VIDEO. Cum arată avionul care va parcurge zborul București-New York fără escală. Cursele vor fi reluate în primăvară

×
Codul embed a fost copiat

De anul viitor vom putea ajunge la New York cu un zbor direct din București. Pentru prima dată, după 20 de ani, o companie aeriană românească va relua zborurile transatlantice fără escală.

A obținut toate autorizațiile necesare și a primit primul avion lung curier cu care vor fi efectuate aceste curse.

În doar peste doar 10 ore și un pic vom ajunge, astfel, la New York. Este un Airbus A330-200 care poate zbura 14 ore fără oprire, autonomie suficientă pentru a efectua curse non-stop spre America sau spre Asia.

Este singura asemenea aeronavă lung curier înmatriculată acum în România, iar compania care o deține va fi prima de la noi din țară care va efectua astfel de zboruri regulate transatlantice după mult timp.

Chiar anul acesta se împlinesc 20 ani de când compania națională și-a întrerupt zborurile directe către SUA. Ei bine, aceste curse vor fi reluate în primăvara anului viitor, iar anunțul oficial privind lansarea zborurilor spre America va veni mai devreme decât vă așteptați.

Citește și
Cât de bogată e Gabriela Firea. Fără a avea pe numele său vreun teren sau casă, ea are această sumă în conturi

Știu că prima destinație va fi New York acolo unde pentru început vor fi efectuate 4 curse pe săptămână. Compania are, însă, în vedere și alte destinații de pe tărâm american, dar și din Asia.

Până la lansarea acestor curse, interiorul aeronavei va fi refăcut complet. Va avea 275 de locuri configurate în 2 clase de călătorie, business și economy. Iar în cabina economy, scaunele vor fi poziționate în configurația 2-4-2 cu două culoare.

Lansarea acestor curse vine odată cu șansa României de a fi admisă în programul Visa Waiver de călătorii fără vize în Statele Unite. Ambasadoarea SUA la București anunța recent că speră ca românii să poată călători fără vize de la finalul anului 2025.

Articol recomandat de sport.ro
OFICIAL Plecare definitivă de la FCSB! A semnat deja cu noua echipă
OFICIAL Plecare definitivă de la FCSB! A semnat deja cu noua echipă
Citește și...
Furtunile violente de primăvară au măturat țara. Reacția unui muncitor din Bangladesh
Furtunile violente de primăvară au măturat țara. Reacția unui muncitor din Bangladesh

Furtunile violente de primăvară au măturat România de la est la vest. O ploaie torențială a transformat străzile unui cartier din Timișoara în adevărate lacuri.

Momentul în care o mașină lovește din plin un alt vehicul pe un bulevard din Iași. Care este starea șoferului
Momentul în care o mașină lovește din plin un alt vehicul pe un bulevard din Iași. Care este starea șoferului

O tragedie a fost evitată la limită pe un bulevard intens circulat din Iași. O cameră de supraveghere a surprins momentul în care șoferul unei mașini virează la stânga.

 

Aglomerație în vămi. Românii veniți de sărbători acasă au așteptat ore întregi la punctele de frontieră
Aglomerație în vămi. Românii veniți de sărbători acasă au așteptat ore întregi la punctele de frontieră

S-a terminat vacanța de Paște pentru miile de români care au venit din străinătate să petreacă sărbătorile alături de cei dragi.

 

Recomandări
Teroare în Rusia. Forțele ucrainene lovesc puternic teritoriul țării lui Putin. Ținta vizată de armata Kievului
Teroare în Rusia. Forțele ucrainene lovesc puternic teritoriul țării lui Putin. Ținta vizată de armata Kievului

Opt persoane au fost rănite, iar zeci de clădiri rezidențiale și mașini au fost avariate în Belgorod, în urma unui atac aerian lansat de forțele ucrainene în noaptea de miercuri spre joi, a anunțat guvernatorul regiunii ruse, informează Reuters.

Analist: Fotografia în care Joe Biden îl ține de braț pe Klaus Iohannis arată că discută ceva important
Analist: Fotografia în care Joe Biden îl ține de braț pe Klaus Iohannis arată că discută ceva important

"Ați depășit toate așteptările!" Asta i-a transmis Joe Biden lui Klaus Iohannis într-o discuție purtată la Casa Albă. Președintele american a lăudat relația bună și de durată cu România, cu atât mai importantă în contextul conflictului din Ucraina.

Adulții care lovesc sau umilesc copiii în grădinițe și școli vor risca închisoarea. Ce presupune legea intrată în vigoare
Adulții care lovesc sau umilesc copiii în grădinițe și școli vor risca închisoarea. Ce presupune legea intrată în vigoare

În țara în care încă se petrec numeroase abuzuri în grădinițe și școli, apare în sfârșit o completare a legii pentru protecția copilului, care interzice pedepsele corporale și umilirea celor mici.