Centru educațional pentru refugiații ucraineni, în județul Sibiu. Copiii din Ucraina au și o grădiniță

×
Codul embed a fost copiat

De când a început războiul din Ucraina, peste 2.000 de refugiați au primit găzduire în județul Sibiu.

Voluntarii au deschis un centru educațional pentru predarea sau perfecționarea limbii române, iar cei mici au o grădiniță, cu educatoare din Harcov și Odesa.

Cursurile sunt gratuite, iar cei care au nevoie primesc și consiliere psihologică sau sfaturi de natură juridică.

Departe de casă, câteva femei învață primele cuvinte în limba română. Olena a fost prima care s-a înscris la curs. După izbucnirea războiului, femeia și-a luat fiul și a fugit in Romania, la Sibiu.

Olena, refugiată: „Aici am ajuns fără soțul meu și suntem recunoscători că cei de aici ne-au găzduit, că avem un loc al nostru unde să dormim”.

Citește și
Adunarea Generală a ONU va vota suspendarea Rusiei din Consiliul pentru Drepturile Omului
Adunarea Generală a ONU va vota suspendarea Rusiei din Consiliul pentru Drepturile Omului
Oana Pellea a ascultat „Macarena”, melodia Erikăi Isac: „Am rezistat 30 de secunde și m-am lămurit”. Ce spune despre mesajul piesei

Peste 20 de copii din Ucraina, înscriși la grădiniță

Educatoarele, fugite și ele din Ucraina, spun că reușesc să uite pentru câteva ore de război, când lucrează cu cei mici. Până acum, au fost înscrişi la grădiniţă peste 20 de copii din Ucraina.

Olga, educatoare: „Aici ne-au dat ocazia nouă, refugiaților, să ne adunăm împreună și să putem să le oferim celor mici un loc unde să învețe, să mănânce, să se joace. Suntem recunoscători tuturor românilor care s-au unit să dea o mână de ajutor. Sincer vorbind, noi nici nu ne-am așteptat”.

Cei mici învață să se bucure din nou de copilărie.

Georgiana Kurtman, coordonator de proiect la centrul educațional: „Este o nevoie fundametală pentru ei de a fi împreună, de se valida, de a avea un cadru de joacă, un cadru de relaxare, dată fiind trauma prin care ei au trecut”.

Ecaterina, refugiată: „Sunt din Odesa și am venit la Sibiu cu fiica mea de cinci ani. Suntem găzduite aici la Sibiu și am mulți prieteni din Ucraina aici. Încerc să fac cursuri online cu elevii mei din Ucraina, iar aici predau pentru cei mici”.

Centrul educațional din Sibiu este găzduit de o biserică baptistă din oraș. În fiecare zi, voluntarii vin să dea o mână de ajutor.

Sorin Cigher, coordonator ProUcraina: „Suntem oameni și eu cred că avem o parte în noi, o parte pe care în momentele grele putem să o demostrăm. În România, la ora actuală, războiul a dovedit că există români cu inimă, cu suflet, și de fapt asta contează, că în momentele cele mai grele să arătăm ce avem în interiorul nostru”.

În județul Sibiu, sunt găzduiți acum peste 2.000 de refugiați. Mai multe asociații non-profit și instituții din oraș au format un grup de susținere pentru cei goniţi de război din ţara lor.

Articol recomandat de sport.ro
Cum a încercat Dani Alves să evite închisoarea în ultimul moment: câți bani i-a oferit victimei și reacția femeii
Cum a încercat Dani Alves să evite închisoarea în ultimul moment: câți bani i-a oferit victimei și reacția femeii
Citește și...
Ungaria anunță că va plăti gazele rusești în ruble, dacă Moscova îi va cere asta
Ungaria anunță că va plăti gazele rusești în ruble, dacă Moscova îi va cere asta

Ungaria a anunţat miercuri că este pregătită să plătească în ruble pentru gazele ruseşti, în dezacord cu UE, care a căutat un front unit în opoziţia faţă de cerinţele Moscovei, transmite Reuters.

 

Adunarea Generală a ONU va vota suspendarea Rusiei din Consiliul pentru Drepturile Omului
Adunarea Generală a ONU va vota suspendarea Rusiei din Consiliul pentru Drepturile Omului

Adunarea Generală a ONU va vota, joi, 7 aprilie, la ora locală 10:00 A.M., suspendarea Rusiei din Consiliul ONU pentru Drepturile Omului, informează Le Figaro.

Orban a vorbit cu Putin și i-a cerut încetarea focului în Ucraina. Liderul rus a fost de acord cu discuții de pace în Ungaria
Orban a vorbit cu Putin și i-a cerut încetarea focului în Ucraina. Liderul rus a fost de acord cu discuții de pace în Ungaria

Viktor Orban i-a cerut miercuri lui Vladimir Putin încetarea focului în Ucraina și a anunțat că liderul de la Kremlin a fost de acord să participe la discuții de pare în Ungaria, alături de președinții Ucrainei și Franței și cancelarul Germaniei.

 

Recomandări
ANAF este cu ochii pe datoriile românilor. Fiscul blochează conturile bancare și pentru restanțe de 200 de lei
ANAF este cu ochii pe datoriile românilor. Fiscul blochează conturile bancare și pentru restanțe de 200 de lei

În încercarea de a strânge tot mai mulți bani la buget, Fiscul e cu ochii pe toate datoriile românilor. Inclusiv cei care au restanțe mici sunt vizați de autorități.  

Statul român ar putea plăti despăgubiri de până la 6,7 miliarde de dolari în procesul pentru aurul de la Roșia Montană
Statul român ar putea plăti despăgubiri de până la 6,7 miliarde de dolari în procesul pentru aurul de la Roșia Montană

Valoarea totală actualizată a despăgubirilor solicitate de Gabriel Resources în dosarul arbitral internaţional deschis împotriva României, legat de proiectul minier aurifer de la Roşia Montană, ar putea avea un prag maximal de 6,7 miliarde de dolari.

România și-a anunțat aliații din NATO că îl propune pe Klaus Iohannis în funcția de secretar general al Alianței
România și-a anunțat aliații din NATO că îl propune pe Klaus Iohannis în funcția de secretar general al Alianței

România și-a înștiințat aliații din NATO că îl propune pe Klaus Iohannis ca secretar-general al Alianței Nord-Atlantice. Pentru șefia organizației se luptă și premierul batav Mark Rutte.