Dan Diaconescu a fost condamnat la 8 ani și 4 luni de închisoare pentru relații cu două minore. Decizia nu e definitivă

×
Publicitate

Fostul realizator de televiziune Dan Diaconescu a fost condamnat la 8 ani și 4 luni de închisoare în dosarul în care este judecat pentru relații intime cu două minore.

Decizia aparține Judecătoriei din Constanța și nu este definitivă.

Decizia vine după mai bine de doi ani, timp în care au fost audiate zeci de persoane în dosar. Dan Diaconescu este acuzat că ar fi întreținut raporturi sexuale în mod repetat cu cele două fete, care erau minore la acel moment, contra unor sume de bani cuprinse între 300 și 400 de lei.

Potrivit anchetatorilor, el știa de vârstele lor. Diaconescu ar fi plătit, spun surse din anchetă, pentru a avea de mai multe ori relații intime și ar fi căutat o fată căreia să îi cumpere virginitatea. În urmă cu doi ani, el a fost ridicat din locuința lui din Capitală, unde se ascunsese într-un dulap din dormitor.

Articol recomandat de sport.ro
A câștigat EURO cu Spania și titlul de golgheter în La Liga, iar acum valorează 0 euro! Subiectul momentului în presa iberică
A câștigat EURO cu Spania și titlul de golgheter în La Liga, iar acum valorează 0 euro! Subiectul momentului în presa iberică
Citește și...
62519376
Mii de funcționari publici vor pleca acasă în următoarea perioadă. Vor exista și sincope: Cozi mai mari și termene mai lungi

Mii de funcționari publici din primării, consilii județene, case de pensii și ministere vor pleca acasă în următoarea perioadă.

62489090
Mircea Cărtărescu, respins la limită de Academia Română – a căzut la un singur vot distanță în cadrul procedurii de admitere

Mircea Cărtărescu, cel mai cunoscut scriitor român contemporan, a ratat aderarea ca membru corespondent al Academiei Române „la distanță de un vot”, în urma procedurii de admitere desfășurate miercuri în Adunarea Generală.

62519336
ANALIZĂ Știrile ProTV: Cum se răspândesc teoriile conspirației despre „furtul resurselor” pe conturile Telegram din România

Peste 100.000 de români contribuie direct în fiecare zi la propagarea a zeci de știri false și teorii ale conspirației, prin intermediul rețelei rusești Telegram, relevă o monitorizare făcută de Știrile PRO TV, în perioada 11-12 februarie 2025.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 23 18h05m29s680
Mai mulți paznici, control strict, instruire specială a cadrelor didactice. Măsuri speciale în cele 6.000 de școli din România

După incidentele grave din școlile de la Bistrița și Pitești, Guvernul s-a reunit vineri într-o ședință de urgență. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h12m18s452
Tot mai mulți români își cumpără case în Serbia. Un bărbat a luat cu 6.000 de euro o proprietate de 1.500 de metri pătrați

Atrași de prețurile mai mici decât la noi, mulți români își cumpără case în Serbia. Un studiu european arată că locuințele din țara vecină sunt, în medie, mai ieftine, iar localitățile de la graniță devin accesibile, chiar și cu prețul navetei.

Whatsapp image 2026 10 23 at 16 53 40
Fiul fostului ministru al Justiției Tudorel Toader, Alexandru Toader, a fost reținut, fiind acuzat că ar fi hărțuit sexual studente

Fiul fostului ministru al Justiţiei Tudorel Toader, Alexandru Toader, lector la Facultatea de Drept din Iaşi, acuzat că ar fi hărţuit sexual două studente pentru a trece examenele, a fost reţinut.