s194
Bloc fisurat în București. Locatarii spun că au refuzat consolidarea pentru că-i costa mai mult decât un apartament nou

Zeci de oameni care locuiesc într-un bloc din București au fost evacuați preventiv de pompieri, după ce o fisură imensă a apărut pe fațada clădirii. 

Screenshot 2026 10 24 200237
Franța a trimis unul dintre cele mai puternice avioane din lume să survoleze apele României. Capabil să vâneze submarine nucleare

Un avion francez de patrulare maritimă a participat la operaţiunile de salvare a navelor atacate în ultimele zile în Marea Neagră, a declarat sâmbătă ministrul francez de externe, Jean-Noel Barrot, aflat în vizită în Bulgaria, relatează AFP.

Vlcsnap 2026 10 24 17h27m03s506
„Satul, o nouă viață”, duminică, la „România, te iubesc!”. Poveștile românilor care au renunțat la oraș pentru liniștea de la țară

În fiecare an, zeci de mii de români dau zgomotul orașului pe liniștea satului. Își fac buletin în mediul rural și readuc la viață case vechi și tradiții.