Detalii cutremurătoare ies la iveală în cazul bărbatului din Cluj-Napoca care și-a ucis mama și bunica

×
Publicitate

Bărbatul din Cluj arestat pentru că şi-a ucis mama și bunica, ar fi trebuit să ajungă după gratii încă din luna mai.

El fusese condamnat atunci într-un alt dosar, pentru violențe, dar procedura penală greoaie şi birocrația au condus la o tragedie care putea fi evitată. Pentru că figura cu domiciliul în Italia, toate comunicările au fost trimise acolo, în timp ce individul se plimba liber prin Cluj. El este cercetat acum pentru o dublă crimă, comisă sub influența drogurilor, spun vecinii.

Individul susține că este nevinovat

Al Shamali Omar Jamal, tânărul de 32 de ani, a fost adus la Parchet unde i-a fost alături doar avocatul din oficiu. După mai bine de două ore în care acesta a repetat doar că este nevinovat, un judecător a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Tânărul care și-ar fi ucis mama și bunica are un cazier bogat și este un cunoscut al cercurilor interlope. A mai avut condamnări pentru ultraj și bătăi, iar anul trecut, din cauza violenței, chiar mama lui a cerut un ordin de protecție pentru trei luni.

În 11 mai, bărbatul de 32 de ani fusese condamnat la închisoare pentru lovire

În data de 11 mai, individul a fost condamnat la un an de închisoare pentru lovire. A rămas în libertate și a continuat să locuiască împreună cu mama și bunica lui, pe care acum este bănuit că le-a omorât cu sânge rece.

Deși avea condamnare cu executare pentru o bătaie la care a participat în urmă cu doi ani, „până la acest moment nu s-a întors dovada de comunicare a hotărârii cu străinătatea, respectiv, cu Italia, pentru a se putea exercita calea de atac în termen procedural. Prin urmare, mandatul de executare nu a fost pus în aplicare”, se arată într-un comunicat al Judecătoriei Cluj-Napoca.

Bărbatul avea domiciliul în Italia

Suspectul nu a ajuns după gratii. El figura în acte cu domiciliul în Italia, iar codul de procedura penală spune că inculpatul este citat și primește sentință la adresa unde locuiește. Însă individul nu mai era în Italia și se plimba liber prin Cluj-Napoca, iar anchetatorii nu l-au căutat, fiind condamnat pentru o infracțiune comună.

Nicolae Sergiu Cârlan, purtător de cuvânt Judecătoria Cluj-Napoca: „Nu a venit încă dovada de comunicare a hotărârii în Italia, pentru că procedura s-a realizat acolo, ca urmare a interogării realizate la cererea judecătorului în sistemul de informații Schengen”.

În acest timp, suspectul a locuit în casa familiei sale din comuna Baciu, unde și-a ucis mama și bunica. Vecinii spun că victimele au mai avut conflicte cu el pentru că era dependent de droguri.

Vecin: „Când am venit de la muncă, am văzut că este plin de poliție. Am plecat la muncă, la 1 fără 10 când am venit el era la balcon, dezbrăcat, nervos”.

Vecin: „Era în lumea lui, consuma și ceva substanțe. Cred că din cauza aia”.

Lenke Iuhos, psiholog: „Dacă a fost în sevraj, se poate ca pacientul să aibă halucinații și episoade severe. Au și delir, au gânduri care nu sunt în concordanță cu realitatea”.

Suspectul poate să stea după gratii 25 de ani dacă va fi găsit vinovat.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62283702
Un bărbat din Mehedinți și mama lui de 63 de ani, judecați pentru cultivarea canabisului în seră. Acuzația adusă femeii

Un bărbat de 29 de ani și mama lui de 63 de ani sunt judecați pentru trafic de droguri. Anchetatorii au stabilit că el cultiva canabis, cu complicitatea mamei sale.

62122612
Sergent major în MApN, arestat preventiv pentru trafic de migranţi. Cum a fost depistat

Un sergent major a fost arestat preventiv pentru trafic de migranţi, acesta fiind depistat în timp ce transporta opt migranţi din zona Jimbolia către Timişoara.

 

62248625
Aurescu: Putin şi-a calculat foarte greşit planurile. A încercat să ne despartă, dar efectul a fost invers

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, afirmă că preşedintele rus, Vladimir Putin, şi-a calculat "foarte greşit" planurile în privinţa războiului din Ucraina şi, în loc să despartă membrii NATO şi UE, "a contribuit la o unitate fără precedent".

Recomandări
Calin georgescu tribunal inquam photos george calin 9
Motivarea arestării lui Călin Georgescu. Judecătorii vorbesc despre un grad de pericol social crescut și fuga din țară

Curtea de Apel București explică, în motivarea deciziei prin care Călin Georgescu a fost arestat preventiv, consultată de ȘtirileProTV, că măsura a fost considerată necesară și proporțională cu gravitatea faptelor și cu pericolul pentru ordinea publică.

Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, mesaj la trei ani de la atacul Hamas: „Pacea în Gaza nu poate fi construită decât pe baza dezarmării complete”

Preşedintele Nicuşor Dan transmite, miercuri, că acum trei ani, teroriştii din Hamas au ucis aproximativ 1.200 de persoane şi au luat 251 de ostatici şi astăzi aduce un omagiu victimelor şi este alături de familiile lor şi de poporul israelian. 

143dac7d 0aca 4739 954a ff2db365887a
Christa Pike a supraviețuit injecției letale și este conștientă. Medicii spun că recuperarea ei este fără precedent

Christa Pike, condamnată la moarte în SUA, este „conștientă și vorbește” după ce a supraviețuit unei tentative de execuție eșuate săptămâna trecută, potrivit avocaților săi.