Bază de date cu jucătorii la cazinou. Legea care introduce liste în sălile de jocuri de noroc a fost promulgată

Polițiști cercetați pentru averi nejustificate. Inspectorii i-au prins chiar și cu bani din jocuri de noroc
StirilePROTV

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, legea care introduce obligativitatea existenței unor baze de date cu persoanele care intră la jocuri de noroc.  

Legea promulgată de către şeful statului vizează introducerea obligaţiei organizatorilor de jocuri de noroc de a constitui şi a ţine la zi o bază de date referitoare la persoanele autoexcluse şi indezirabile şi de a ţine evidenţa în format electronic centralizat a datelor de identificare ale persoanelor care intră în incinta locaţiilor în care se organizează şi se exploatează jocuri de noroc.

 

Actul normativ iniţiat de către deputatul PNL Florin Roman prevede ca sălile de jocuri de noroc să ţină evidenţa, electronic, a celor care intră în cazinou.

„Astăzi a mai trecut o lege importantă prin Parlament, pe care am iniţiat-o ca deputat, cu sprijinul colegilor din PNL. Legea oferă instrumentul juridic prin care cei dependenţi de păcănele pot fi opriţi sa îşi facă praf viaţa. Şi părinţilor să îşi poata proteja copiii de acest «drog»”, a scris Florin Roman, pe Faceboook, după adoptarea iniţiativei de către Camera Deputaţilor, pe 31 octombrie.

Citește și
Legea dependenților de jocuri de noroc a fost adoptată. Sprijinul pe care îl primesc jucătorii înrăiți
Legea dependenților de jocuri de noroc a fost adoptată. Sprijinul pe care îl primesc jucătorii înrăiți
Pedeapsa primită de doctorița din Suceava judecată pentru că a luat mită de la 280 de pacienți bolnavi de cancer în 20 de zile

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless
Citește și...
Cum sunt calculate taxele pe câștigurile din jocuri de noroc. Pasionaţii vor da la stat mai mulţi bani din încasări
Cum sunt calculate taxele pe câștigurile din jocuri de noroc. Pasionaţii vor da la stat mai mulţi bani din încasări

Pasionaţii de jocuri de noroc vor da la stat mai mulţi bani din câştigurile încasate.

Legea dependenților de jocuri de noroc a fost adoptată. Sprijinul pe care îl primesc jucătorii înrăiți
Legea dependenților de jocuri de noroc a fost adoptată. Sprijinul pe care îl primesc jucătorii înrăiți

O nouă lege, adoptată de Parlament, le dă ocazia celor împătimiți de jocurile de noroc să scape de viciu.

S-a întâmplat în România. Au plătit pentru mașini noi, dar banii lor au fost
S-a întâmplat în România. Au plătit pentru mașini noi, dar banii lor au fost "tocați" la jocuri de noroc

Un individ din Timișoara este anchetat de autorități după ce ar fi înșelat mai multe persoane și ar fi cauzat un prejudiciu de cel puțin 850.000 de lei. Banii ar fi fost risipiți pe jocuri de noroc.

Amatorii de jocuri de noroc din Marea Britanie vor trebui să facă un selfie pentru a demonstra că au peste 18 ani
Amatorii de jocuri de noroc din Marea Britanie vor trebui să facă un selfie pentru a demonstra că au peste 18 ani

Amatorii de jocuri de noroc din Marea Britanie vor trebui acum să facă un selfie pentru a demonstra că au peste 18 ani, scrie DailyMail.

Trei persoane atacate cu spray paralizant pentru urși, într-o sală de jocuri din Târgu Mureș
Trei persoane atacate cu spray paralizant pentru urși, într-o sală de jocuri din Târgu Mureș

A fost scandal într-o sală de jocuri de noroc, din Târgu Mureș. Trei persoane au ajuns la spital după ce au fost atacate cu un spray lacrimogen pentru urși.

Recomandări
Cine sunt politicienii cu dosare penale care candidează la alegerile locale. La Iași, primarul Mihai Chirica are 4 dosare
Cine sunt politicienii cu dosare penale care candidează la alegerile locale. La Iași, primarul Mihai Chirica are 4 dosare

Acuzațiile procurorilor și dosarele penale întocmite pe numele lor nu îi țin pe politicieni departe de funcții. 

Situație de urgență în Slănic Prahova, după surparea străzii din centru. Localitatea stă pe un uriaș zăcământ de sare
Situație de urgență în Slănic Prahova, după surparea străzii din centru. Localitatea stă pe un uriaș zăcământ de sare

Este alertă în Slănic Prahova, după ce o stradă din centrul orașului a început să se surpe. Zeci de oameni din blocurile din apropiere au fost evacuați, iar circulația în zonă este oprită.

STENOGRAME din cazul discipolului lui Bivolaru. Cum și-a mințit o victimă că a salvat-o de la moarte deblocând o chakră
STENOGRAME din cazul discipolului lui Bivolaru. Cum și-a mințit o victimă că a salvat-o de la moarte deblocând o chakră

Un instructor de yoga din București, considerat discipol al lui Gregorian Bivolaru, este acuzat fapte grave.